Amenința minorele să facă sex cu el și apoi le șantaja să le scoată „la produs”

Miniorele erau obligate să se prositueze pentru sume între 50 și 150 de lei
Autor: | | 4 Comentarii | 5206 Vizualizari

Ieșeanul de 49 de ani care a sedus patru minore, pe care le-a șantajat și le-a dat clienților, a primit 14 ani de pușcărie

În perioada 2009-2014, ieșeanul Vasile Chiriţa (49 de ani) a racolat patru minore pe care le-a exploatat sexual. El seducea minorele sub amenințarea torturii, făcea sex cu ele  şi filma totul. Fetele erau silite să-şi vândă trupul în Iaşi şi în comunele din apropiere, iar tarifele erau cuprinse între 50 de lei/raport sexual şi 150 de lei/sex oral şi normal, scrie „evenimentul Regional al Moldovei.

Dacă tinerele nu se vindeau, imaginile compromiţătoare ar fi urmat să apară pe Facebook. O fată a fost ameninţată că va fi dată unor traficanţi care o vor duce în străinătate. „O altă victimă a fost agresată şi ameninţată că, dacă inculpatul va fi arestat din cauza ei, se va răzbuna prin a pune pe cineva să-i arunce acid pe corp. O victimă a fost pălmuită într-o staţie de tramvai, iar alta a fost silită să completeze o declaraţie prin care recunoştea că a sustras nişte obiecte din aur din locuinţa inculpatului, fapt nereal”, au precizat anchetatorii.

Magistraţii Curţii de Apel Iași au decis menținerea sentinței de condamnare la 14 ani de puşcărie pentru trafic de minori, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.  




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi