AMERICA IA FOC! Notele secrete al directorului FBI care ar putea pune capăt președinției lui Donald Trump

AMERICA IA FOC! Notele secrete al directorului FBI care ar putea pune capăt președinției lui Donald Trump

The New York Times și CNN publică informații incendiare despre felul în care a încercat președintele american Donald Trump să-l convingă pe fostului director al FBI James Comey - a cărui inexplicabilă demisie recentă a intrigat întreaga opinie publică americană – să pună capăt unei investigații care-l viza pe un colaborator apropiat al său.

Astfel, fostul director al Biroului Federal de Investigații, James Comey, a scris în februarie o notă privind o convorbire cu președintele, referitoare la consilierul național pentru securitate Michael Flynn, anchetat pentru legăturile sale cu Rusia. Comey afirma că Trump i-ar fi spus: "Sper că poți să renunți la asta", relatează The York Times

Fostul șef al FBI a notat și aprecierea președintelui că Foley "e băiat bun". New York Times arată că nota face parte din documentația prin care Comey încerca să consemneze tentativele incorecte ale președintelui de a influența o investigație în curs.

Într-un amplu materiale pe acestă temă, siteul CNN scrie că dacă relatările prestigiosului cotidian american se dovedesc adevărate, atunci este vorba, indubitabil, despre un caz de manual de obstrucționare a justiției, situație în care Donald Trump ar putea fi pus sub acuzare și demarată procedura de impeachment în cazul său.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu reticență, trebuie să spun că da”, a declarat senatorul independent de Maine Angus King, la CNN, marți seara, când a fost chestionar despre perspectiva punerii sub acuzare în cazul în care informațiile privind notele lui Comey sunt adevărate.

Într-un alt material, CNN confirmă existența notei scrie de Comey precuzând că, în cadrul aceleași întâlniri, Trump i-ar fi spus directorului FBI că presa este ”necinstită” și că se gândește să dispună arestarea unor jurnaliști.

 

Casa Albă a dezmințit printr-un comunicat informațiile din The New York Times și CNN, care nu reprezintă "o redare corectă sau precisă a conversației" lui Trump cu Comey. Președintele a apreciat de mai multe ori că generalul Flynn este o persoană onorabilă, dar "nu i-a cerut niciodată d-lui Comey sau oricui altcuiva să oprească vreo anchetă, inclusiv orice anchetă legată de generalul Flynn", susține administrația prezidențială.

Un asociat al fostului director al FBI care a văzut nota a declarat agenției Reuters că detaliile documentului, așa cum sunt prezentate de New York Times, sunt corecte. Comey a relatat în scris discuția cu președintele imediat după ce a avut loc, a doua zi după demisia lui Flynn.

Consilierul pentru securitate a demisionat pe 13 februarie, după ce s-a aflat că s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, iar ulterior l-a indus în eroare pe vicepreședintele Mike Pence cu privire la discuțiile purtate.