Pe seama abordărilor apreciate de subsemnatul că fanteziste, cu privire la eventualitatea (improbabilă) refacerii României Mari, trebuie spus din capul locului că acesta nu este decât un vis pur naţionalist, care în condiţiile secolului XXI este perimat, dată fiind tendinţa de globalizare şi permeabilizare, până la posibilă volatilizare în viitor a tuturor graniţelor pentru cetăţenii statelor europene.
Pluteşte însă şi pericolul că unele proiecte iredentiste în spaţiul european, care militează pentru modificări teritoriale - altele decât cele statuate în prezent - să genereze posibile rearanjări teritoriale nedorite câtorva state ale Europei, printre care şi România. În prezent, vedem cu îngrijorare cum acţiunile expansioniste tradiţionale ale Rusiei contrariază - pe bună dreptate - comunitatea internaţională, obligată să-i aplice timid sancţiuni care nu reuşesc, totuşi, să aibă efectul dorit.
În ceea ce priveşte ideea unificării R. Moldova cu România, consider că ar fi o regretabilă eroare, rezultată – în primul rând - din omiterea faptului tragic că Basarabia nu însemna doar teritoriul actualei republici moldoveneşti, ci şi părţile ei de Nord şi de Sud, care în Nord începeau din nord-vestul Bucovinei, iar în Sud se întindeau până la gurile Dunării şi la Marea Neagră, teritorii aflate azi în componentă Ucrainei. Această era România Mare, România „dodoloaţă”!
Pe linie maternă, am rădăcini în fosta Basarabie. Bunicul meu din partea mamei, fost cetăţean de frunte al oraşului dunărean Ismail (actualmente parte din Ucraina), a fost arestat în 1940 de trupele sovietice ale NKVD-ului şi apoi deportat în Siberia, alături de alte mii de români basarabeni. Mulţi, printre care şi bunicul meu, au dispărut acolo pentru vecie. În locul celor deportaţi, au fost aduşi în Basarabia colonişti sovietici din URSS, ruşi şi ucraineni, cu familii cu tot, pentru a se grăbi sovietizarea teritoriului cotropit de mamutul cu picioare de lut. Ceea ce voi scrie în continuare se bazează pe cele povestite mie mai târziu de către bunica mea (refugiată în Regatul României în 1940), de mama mea şi de alţi români basarabeni, refugiaţi în ţară în aceleaşi condiţii dramatice.
Ne puteți urmări și pe Google News
Până la sfârşitul primului război mondial, Basarabia s-a aflat sub administrarea Rusiei ţariste şi românii basarabeni, care erau mereu cu ochii şi urechile spre România, nu aveau, totuşi, prea multe de reproşat administraţiei ruseşti, în bună parte destul de corectă şi bine organizată. Spre sfârşitul războiului, când puterea în Rusia a fost preluată de bolşevici, s-a ales praful de vechea administraţie ţaristă, care a fost acaparată de feluriţi aventurieri politici şi marcată de mari dezordini.
Foarte mare a fost în 1918 bucuria basarabenilor din Ismail la intrarea trupelor române în oraş, iar derbedeii bolşevici şi anarhişti, care acaparaseră frâiele administraţiei, au fost cu toţii alungaţi în URSS. Dar, nu după mult timp, a urmat deziluzia. Administraţia românească nou instalată s-a dovedit ineficientă, profund coruptă şi organizarea proastă. La conducerea principalelor instituţii de stat, religioase sau de învăţământ au fost numite persoane slab pregătite, incompetente, prin „pile” ori pe considerente politice etc. (cam că în România de azi!!!). Basarabenii au început să se simtă cetăţeni români de categoria a două, fiindcă tot ce nu era calificat sau valoros în ţară, era îndreptat către Basarabia.
Ei bine, din surse aflate în R. Moldova, aflu că nici în prezent foarte mulţi basarabeni mai în vârstă nu uită asemenea aspecte negative şi sunt sceptici că la o eventuală reunificare nu s-ar întâmplă la fel. Mulţi ar preferă o unificare rapidă cu România doar pentru acces imediat la muncă fără restricţii în statele Uniunii Europene. Alţii, mai mulţi, nu vor unificarea cu o ţară săracă, deoarece pentru ei Rusia şi Europa occidentală figurează că mari pieţe ale muncii. Mai sunt comuniştii pro-ruşi (numeroşi şi cu mare influenţă în zonele rurale şi nu numai acolo) şi susţinătorii lor, rămaşi hipnotizaţi de propagandă sovietică. Timpul, ajutat de intoxicarea sistematică a câtorva generaţii basarabene de către politrucii comunişti moldoveni şi ruşi, total obedienţi Moscovei, a reuşit spălarea parţială a creierelor unor basarabeni, inoculandu-le ideea că ei nu sunt români, ci moldoveni ce vorbesc moldovenească şi nu română şi care, că urmare, astăzi sunt destul de reticenţi faţă de integrarea europeană şi, mai ales, faţă de o posibilă unire cu ţară mama, pe care nu vor s-o recunoască că atare. Pe deasupra, în zilele noastre au apărut teorii radicale, extremiste şi, pe baza acestora, au luat fiinţă nişte organizaţii moldoveneşti obscure (atât în R. Moldova cât şi la noi în Moldova) care imaginează o viitoare Moldova Mare, prin unirea cu Moldova din România (deci prin ruperea acestei regiuni din trupul ţării) şi crearea unui stat moldovenesc independent. Vise frumoase pentru unii şi coşmaruri pentru cei mai mulţi şi, toate astea, fiind azi tragice urmări ale impotenţei diriguitorilor români de la 1940 şi care, probabil, furnizează o tema de actualitate pentru serviciile româneşti de intelligence.
Sunt şi actualii politicieni, parlamentari, guvernanţi, funcţionari superiori ai statului moldovean, care – în sinea lor şi nu numai - nu agrează cedarea liber consimţită a demnităţilor lor. Toţi aceştia, la un loc cu o numeroasă minoritate slavă, ce opinie credeţi că ar avea în cazul unui ipotetic referendum pe tema unificării cu România? Nomenklatura moldoveană liberală declara că vrea, în bună parte, apartenenţa R. Moldova la UE şi, ipotetic, la NATO, dar mai repede că stat moldovean de sine stătător, acceptându-se astfel ideea coabitării a două state româneşti. În acest sens, mama România poate fi, cu adevărat, de un real ajutor matern pentru micul stat moldovean.
CREDO - Vreau să cred cu adevărat că trăiesc într-o ţară liberă, democratică şi, că atare, mă pot exprimă liber, fără să lezez opiniile altora. În ultima vreme, văzând discuţiile din mass media şi nu numai în legătură cu dorinţele multor români de unificare a Republicii Moldova cu ţară mama România, mă văd nevoit să expun şi propriile păreri ce vizează acest proiect de suflet pentru mulţi români, că român, cetăţean român cu descendenţa basarabeană pe linie maternă. Spun, poate, lucruri care ar putea şoca pe neiniţiaţi, dar sunt lucruri care trebuie spuse până la capăt, o dată pentru totdeauna.
Recomandările noastre
