Ambasadorul SUA în Moldova: „Cred că suntem cu toții dezamăgiți. Actuala coaliție este de șase ani la guvernare; oamenii au sperat la mai multe reforme”

Ambasadorul SUA în Moldova: „Cred că suntem cu toții dezamăgiți. Actuala coaliție este de șase ani la guvernare; oamenii au sperat la mai multe reforme”

„Nimeni din exterior nu va veni să facă schimbările şi reformele de care are nevoie Republica Moldova pentru a asigura un viitor mai bun cetăţenilor săi”, a declarat ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, într-o lecţie publică, susţinută în faţa studenţilor Universităţii Libere Internaţionale din Chişinău.

Pentru a deveni un stat mai puternic Republica Moldova trebuie să depăşească perioada actuală de încercări şi turbulenţe într-un mod în care cetăţenii să simtă că sunt parte integrantă a proceselor democratice, a spus el, referindu-se la situaţia actuală din Republica Moldova, scrie Agerpres.

„Cred că cu toţii suntem dezamăgiţi. Actuala coaliţie pro-europeană, într-o formă sau alta, se află la guvernare de şase ani. Cred că oamenii au sperat la mai multe progrese şi reforme. Semnarea Acordului de Asociere (cu UE) a deschis calea şi posibilitatea ca R.Moldova să devină o ţară europeană normală. Nu am văzut însă prea multe progrese”, a constatat diplomatul american, apreciind că economia R. Moldova nu s-a îmbunătăţit prea mult de la destrămarea URSS-ului (în 1991).

Ceea ce afectează cel mai mult Republica Moldova este eşecul guvernării în lupta împotriva corupţiei, a subliniat el, indicând că scandalul devalizării a trei bănci importante cu aproximativ 1 miliard de dolari la sfârşitul anului trecut este doar un exemplu de corupţie. 'Cum se poate întâmpla ca un miliard de dolari să dispară din sistemul bancar fără ca cineva să observe aceasta?', a întrebat retoric James Pettit.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, ambasadorul american consideră că nu există prea multă dorinţă ca acesta să fie rezolvat.'Situaţia actuală este foarte instabilă (...). Sunt de acord că în prezent nu se observă un interes prea mare pe ambele maluri ale Nistrului pentru rezolvarea acestei probleme', a constatat în acest sens şeful misiunii diplomatice americane la Chişinău, citat de Radio Chişinău.