ALUNECARE de teren în Buzău, pe o lungime de doi km. Cinci familii afectate, anunță MAI

ALUNECARE de teren în Buzău, pe o lungime de doi km. Cinci familii afectate, anunță MAI

În această dupa-amiază, în localitatea Bisoca, sat Lacurile, județul Buzău, a avut loc o alunecare de teren pe o lungime de 2 km. Situația este analizată de Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În această dupa-amiază, în localitatea Bisoca, sat Lacurile, județul Buzău, a avut loc o alunecare de teren pe o lungime de 2 km.

Incidentul a fost anunțat de către primarul comunei, în acest moment la fața locului fiind prezente autoritățile locale – Primăria și Prefectura, precum și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, a precizat Ministerul Afacerilor Interne(MAI).

Ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus monitorizarea situației înregistrate și luarea unor măsuri urgente de protecție a persoanelor afectate sau a celor care pot fi puse în pericol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din primele evaluări făcute la fata locului rezultă că alunecarea de teren a afectat opt gospodării și  șase locuințe individuale. Nicio persoană nu a fost ranită.

Specialiștii prezenți la fața locului au luat decizia evacuarii preventive a 20 de persoane care locuiesc în locuințele afectate sau care ar putea să sufere din cauza alunecării de teren.

Este vorba de cinci familii alcătuite din șase femei, șapte copii și șapte bărbați.

La nivel local a fost constituit Comitetul Pentru Situații de Urgență în care se va decide și locurile unde vor putea fi adăpostite temporar persoanele evacuate preventive.

Intreaga situație se află în atenția Centrului Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.