ANAF pregăteşte modificarea Legii evaziunii fiscale

Dragos Doros, seful ANAF
Autor: | | 2 Comentarii | 1914 Vizualizari

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se află în faze avansate pentru modificarea Legii evaziunii fiscale, în aşa fel încât legislaţia din România să permită o mai uşoară investigare a potenţialelor infracţiuni, a declarat, astăzi, preşedintele instituţiei, Dragoş Doroş.

“Suntem în dialog cu Ministerul Justiţiei, cu Ministerul Public, cu Parchetele Generale precum şi celelalte divizii ale Parchetului din România să facem în aşa fel încât legislaţia din România să permită o mai uşoară investigare a potenţialelor infracţiuni. Vreau să apăr inspectorul fiscal în sensul în care legislaţia din România în acest moment obligă inspectorul fiscal să facă o plângere penală de câte ori are o suspiciune. Atunci această prevedere destul de laxă şi de largă cuplată cu practica noastră care de câţiva ani este mai incisivă pe domeniul acesta duce şi la exagerări. Şi pe noi ne deranjează. Avem foarte multe plângeri penale care stau în nelucrare la Parchete şi aşa nu e ok”, a spus Doroş, citat de Agerpres. 

Potrivit acestuia, o plângere penală în materie de evaziune fiscală trebuie rezolvată cât mai repede. 

"Este în interesul nostru şi al contribuabilului care face obiectul acelei plângeri penale să se lămurească repede ca să poată să îşi continue activitatea, să încasăm sumele la care ne gândim şi să se aplice sancţiunile aşa cum decide instanţa de judecată. Suntem în proces de modificare a legii evaziunii fiscale şi a altor proceduri care să rezulte într-un curs al evenimentelor mai facil, mai rapid şi care să urmărească banii, nu hârtiile. Ne gândim din perspectiva statului cât de mult costă să instrumentezi o plângere penală care să ajungă în instanţă şi să aibă o decizie. Acesta este un principiu care nu a fost avut în vedere până acum şi acum ne uităm la aceste costuri ale statului, la resursele care se cheltuiesc şi la ce rezultă din asta. Sper ca până la sfârşitul anului să se întâmple, suntem în faze înaintate ale procesului şi obiectivul este să diminuăm semnificativ stocul de plângeri penale şi să ne ducem către bani", a mai spus preşedintele ANAF.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...