Editura Evenimentul si Capital

Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, demis de la șefia unei catedre a unei universități moscovite

14-06/dughin-465x390
Autor: | | 5 Comentarii | 959 Vizualizari

Aleksandr Dughin, sfătuitorul din umbră al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost eliberat, vineri, printr-un ordin al rectorului Universității ”Lomonosov” din Moscova, din funcția de șef al Catedrei de Sociologie a Relațiilor Internaționale din cadrul acestei instituții, scrie portalul moldovenesc eurotv.md

Dughin susține că demiterea sa a fost abuzivă. Încălcând toate normele, rectorul Universității de Stat din Moscova, V.A. Sadovnicii, și-a anulat propriul ordin de acum o lună de zile cu privire la desemnarea prin concurs a subsemnatului în funcția de șef al Catedrei de Sociologie a Relațiilor Internaționale din cadrul Universității de Stat ”M.V. Lomonosov” pe perioada de până în 2019”, susține el.

Aleksandr Dughin lasă să se înțeleagă că motivul invocat de rector pentru demiterea lui ar fi ”problema ucraineană”. Ultimul ar fi declarat că în instituția pe care o conduce ”se face știință, nu politică”.

În același timp, Dughin își exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că, pentru funcția din care a fost demis, a fost propusă candidatura liderului Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski.

Recent, studenții și profesorii celor mai importante instituții de învățământ superior din Moscova au inițiat colectarea de semnături în vederea demiterii ”filozofului odios” Aleksandr Dughin din funcțiile deținute de acesta în învățământul superior din Rusia, inclusiv la Universitatea ”Lomonosov”, pentru incitarea la crimă și ura provocată împotriva ucrainenilor, mai amintește portalul eurotv.md




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro