Aleșii PNL nu vor să mai fie declarați incompatibili

Aleșii PNL nu vor să mai fie declarați incompatibili

Liberalii din teritoriu se pregătesc de guvernare și au trasat deja sarcini conducerii centrale. Un exemplu: modificarea regimului incompatibilităților

Dacă anul trecut, la același eveniment, Liga Aleșilor Locali, liberalii făceau bilanțul primarilor pe care îi pierdeau prin celebra OUG 55 și nu se așteptau ca Iohannis, să câștige alegerile prezidențiale, în acest an, ei și-au făcut planuri în legătură cu racolarea primarilor care i-au părăsit și modificarea legislației în domeniul incompatibilităților.

„Una dintre dilemele PNL se referă la reprimirea în rândurile noastre a fiilor risipitori sau a celor din alte partide.(...) Fiecare organizație județeană are responsabilitatea de a decide”, a spus copreședintele PNL Alina Gorghiu. În contextul desfășurării alegerilor locale într-un singur tur, care îi ajută pe primarii în funcție, este de așteptat ca liberalii să fie dispuși să-i primească pe aceștia înapoi.

Nemulțumiri

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa cum EVZ a anunțat de vineri, subiectul cel mai intens dezbătut a fost cel al incompatibilităților, intenția PNL fiind aceea de a genera un act normativ care să reunească și pe alocuri să modifice legislația în domeniul incompatibilităților.

Primarii și-au spus păsurile: „Acum patru luni mama mea de peste 70 de ani s-a îmbolnăvit și am vrut să-i iau un loc de veci. (...) Cică primarul care își ia loc de veci e în conflict de interese și poate fi condamnat în România”, a spus Gheorghe Falcă, primarul Aradului. La rândul său, primarul Caransebeșului, Marcel Velea, a cerut corectarea „aberațiilor PSD”, în timp ce Dorin Florea, primarul din Târgu Mureș, a fost la fel de ferm: „În 60 de zile să anulați toate porcăriile care au transformat primarul în umilințele tuturor”.

La rândul său, înainte de începerea evenimentului, un primar îi transmitea Cristinei Pocora că își dorește o pensie mai mare, pentru că, după câteva mandate de primar și viceprimar, va avea o pensie de doar 1.000 de lei. O altă modificare pe care PNL o va propune va fi aceea a instituirii unui control ex-ante de către prefect sau ANI pentru a vedea dacă cel ales într-o funcție este în stare de incompatibilitate sau conflict de interese.

Deși PNL promite că aceste propuneri nu vor amputa atribuțiile ANI, până acum însă, parlamentarii au demonstrat că apar derapaje. PSD și Victor Ponta au vorbit pentru prima oară despre necesitatea unui Cod al incompatibilităților.

Blaga l-a convins pe Boc să participe la reuniunea PNL

Vedeta reuniunii PNL de la Poiana Brașov a fost Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca. El a apărut în holul hotelului unde se ținea evenimentul zâmbitor, însoțit de Ioan Oltean și europarlamentarul Daniel Buda. A mers la masa la care se aflau copreședinții PNL Vasile Blaga și Alina Gorghiu și a dat mâna cu ei. Deși oficial primar al PNL, prezența sa a fost surprinzătoare pentru că, de regulă, nu participa la aceste reuniuni și liderii vechiului PNL nu se sfiesc să susțină, atât public, dar și în spatele ușilor închise, că o asociere cu Boc la localele din 2016 ar reaminti de măsurile de austeritate.