PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Cultură

Andrei Codrescu, scriitor american de origine română, vine la București

Autor: | | 0 Comentarii | 176 Vizualizari
foto Eduard Keller
Cunoscutul scriitor american de origine română Andrei Codrescu sosește astăzi în România pentru un turneu ce va include conferințe și dezbateri legate de centenarul DADA

În perioada 27 septembrie - 14 octombrie Andrei Codrescu se va întâlni cu publicul la București, Zalău,  Craiova, Cluj-Napoca și Sibiu. Partenerii turneului național Andrei Codrescu sunt Institutul Cultural Român, Fundația - Editura Scrisul Românesc, Editura Școala Ardeleană, Editura Caiete Silvane, Librăria Habitus, Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Librăria Bizantină, Facultatea de Litere din cadrul Universității București.

Debutul turneului va avea loc marți, 27 septembrie, începând cu ora 18.30, la Institutul Cultural Român din București (Aleea Alexandru 38), unde va avea loc evenimentul “O seară cu Andrei Codrescu”, care va include două evenimente: lansarea noului volum „The Art of Forgetting/ Arta uitării”, apărută la editura Școala Ardeleană și o conferință dedicată sărbătorii Dada din acest an, „Centenarul Dada văzut prin Ghid dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă şah.” (Curtea Veche Publishing). Alături de autor va lua cuvântul Nicolae Manolescu, critic literar și domnul Radu Boroianu, directorul Institutului Cultural Român.

Program

Andrei Codrescu va ajunge mai apoi în Craiova, unde pe 29 septembrie, începând cu ora 16.30, se va întâlni cu publicul la Muzeul de Artă în Sala Oglinzilor (str. Calea Unirii 15). La evenimentul “Avangarda și avangardismul” vor participa, alături de autor, scriitorii Carmen Firan și Adrian Sângeorzan și academicienii Dumitru Radu Popescu și Gheorghe Păun. Evenimentul va fi urmat de o altă întâlnire vineri, 30 septembrie, tot la Muzeul de Artă, în Sala Oglinzilor, unde începând cu ora 11.30 va avea loc lansarea cărții “The Art of Forgetting/ Arta Uitării” și decernarea Premiului Tudor Arghezi - Opera Omnia. Premiul îi este oferit autorului Andrei Codrescu pentru întreaga activitate literară de către Editura Scrisul Românesc. Întâlnirile autorului cu publicul de la Craiova au loc în cadrul ediției cu numărul XI a Colocviilor “Scrisului Românesc”.

Andrei Codrescu este așteptat și la Zalău marți, 4 octombrie. Detalii vor fi disponibile în curând.

A patra localitate unde Andrei Codrescu se va întâlni cu publicul este Cluj-Napoca. Primul eveniment literar din Cluj este lansarea cărții “The Art of Forgetting/Arta Uitării”, care va avea loc pe 5 octombrie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Vor participa alături de autor scriitoarea Ruxandra Cesereanu, poetul Marius Conkan, și directorul editurii Școala Ardeleană, Vasile Dâncu. O a doua întâlnire cu publicul va avea loc vineri, 7 octombrie, începând cu ora 17.00 la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, în sala Popovici. De această dată evenimentul se va desfășura sub forma unei conferințe aniversare despre mișcarea Dada. Conferința va fi prezentată de scriitoarea Ruxandra Cesereanu.

Turneul continuă la Sibiu în data de 10 octombrie, unde începând cu ora 18.00 se va desfășura un dialog între Andrei Codrescu și Radu Vancu la Librăria Habitus (Piața Mică 4). Discuția va avea ca punct central volumul “The Art of Forgetting/Arta Uitării”.

Scriitorul Andrei Codrescu se va întoarce în București pentru alte două întâlniri cu publicul.

Primul eveniment va avea loc la Librăria Bizantină (Str. Bibescu Vodă 20) joi, 13 octombrie, începând cu ora 19.00. La această întâlnire cu publicul discuția se va concentra în jurul câtorva volume traduse în limba română la Curtea Veche Publishing ale autorului: “Lecția de poezie”, “Ghid dada pentru postumani. Tzara și Lenin joacă șah”, “Gaura din steag. Povestea unei reveniri și a unei revoluții” și “Prof pe drum”. Alături de autor va participa și Cosmin Ciotloș, critic literar.

O a treia întâlnire cu publicul din București va avea loc la Facultatea de Litere vineri, 14 octombrie. Mai multe detalii vor fi disponibile în curând.

Accesul la toate întâlnirile cu Andrei Codrescu este liber, în limita locurilor disponibile.

Andrei Codrescu (1946) a trăit în România până la vârsta de 19 ani. În 1989, după o absență de peste un sfert de secol, a revenit în țară pentru a relata de la fața locului evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, pe care le-a redat în „Gaura din steag”, declarată de New York Times „Notable Book of the Year“ (1991). Eseurile sale care analizează dezintegrarea comunismului au apărut într-o serie de volume, inclusiv în The Disappearance of the Outside (1991), Zombification (1994) și The Dog with a Chip in His Neck (1996), ultimele două la editura St. Martin’s Press. Andrei Codrescu este comentator la National Public Radio, fondator al publicației Exquisite Corpse: A Journal of Books & Ideas și a predat literatură la Louisiana State University în Baton Rouge. În România i-au fost traduse și publicate, de-a lungul anilor, mai multe volume, printre care: „Domnul Teste în America” (1993), “Contesa sângeroasă”, (1999), “Mesi@” (1999, 2006), „Casanova în Boemia” (2005). La Curtea Veche Publishing, în seria „Andrei Codrescu“, au fost publicate până în prezent „Prof pe drum” (2008), „Gaura din steag. Povestea unei reveniri și a unei revoluții” (2008), „Ghid Dada pentru postumani. Tzara și Lenin joacă șah” (2009), “Ay, Cuba! O călătorie socio-erotică” (2012) și „Lecția de poezie” (2014).

 

 


Tag-uri: Andrei Cornescu, Andrei Codrescu, Institutul Cultural, Editura Scrisul, Editura Caiete, Librăria Habitus, Universității Babeș, Festivalul Internațional, Carte Transilvania, Librăria Bizantină, Universității București, Aleea Alexandru, The Art, Centenarul Dada, Curtea Veche, Nicolae Manolescu, Radu Boroianu, Institutului Cultural, Sala Oglinzilor, Calea Unirii, Carmen Firan, Dumitru Radu, Gheorghe Păun, Arta Uitării, Tudor Arghezi, Opera Omnia, Scrisului Rom, Festivalului Internațional, Ruxandra Cesereanu, Marius Conkan, Radu Vancu, Piața Mică, Scriitorul Andrei, Bibescu Vodă, Cosmin Ciotloș, New York, Notable Book, The Disappearance, The Dog, His Neck, National Public, Exquisite Corpse, Louisiana State, Baton Rouge, Domnul Teste, La Curtea, Veche Publishing, Ghid Dada
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Andrei Codrescu, scriitor american de origine română, vine la București.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi