PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

ANAF explică cum alege firmele pe care le controlează! Plus, bilanțul primelor trei luni

Autor: | | 0 Comentarii | 2402 Vizualizari
În primele trei luni ale anului, ANAF a controlat 16.087 de firme, identificând impozite nedeclarate de peste un miliard de euro, a anunțat astăzi Fiscul.

Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, obligaţii fiscale de plată stabilite suplimentar, respectiv 4,6 miliarde lei, au fost în creștere cu 140%. 

Valoarea prejudiciilor aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului în vederea continuării cercetărilor au fost de circa 2,6 miliarde lei, în creştere cu cca 63,5% față de primele trei luni din 2015. 

În același interval, pierderea fiscală a fost diminuată cu circa 523,6 milioane lei, în creştere cu circa 53%, iar valoarea măsurilor asigurătorii instituite a fost în creștere cu 119%, de circa 1,4 miliarde lei. 

Potrivit ANAF, inspecțiile și controalele inopinate au vizat exclusiv contribuabilii care, în urma analizei de risc, s-au situat în categoria celor cu risc fiscal mare. 

În comunicatul Fiscului se precizează că aceste rezultate se datorează atât în îmbunătăţirii selecţiei contribuabililor pentru control, cât și orientării inspecţiilor fiscale către domeniile de activitate care prezintă risc fiscal ridicat.


Tag-uri: fisc, amenzi, masuri asiguratorii, contribuabili, anaf
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ANAF explică cum alege firmele pe care le controlează! Plus, bilanțul primelor trei luni.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii