ANAF: sancţiuni de 2,1 milioane lei în cadrul operaţiunii Helios

ANAF: sancţiuni de 2,1 milioane lei în cadrul operaţiunii Helios

În primele zile de la lansarea operaţiunii Helios, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a aplicat sancţiuni în valoare de 2,1 milioane de lei, conform unui comunicat emis de ANAF, informează Agerpres.

Astfel, s-au confiscat 15,5 tone de legume-fructe și 3,6 tone de băuturi alcoolice. În cadrul aceleiaşi acţiuni, 10 operatori economici au fost obligaţi să-şi suspende activitatea.

În cadrul operaţiunii Helios se vor intensifica controalele care au ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor OUG 28/1999 în cadrul restaurantelor, barurilor şi cluburilor. Scopul acestui demers vizează operatorii economici care nu sunt dotaţi cu case de marcat, nu emit bonuri fiscal, note de plată sau de informare.

În toate cazurile în care se constată că operatorul economic a mai fost sancţionat în ultimele 24 de luni, pentru neemiterea de bonuri fiscale se va dispune suspendarea activităţii pentru 30 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News