Editura Evenimentul si Capital

Amurgul pro-americanilor. Cum de rămîn pe-afară tocmai ei?

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 111 Comentarii | 3807 Vizualizari

Cînd fostul însărcinat cu afaceri american la București, Duane Butcher, declara într-un interviu de ”la revedere” că următorul președinte al României va fi pro-american, omul exprima o speranță bazată pe o analiză a tuturor candidaților plauzibili. Într-adevăr, toți cei care au anunțat că vor să devină șefi ai statului român din iarna acestui an au exprimat poziții de susținere a Parteneriatului cu SUA. Nici unul nu a exprimat nici o umbră de reținere. Totuși, ceea ce a spus Duane Butcher începe să fie din ce în ce mai mult speranță și din ce în ce mai puțin analiză.

Ne îndreptăm tot mai clar spre o finală prezidențială între V. V. Ponta (candidatul pesedist) și K.W. Iohannis (candidatul așa-zisei drepte așa-zis unită). Este o finală de mult timp previzibilă - încă din momentul în care s-a rupt USL. Urmele pe care PDL le va lăsa asupra PNL după ce va fi absorbit de acesta sînt imnul și adresa poștală. Iar adresa poștală a fost preferată de peneliști din rațiuni pur imobiliare: sediul din Modrogan 1 (o curte imensă și trei imobile destul de mari) este cu mult mai încăpător și mai predispus unei dezvoltări viitoare decît înghesuitul sediu liberal din Aviatorilor 86. Cine a avut ocazia de a vedea cele două proprietăți, înțelege imediat ”concesia” făcută de peneliști pedeliștilor cu privire la sediu.  Dar nimic din toate astea nu interesează, de fapt, pe alegători. Nu mai interesează nici măcar pe pedeliștii rămași, ca niște copii triști care rîd fără vlagă, în partid – care partid? Important pentru toată lumea, acum, este candidatul la președinție, cel chemat să-l învingă pe V. Ponta. Va fi Klaus Iohannis. În ceea ce mă privește, îl voi vota fără ezitare în ambele tururi și îl voi susține cît de mult. Spun asta ca să clarific poziția de pe care vorbesc. Precizarea e cu atît mai importantă cu cît se va deduce din textul meu regretul că dreapta unită nu are alt candidat. Și deducția e corectă.

Candidatura lui Iohannis, pragmatic vorbind cea mai bună dintre toate, exclude alte candidaturi și, în final, alți candidați de la confruntarea decisivă. Urmare a contopirilor de pe așa-zisa dreaptă, M.R. Ungureanu, Cătălin Predoiu și Monica Macovei rămîn, cuminți, în echipa de susținere a lui Iohannis. Apoi,urmare a votului popular, Cristian Diaconescu va privi și el la televizor meciul decisiv. Mă gîndesc la asta cu îngrijorare, văzînd ce vremuri trăim. Pe de o parte, Rusia devine tot mai frustrată, mai rănită, mai nervoasă și tot mai incapabilă de gândire limpede, tot mai instinctuală și tot mai puțin dispusă să înțeleagă opțiunile vestice ale vecinilor. Pe de altă parte, Traian Băsescu imprimă țării, pe ultimii metri ai mandatului său, o politică externă tot mai agresivă  la adresa Rusiei și tot mai pro-americană. Și face asta inclusiv cu prețul iritării unor europeni importanți nu doar de la Bruxelles, dar și de la Paris și Berlin. În context, România nici nu poate face altceva. Și, dacă mai sînt dintre cei care spun că Băsescu escaladează gratuit tensiunea, ar trebui să vadă și reacțiile altor est-europeni, ca să înțeleagă.

Astfel, testul atașamentului la Parteneriatul Strategic cu SUA va veni foarte curînd și, după cum știu eu pe politicienii noștri, cel mai bine e să nu fii pe-aproape cînd li se testează cu adevărat credințele și sinceritatea. Cred că atașamentul lui V.V.Ponta la opțiunea pro-americană este superficial. Zice și el așa, că așa îl îmboldesc toți să zică și ceva din instinctul lui de supraviețuitor îi șoptește că ”for the time being” ăsta e jocul. Adaug ușurința probată de a minți. În inima lui, însă, Ponta e foarte departe de America. Pe cît e și China de departe.  Iohannis, despre care știm mai puține în privința asta (și asta e rău!), pare mai înclinat spre Germania decît spre Statele Unite. De-aia și zic că și el e mai aproape de Rusia decît ar trebui să ne situeze Parteneriatul Strategic. Pe scurt, nici unul nu îmi dă impresia că înțelege cu adevărat cît este de important pentru țară acest Parteneriat. Ciudat, cei care chiar înțeleg asta și care sprijină plasarea României de partea Americii ”by heart”, cei convinși cu adevărat că pilonul fundamental al politicii noastre externe trebuie să fie relația cu America, cei care chiar știu în ce direcție trebuie menținută cîrma țării în vremea agitată care vine sînt exact candidații excluși de destin, de sondaje sau de  voturi din marea finală. Cu pro-americanii în tribune, se va juca nu doar finala prezidențială, ci și soarta Parteneriatului Strategic SUA – România.

Vreau să fiu clar. Nu reproșez celor doi foarte probabil finaliști că nu știu politică externă. Nici Traian Băsescu, nici Emil Constantinescu, nici Ion Iliescu nu știau mai nimic despre politica externă în prima lor zi la Cotroceni. Fiecare dintre ei, însă, avea deja o opțiune de principiu spre care a condus, mai bine sau mai rău, țara. Ceea ce le reproșez și lui V.V.Ponta și lui K.W.Iohannis este moliciunea convingerilor și imprecizia opțiunii fundamentale în această materie. Or, într-o vreme ca aceasta tocmai de asemenea conducători nu avem nevoie. Unul are înșelătoria în sînge, altul pare moale și dezorientat. Unul e mult prea mobil, celălalt e mult prea greoi. Iar cei care chiar sînt ce trebuie în această privință nu se califică.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate