PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Evenimente

Anchetă cu scandal la Poliția Capitalei. Criminaliștii de la Serviciul Omoruri, ținta unor controale fără precedent

Autor: | | 1 Comentarii | 4560 Vizualizari
Serviciul Omoruri condus de Radu Gavriș este verifificat pentru prima oară în ultimii nouă ani
IGPR a sesizat Parchetul București, după un control efectuat la serviciul care se ocupă de anchetarea infracțiunile de omor. Deși unii dintre polițiști susțin că este vorba despre trei persoane vizate, oficiali din Poliția Română au precizat, luni, că doar în cazul unui polițist comisia care a efectuat controlul a dispus sesizarea procurorilor pentru fapte de natură penală.

Oficiali din Poliția Română susțin că au fost descoperite nereguli legate de accesarea datelor cu caracter personal. Criminaliștii se apără, spunând că se fac presiuni asupra celor care au anchetat cazul morții polițistului Gigină. Surse bine informate nu exclud ipoteza în care cauzele anchetei să fi e generate de nereguli în cercetarea unor dosare „grele”, precum cel al profesorului universitar acuzat de o crimă de acum 18 ani și cel al dispariției suspecte a lui Codruț Marta, fost șef de cabinet al ex-președintelui ANAF, Sorin Blejnar

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.


Tag-uri: ancheta, politia capitalei, serciul omoruri, igpr, bucuresit, politia romana, Codruț Marta, Brigada Rutieră, Bogdan Gigină, Direcția Națională Anticorupție, dna, DIPI, Corpul de Control, evz, Dosarul Gigină, Radu Gavriș
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Anchetă cu scandal la Poliția Capitalei. Criminaliștii de la Serviciul Omoruri, ținta unor controale fără precedent.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii