SECRETE DE LA "INFERNO". Ana Ularu şi Tom Hanks implicaţi în cascadori periculoase

SECRETE DE LA "INFERNO". Ana Ularu şi Tom Hanks implicaţi în cascadori periculoase

Românca a luat lecţii de box şi a învăţat să meargă cu motorul pentru a juca alături de actorul ce a primit de două ori Oscarul

Tom Hanks este un partener minunat, cu umor și foarte atent, îl descrie Ana Ularu pe actorul ce a câştigat de două ori Oscarul şi alături de care joacă în „Infernul”, ecranizarea celui de-al treilea volum al seriei lui Dan Brown.

Filmările la cea de-a treia carte a seriei ce-l are ca erou pe profesorul de simbolistică Robert Langdon s-au terminat în luna iulie. „Joc rolul unui agent secret, este un personaj de acțiune foarte puternic și periculos, motiv pentru care am făcut cursuri de box și am învățat să merg pe motor”, povestește Ana Ularu pentru EVZ.

Filmul este regizat de Ron Howard, creatorul peliculei de Oscar "O minte sclipitoare" şi va fi lansat în România în luna octombrie a anului viitor. Românca o interpretează pe Vayentha, un agent sub acoperire din Florenţa, care trebuie să-l urmărească pe profesorul Robert Langdon, jucat de Tom Hanks.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pentru cei care au citit cartea nu va mai fi niciun secret Personajul meu este un agent secret periculos trimis să anihileze, sunt nişte mici incursiuni înspre lumea lui Dante, în Florenţa şi spre anihilarea lumii cu un virus. Am filmat în Florența, dar și în Veneția și în Statele Unite”, adaugă actrița.

„Sincer, faptul că eram din România nu a contat, sau poate că a contat doar în primele zile. Apoi am fost văzută ca oricare membru al echipei. Tom Hanks este un partener minunat, exact cum mi l-am imaginat. Ne-am înțeles foarte bine, prietenos și cu umor. Nu a ezitat să mă invite şi la ziua lui de naştere. Am avut chiar un moment, în care eram implicați într-o cascadorie mai grea și ne tot plângeam și spuneam că vrem înghețată... de fapt nu aș vrea să fac un spoiler...”, mărturisește ea.

Pelicula "Inferno" este aşteptată în toamnă de fanii genului, care pariază de pe acum că va fi un mare succes de box office. Adaptarea cinematografica dupa cartea cu acelasi nume, semnata de Dan Brown, este o continuare a renumitelor "Codul lui Da vinci" si "Inger si demon", care au avut incasari de 1,24 de miliarde de dolari pe plan mondial.

„Nu știu dacă voi mai filma în Statele Unite, cred că totul depinde de cum va fi primit filmul. Sincer, nu sunt obsedată de networking. Vreau doar să joc și cred că este prea plină lumea filmului de oameni preocupați de imagine și de marketing. Imi place meseria mea, merg foarte liniștită cu metroul...”, explică Ana Ularu. "Am noroc că am urecheche muzicală și vorbesc foarte bine limba engleză. Nu știu să conduc o mașină, dar învăț foarte ușor o limbă străină. Am primit întotdeauna roluri de personaj din Occident. Niciodată n-am jucat într-un film rol de est-europeană", adaugă ea.

Ana Ularu a povestit şi cum a ajuns să joace alături de Tom Hanks: „Am dat o proba undeva în ianuarie, eu tocmai mă întorceam de la o filmare din Ucraina şi am ajuns în Londra, am dat proba, unde a fost prezent Ron Howard, lucru pe care l-am apreciat foarte tare, întâmplându-se pe plaiurile noastre de multe ori ca regizorul să nu fie prezent la probă şi până la urmă am aflat că am luat rolul şi am început să ţopăi”.

De-a lungul carierei, actriţa a jucat, printre altele, în peliculele "Italiencele" (2004), de Napoleon Helmis, "Turkey Girl" (2005), de Cristian Mungiu, scurtmetraj parte din filmul colectiv "Obiecte pierdute/ Lost and Found", "Hârtia va fi albastră" (2006), de Radu Muntean, şi "Tinereţe fără tinereţe" (2007), al lui Francis Ford Coppola.

Totodată, în 2011, a primit trofeul Boccalino - premiul criticii elveţiene pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, pentru rolul din "Periferic" (2010), de Bogdan George Apetri, iar în 2012, trofeul Shooting Stars, Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.