Editura Evenimentul si Capital

Alina Bica s-a comparat cu Al Capone în ziua bilanțului DIICOT: "Ar putea să îmi facă MII de DOSARE. Nu mai ies din PUŞCĂRIE toată viaţa. Eu şi Al Capone"

Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru despăgubiri supraevaluate
Autor: | | 8 Comentarii | 3894 Vizualizari

Când procurorii anti-crimă organizată își prezentau realizările, fosta șefă a instituției dădea declarații în fața judecătorilor de la Instanța Supremă.

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost deferită Justiţiei în trei dosare penale, unul dintre ele referindu- se la despăgubirile supraevaluate cu peste 60 de milioane de euro, care ar fi fost acordate afaceristului Gheorghe „Stelu” Stelian, pe vremea când aceasta făcea parte din Comisia de despăgubiri din cadrul Agenţiei de Restituire a Proprietăţilor .

„Am aflat cu surprindere că domnul Diacomatu – care a recunoscut că a introdus dosarul pe ordinea de zi la solicitarea domnului Cocoș – a săvârșit fapta cu intenție indirectă, iar eu cu intenție directă, că am simulat procedura deoarece i-am adresat expertului întrebări neserioase. Mă întreb unde în lege sunt indicate întrebările serioase”, a declarat fosta şefă a DIICOT.

Discurs plin de ironii

Alina Bica a continuat în aceeași notă ironică, atunci când instanța i-a citit un pasaj dintrun proces-verbal. „Nu mă gândeam că acest proces- verbal va fi considerat probă. Nu vreau să mă gândesc la procesele verbale de la Guvern, pe şedinţele de avizare la care participam. Discutam două ore și se consemnau câteva fraze. Ar putea să îmi facă mii de dosare. Nu mai ies din pușcărie toată viața. Eu și Al Capone!”, a arătat inculpata.

Totodată, fosta şefă a DIICOT a arătat că îşi construise un fel de a fi de „om al dracu’”, astfel că nimeni nu avea curaj să o abordeze pentru „intervenţii”.

Co-inculpații din dosar

În acest dosar au fost trimiși în judecată și Crinuța Dumitrean, fost președinte al ANRP, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, foştii vicepreşedinţi ai ANRP Sergiu Ionuţ Diacomatu şi Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, fost şef de birou la Ministerul Justiţiei şi Dragoş George Bogda, fost vicepreşedinte al ANAF şi Lăcrămioara Alexandru. Toți cei opt sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu terenul pentru care afaceristul „Stelu” a primit despăgubiri supraevaluate.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro