ALERTĂ. Trafic restricţionat în Covasna, pe DN 10

ALERTĂ. Trafic restricţionat în Covasna, pe DN 10

Drumul Naţional DN 10 Buzău-Întorsura Buzăului-Braşov este restricţionat pentru autovehiculele cu tonaj mai mare de 7,5 tone, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.

Măsura a fost luată miercuri după-amiază din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi are un caracter temporar, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Marin. Pe toate drumurile din judeţul Covasna se circulă în condiţii de iarnă, carosabilul fiind acoperit pe alocuri cu gheaţă, zăpadă frământată sau bătătorită. Poliţia recomandă atenţie sporită şoferilor care circulă pe DN 11, între localităţile Breţcu şi pasul Oituz (la graniţa dintre judeţele Covasna şi Bacău), pe DN 12, între localităţile Sfântu Gheorghe şi Chichiş, pe DN 2D, pe tronsonul Ojdula-Lepşa (între judeţele Covasna şi Vrancea), precum şi pe DN 13 E, în apropierea localităţii Reci, unde zăpada e viscolită. Se circulă dificil şi între localităţile Târgu Secuiesc-Balvanyos-Bixad, Baraolt-Micfalău şi zona Comandău. Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu a declarat, pentru Agerpres, că atât administratorii drumurilor naţionale, cât şi cei ai drumurilor judeţene au suficiente stocuri de materiale antiderapante şi utilaje pentru a asigura fluentizarea traficului rutier. Sudul și sud-estul României se află, pentru a doua oară în decurs de o săptămână, sub avertizări meteo cod galben și portocaliu de viscol, ce vor expira mâine dimineață, la ora 10.00. Meteorologii au emis, în această după-amiază, o nouă avertizare COD ROȘU de viscol, ce vizează județele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Avertizarea intră în vigoare la ora 15.00 și va dura până la ora 22.00. Citeşte mai multe AICI TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Un scandal imens zguduie piaţa asigurărilor. Nevasta vicepremierului Chiţoiu, acuzată în dosarul patronului Atlassib. Milionarul Ilie Carabulea a fost reţinut
  • Profesoara model a ajuns matroană la bordelul "Pisicile Roz"
  • Mazilirea lui Chiţoiu, amânată de intrigile din PNL

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Mari personalități din istorie și animalele lor de companie| FOTOGRAFII DE COLECȚIE
  • A fost ÎNGHEŢAT şi ţinut ASCUNS. Omul care a ieşit la lumină după ce a stat într-un FRIGIDER / GALERIE FOTO
  • Începe MAREA MIGRAŢIE de Noul An chinezesc. Milioane de oameni în mişcare | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News