Aleșii s-au antrenat pentru vacanță pe banii statului

Aleșii s-au antrenat pentru vacanță pe banii statului

În luna mai, deputații și-au ales delegații numai prin Grecia și Turcia.

Camera Deputaților a scos din buzunar în luna mai nu mai puțin de 190.668 de lei pentru deplasări exterene. Majoritatea în Grecia și Turcia. Multe dintre ele cu o agendă ce nu cuprindea subiecte atât de importante încât parlamentarii români să nu poată lipsi. Dar, vară fiind, o destinație precum Grecia a devenit dintr-odată de nerefuzat. Așa se face că deputații au efectuat nu mai puțin de cinci deplasări în această țară. Iar în Turcia, trei.

Satelitul Sentinel

Pe 7-8 mai, la Atena, au avut loc lucrările Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din informarea făcută la întoarcere de deputatul Mugurel Cozmanciuc (PNL), pentru a cărui deplasare de două zile și jumătate Camera a plătit 3.335 lei, aflăm că a fost „adoptat în unanimitate proiectul de program privind contribuția parlamentară pentru soluționarea conflictului din Sahara Occidentală”. Informarea deputatului se încheie cu o precizare „importantă”: „Au fost stabilite, de asemenea, locul și data următoarelor întâlniri ale Comisiei”.

Tot la Atena s-a dus și Daniel Oajdea (PP-DD), în calitatea sa de președinte al subcomisiei pentru Spațiu. „În perioada 12-13 mai, la Atena, a avut loc Co n fe r i n ț a C o p e r n i - cus intitulată «Sateliții Sentinel care servesc societății și mediului »”, a informat Oajdea la întoarcere. Acesta subliniază că obiectivul principal al conferinței respective a fost de a evidenția lansarea primului satelit Sentinel și, prin urmare, de a marca începutul unei noi ere pentru cel mai ambițios program de observare a Pământului. „Evenimentul a oferit Comunității Spațiale perspective în privința nevoilor curente și viitoare ale utilizatorilor finali și a furnizorilor de servicii în aval”, mai aflăm de la Oajdea. Pentru ca deputatul să vină acasă cu aceste informații importante, Camera a plătit nu mai puțin de 2.617 lei.

De asemenea, pentru ca deputații Vlad Nistor (PNL), Ioan Vulpescu (PSD) și Lucian Bode (PDL) să participe la Adunarea generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), tot la Atena, s-au plătit 5.916 lei.

În Turcia nu ne-am putut lămuri ce au făcut aleșii, pentru că informările sunt în curs de elaborare. În fruntea unei delegații parlamentare de șapte persoane s-a aflat chiar președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Deplasarea de două zile și jumătate a costat nu mai puțin de 25.941 de lei. Cea mai scumpă deplasare a fost în Franța. Cei cinci deputați au stat șase zile și au plătit în total 36.983 de lei. Ei însă au avut o justificare de a fi acolo, pentru că au participat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.