Alegeri în Bulgaria. Exit-poll: partidul de centru-dreapta GERB câştigă scrutinul, dar nu obţine majoritatea

Alegeri în Bulgaria. Exit-poll: partidul de centru-dreapta GERB câştigă scrutinul, dar nu obţine majoritatea

Partidul GERB (de centru-dreapta), condus de fostul premier Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică în Bulgaria, dar nu va obţine şi majoritatea în parlament, indică sondajele întocmite la ieşirea de la urne, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Conform sondajelor publicate la ora 19:00, imediat după închiderea secţiilor de votare, GERB a obţinut circa 33% din voturi, în timp de principalul său adversar, Partidul Socialist Bulgar (BSP), se situează pe locul al doilea cu circa 16% din voturi, iar Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MDL, a minorităţii turce) vine pe poziţia a treia cu aproximativ 14% din sufragiile exprimate, relatează Agerpres.

Formaţiunile care au mai trecut pragul electoral de 4% sunt Blocul Reformist (8,7% într-unul dintre sondaje), Bulgaria fără cenzură (6,3%) şi Frontul Patriotic (6%). Şi Alternativa pentru renaşterea bulgară (ABV) ar putea depăşi pragul electoral, ea fiind cotată cu circa 4,1% din voturi. Intrarea partidului xenofob Ataka în legislativ este de asemenea incertă, sondajele indicând în cazul acestuia procente cuprinse între 3,8% şi 4,8%.

În ce priveşte rata de participare la vot, conform datelor oficiale aceasta era la ora 17% de 39,20%.

Ne puteți urmări și pe Google News