PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

America DETRONATĂ: China a devenit PRIMA putere economică a LUMII!

Autor: Radu Pădure | marţi, 09 decembrie 2014 | 9 Comentarii | 2154 Vizualizari
Dragonul chinezesc amenință să înghită lumea!
China a ajuns să dețină astăzi 16,5% din economia mondială, din punct de vedere al puterii de cumpărare, depășind Statele Unite, care reprezintă doar 16,3%.

„Este oficial: America este acum Numărul Doi.” Aceasta este constatarea editorialistului american Brett Arends în articolul publicat săptămâna aceasta în Market Watch. China s-a instalat pe primul loc în ceea ce privește puterea economică, devansând Statele Unite.

„Acest lucru s-a întâmplat și aproape că nimeni nu a remarcat”, notează jurnalistul, care arată cifrele publicat de Fondul Monetar Internațional în luna octombrie. China reprezintă astăzi 16,5% din întreaga economie mondială, față de 16,3% cât revine Statelor Unite. Cifrele se bazează pe puterea de cumpărare, care indică ce anume se poate cumpăra efectiv cu bani. Astfel, o cafea are aceeași valoare la New York și la Beijing.

Statele Unitea ocupau poziția de lider incontestabil al lumii din 1872, când detronaseră Marea Britanie. Anul trecut, China a devenit prima putere economică, din punct de vedere al comerțului mondial, cu peste 4000 de miliarde de dolari.


Iar diferența dintre cele două state va crește în anii următori. Potrivit previziunilor FMI, China va ajunge la o Avuție Națională de 26.800 de miliarde de dolari în 2019, față de 22.000 de miliarde de dolari pentru Statele Unite.

„Nu există nici o îndoială: acesta este un cutremur geopolitic”, notează Brett Arends. Jurnalistul privește lucrurile pe termen lung:

„Am trăit într-o lume dominată de Statele Unite din secolul al XIX-lea. Și am trăit vreme de 200 de ani într-o lume dominată de două state cu democrații rezonabile: Marea Britanie și Statele Unite. Pentru toate defectele lor, acestea au plătit primele în lume din punct de vedere al libertăților civice, al proceselor democratice, și al drepturilor constituționale.”


Tag-uri: china, prima putere a lumii, economie mondiala, statele unite, america, putere economica




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii