Majoritatea comentatorilor au afirmat că întâlnirea lui Obama cu Putin a fost una rece și cu puține rezultate concrete. Dacă totul a fost doar o strategemă de comunicare și, în realitate, în spiritul Yaltei, invocat de Putin de la tribuna ONU, a avut loc o împărțire a sferelor de influență? O analiză bulversantă realizată de Business Insider.

Concentrarea militară a Rusiei în Siria și sporirea influenței sale în Orientul Mijlociu au oferit administrației Obama exact ceea ce visează de când războiul civil a izbucnit în 2011 în Siria: ocazia de a sta în planul secund.

Emile Hokayem, un expert în problemele Orientului Mijlociu la International Institute for Strategic Studies, comentează:

„Dacă credeți că administrația Obama este deranjată de recentele evenimente din Siria, vă înșelați. Încurcată? Da, dar niciodată nu și-a dorit să conducă.”

Ce se întâmplă, doctore? Hai live cu Turcescu la 12:00

Suveranistul Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă, ia bani grei de la o multinațională

Ne puteți urmări și pe Google News

Luni, președintele Vladimir Putin a ocupat centrul scenei la Adunarea Generală a ONU de la New York. Aici el a făcut apel la formarea „unei alianțe cu adevărat cuprinzătoare împotriva terorismului, asemănătoare cu cea împotriva lui Hitler”.

Putin a mai afirmat în discursul său că prezența militară în Siria, începând cu sfârșitul lui august, este motivată de dorința de a împiedica debarcarea președintelui Assad de către numeroasele grupări de rebeli.

La rândul său, Obama a afirmat că, în final, Assad nu trebuie să rămână în funcție, dar a pledat pentru o „tranziție controlată”, un compromis pe care Rusia și Iranul - care îl susțin pe Assad - îl salută cu siguranță.

Tony Badran, cercertător la Foundation for the Defense of Democracies, a declarat pentru Business Insider:

„Dacă rușii ar fi avut o altă persoană pe care să o propună și care ar fi garantat supraviețuirea regimului, ar fi făcut-o până acum. Adevăratul motiv al concentrării militare a Rusiei în Siria este determinarea lui Obama să accepte ca Assad să rămână în funcție, ceea ce, în bună parte este ca și făcut. Putin i-a furnizat acum lui Obama alibiul perfect pentru a nu face nimic în legătură cu Assad.”

Realizarea în domeniul politicii externe pe care Obama o consideră opera de căpătâi a președinției sale este acordul nuclear cu Iranul, care finalizat în iulie, după mai bine de zece ani de diplomație coercitivă și 20 de luni de negocieri extenuante.

În timpul acestor tratative a devenit limpede că administrația Obama, în dorința sa de a încheia odată acordul cu Iranul, i-a informat pe liderii de la Teheran despre decizia sa de a se abține de la o intervenție în Siria, pe care Obama o vede ca făcând parte din sfera de influență a Iranului, afirmă Badran.

Așa cum informa New York Times în 2013, Obama părea dezinteresat în legătură cu subiectul Siria, „chiar și când venise vorba despre urgența înarmării rebelilor”. Iată ce scria acum doi ani NY Times:

„Obama a avut rareori intervenții hotărâte în timpul ședințelor. Însă foști și actuali oficiali au declarat că limbajul trupului său spunea totul. Adesea părea nerăbdător sau dezinteresat în timpul dezbaterilor, uneori își citea mesajele pe telefon, alteori tăcea și mesteca gumă.”

Bântuit de războiul din Irak și de dezastruoasa campanie din Libia și îngrijorat de riscurile misiunii, Obama a fost întotdeauna „profund ambivalent” - și de aceea deliberat ambiguu - în legătură cu îndepărtarea lui Assad, iar Rusia a observat asta, spune Tony Badran.

„Rusia nu și-a făcut niciodată prea multe griji în legătură cu acceptarea de către Obama ca Assad să continue să joace un rol în Siria, deoarce este clar că Obama nu și-a dorit vreodată cu adevărat ca Assad să plece.”

Așa cum expertul vede lucrurile, Obama - știind că Teheranul „poate provoca o criză care să pună la colț Casa Albă”, să boicoteze negocierile și să spulbere orice speranță legată de o deschidere a relațiilor cu președintele iranian Hassan Rouhani - nu a avut niciodată intenția de a interveni împotriva lui Assad, ceea ce explică de ce Obama a consimțit atât de repede atunci când Rusia s-a oferit să supervizeze lichidarea stocurilor de arme chimice ale regimului de la Damasc în septembrie 2013

Badran explică:

„Obama s-a folosit de la bun început de Putin ca de un alibi pentru a explica modificarea permanentă a țintelor fixate.”

Până acum, Obama nu a făcut mare lucru pentru a contracara expansiunea politică a Rusiei în regiune. Cu ajutorul banilor Iranului și al milițiilor aliate din zonă, Putin i-a dăruit o nouă viață lui Assad, care a pierdut controlul asupra mai mult de o treime din teritoriul Siriei, din 2011 încoace.

Assad culege deja roadele intervenției Rusiei și coordonării cu Iranul: liderii occidentali - inclusiv secretarul de stat american Kerry, cancelarul german Merkel și premierul britanic Cameron - par tot mai mult înclinați să accepte poziția Moscovei, anume că jihadiștii din Siria pot fi învinși doar dacă Assad rămâne la putere. Cel puțin pe termen scurt.

Inițial, Statele Unite au încercat să blocheze concentrarea militară de forțe ruse în Siria, cerând unor state precum Grecia, Bulgaria și Irak să-și închidă spațiul aerian pentru avioanele de transport ale Moscovei. În timp ce Grecia și Bulgaria s-au conformat, Irak a refuzat, sfidând Washingtonul și mergând până acolo încât a încheiat o înțelegere cu Rusia, Iran și Siria pentru a face schimb de informații în legătură cu ISIS.

În timpul întâlnirii bilaterale de luni, Putin i-ar fi cerut lui Obama să se alăture comunității de informații a Rusiei de la Bagdad, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului:

Yezid Sayigh, expert la Carnegie Middle East Center, a comentat pentru AFP:

„Ceea ce au făcut rușii este o mișcare deșteaptă. Au înclinat balanța în favoarea lor, l-au ajutat pe Assad să câștige timp, au făcut ca Rusia să pară importantă, i-au pus pe americani în defensivă, și toate astea fără să schimbe prea multe în teren.”

Washington Post scria recent că Rusia, prin desfășurarea sa de forțe în Siria, a zădărnicit trei ani de planuri și de speranțe americane că Iranul și Statele Unite vor ajunge în final să aibă câteva puncte comune,

Dar s-ar putea ca administrația americană să nu fie prea deranjată de asta. Propulsându-se în fruntea viesparului din Siria, Putin a luat de pe umerii lui Obama povara de a găsi o soluție la „problema Assad”.

Expertul Tony Badran comentează:

„Aceasta îi dă lui Obama ocazia să spună ‘trebuie să regândim’ prioritățile noastre în Siria. Caută să câștigi timp și lasă dinamica unei situații care se tot înrăutățește să-ți îmbunătățească situația diplomatică. Într-un fel, Obama și Assad aplică aceeași strategie.”