Alegerile din Republica Moldova: Rusia se implică masiv şi nedorit

Alegerile din Republica Moldova: Rusia se implică masiv şi nedorit

Preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a declarat astăzi, la Alba Iulia, că există "implicări masive şi nedorite" în alegeri din partea Rusiei, care "asistă mediatic, financiar şi nu doar” acele formaţiuni politice care promit o apropiere de ea.

"În Republica Moldova, alegerile nu sunt politice, nu e un banal exerciţiu de formare a puterii de stat. În realitate, mâine, ca de fiecare dată, moldovenii vor avea de făcut o alegere geopolitică. Aşa este construit sistemul în Moldova, că se votează pentru Europa sau pentru defuncta Uniune Sovietică, şi mâine se va da exact aceeaşi bătălie. Cetăţenii moldoveni vor fi puşi în situaţia să opteze pentru un viitor european sau pentru o nostalgie după anumite timpuri care au apus, slavă Domnului, şi sper eu nu vor mai reveni", a spus Tănase, citat de mediafax.ro.

Întrebat dacă vor fi alegeri corecte în Republica Moldova, el a spus că speră că scrutinul "se va desfăşura normal".

"Este un scrutin complicat, unde asistăm la implicări masive şi nedorite din partea vecinilor noştri estici, în mod special, este vorba de Federaţia Rusă, care asistă mediatic, financiar şi nu doar acele formaţiuni politice care promit o apropiere de Federaţia Rusă. Sperăm foarte mult că scrutinul se va desfăşura normal, sperăm că cetăţenii Republicii Moldova care sunt în afara ţării vor avea posibilitatea să voteze şi scrutinul să decurgă onest, sincer şi cu respectarea tuturor normelor legale", a mai spus Alexandru Tănase.

Ne puteți urmări și pe Google News