Anarhiştii din Grecia au ocupat sediul partidului Syriza

Anarhiştii din Grecia au ocupat sediul partidului Syriza

Aproximativ 50 de anarhişti au ocupat, duminică, sediul partidului radical de stânga Syriza, aflat la guvernare în Grecia, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de o grevă a foamei a unor deţinuţi care protestează împotriva condiţiilor din închisorile de înaltă securitate.

Anarhiştii i-au forţat pe cei care se aflau la acel moment în birourile Syriza din centrul Atenei să părăsească locul, conform Agerpres.

"Eram în biroul meu şi acordam primul meu interviu oficial unui post de radio", a declarat pentru AFP noua purtătoare de cuvânt a partidului, Rania Svigou. "Am închis uşa pentru a nu fi deranjată. Apoi am auzit lovituri şi ţipete", a adăugat ea.

"Am terminat interviul, am ieşit să văd ce se întâmplă, iar ei ne-au spus să plecăm", a declarat purtătoarea de cuvânt, care a dat asigurări că cei care asigurau permanenţa la sediul partidului nu au dorit să cheme poliţia. Syriza a criticat în mai multe rânduri măsurile represive ale poliţiei împotriva protestelor anti-austeritate din anii trecuţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anarhiştii au desfăşurat bannere de pe balcoanele clădirii şi au solicitat închiderea a trei centre de detenţie controversate de tip C, unde sunt închişi cei mai periculoşi criminali ai ţării şi deţinuţii vinovaţi de acte teroriste.