Educaţie

Ecaterina Andronescu, acuzată că a fost de acord cu un plagiat privind o finanțare în cercetare în valoare de 500.000 euro

Autor: Marian Păvălaşc | joi, 08 noiembrie 2012 | 2 Comentarii | 421 Vizualizari
Un articol publicat în revista științifică Nature o acuză pe Ecaterina Andronescu de girare a unei cereri de finanțare în valoare de jumatate de milion de euro bazata pe plagiat

Iată conținutul articolului din cunoscuta publicație, material tradus de Hotnews.ro

"La începutul acestui an, Nature a expus o serie de scandaluri de plagiat din România, care au implicat un ministru al Educației, mai multe cadre universitare și pe primul-ministru Victor Ponta. În data de 7 noiembrie 2012, revista a publicat probe de plagiat în mai multe cereri de finanțare publică pentru proiecte de cercetare.

Nici una dintre cererile suspecte nu a fost finanțată, dar unii oameni de știință români se declară îngrijorați că afacerea este mușamalizata de ministrul educatiei si cercetarii, care nu a rezolvat ingrijorarile privind corectitudinea sistemului si in septembrie a propus noi reguli, care sunt menite să reducă supravegherea deciziilor de acordare de granturi.

Administratorii de granturi au fost inițial alertați de cererile suspecte în luna februarie, iar cazurile - fiecare în valoare de aproape jumătate de milion de euro - au fost listate pe un site guvernamental in data de 22 mai, la scurt timp după ce Victor Ponta a preluat mandatul de prim-ministru.

Desi cazurile de plagiat ar trebui sa fie investigate de un consiliu national de etica, multe raman nerezolvate. Consiliul a confirmat plagiatul în patru cazuri in aceasta primavara, dar nu a primit din partea departamentului legal al Ministerului Educatiei permisiunea de a publica informatiile descoperite.

Ponta a dizolvat consiliul pe data de 8 iunie, inainte ca acesta sa isi poate finaliza investigatiile in legatura cu restul cazurilor de cereri suspecte pentru granturi. Consiliul de etica trebuia de asemenea sa prezinte o decizie in cazul acuzatiilor de plagiat aduse fostului ministru al educatiei si cercetarii Ioan Mang.

Site-ul integru.org, care publica dovezi ale plagiatelor comise de oameni de stiinta romani alaturi de aprecieri din partea expertilor international, a postat o analiza al unui al cincilea caz, care a ajuns si in atentia jurnalistilor de la Nature. Cererea de finantare in cadrul programului "Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativa (PCCA)" era pentru suma de 465.000 de euro, pentru un proiect de cercetare in domeniul “retelelor wireless optice pentru aplicatii broadband multi-serviciu” (“optical wireless-based networks for broadband multi-services applications” in original, n.r.), numit OWHAN. Proiectul reprezenta o colaborare intre opt cercetatori de la trei universitati, sub coordonarea Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații (INSCC).

Conform analizei realizate de integru.org, cererea pentru grant era copiata aproape integral din cinci surse diferite. Puteti descarca aici o analiza comparativa a cererii de grant si a lucrarilor dupa care a fost plagiata.

Ian Wassell, inginer in telecomunicatii la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, alaturi de alti patru experti internationali care au examinat cererea de finantare pentru integru.org, a comentat ca, din punctul sau de vedere, este “cel mai evident caz de plagiat pe care l-a intalnit”. Alte pareri ale expertilor critica justificarea din cererea de grant pentru sumele foarte mari implicate de proiect si superficialitatea explicatiilor privind distributia fondurilor.

“Guvernul ar trebui sa se preocupe de astfel de cazuri, care sunt o tentativa de a fura fonduri publice”, a declarat pentru Nature Dragos Ciuparu, inginer chimist la Universitatea de Petrol si Gaze Ploiesti si fost presedinte al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica.

Administratorii de granturi au respins o cerere de libera informare anterioara din partea Nature pe motiv ca informatiile despre proiecte nu sunt de interes public, dat fiind ca acestea nu au fost finantate si raman “la nivelul unor idei de cercetare”.

Ecaterina Andronescu a semnat cererea de finanțare pentru proiectul OWHAN în calitate de rector al uneia dintre universitătile participante la proiecte - Universitatea Politehnică București - funcție pe care a deținut-o până în luna aprilie. In iulie, Andronescu a devenit ministrul Educației. Ea a refuzat să raspundă direct intrebarilor puse de Nature în legatura cu incetarea investigatiilor in cazurile de plagiat, atat in calitate de rector, cat si in calitate de ministru. In schimb, Andronescu a raspuns Nature intr-un email ca ea nu poarta nici o raspundere personala pentru intarzierea investigatiilor, dar ca “este ingrijorata in legatura cu asemenea cazuri in procesul de cerere al granturilor de cercetare”.

Managerul proiectului OWHAN a fost Florin Constantinescu de la Universitatea Politehnica Bucuresti, in calitate de membru al Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații. Pe 6 mai, comisia de etica a INSCC a publicat un raport in care spunea ca unul dintre participantii la proiectul OWHAN, inginerul electronist Radu Dragomir, este singurul responsabil pentru redactarea cererii de grant. Constantinescu a declarat pentru Nature ca el nici nu a scris si nici nu a citit cererea pe care a semnat-o si ca recunoasterea vinei de catre Radu Dragomir il exonereaza de orice vina.

Mai multi oameni de stiinta romani s-au aratat ingrijorati de faptul ca guvernul ar incerca sa slabeasca sistemele de protectie impotriva plagiatului si a altor abateri etice cum ar fi situatiile de conflict de interese. O propunere publicata pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii pe 19 septembrie cere eliminarea necesitatii unei supravegheri internationale a cererilor de granturi de cercetare.

Cererile suspecte au fost depistate doar pentru ca programul “Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativa (PCCA)” cere ca doua treimi dintre evaluatori sa fie din afara tarii, pentru ca in acest fel sa fie evitata fraudarea in interiorul “micii comunitati stiintifice romanesti”. O sursa apropiata de minister citata de Nature sustine ca propunerea este acum modificata pentru a linisti ingrijorarile cercetatorilor.

Desi noul consiliului de etica de la Bucuresti, format in luna iunie, nu a finalizat verificarile celorlalte cereri de finantare suspecte, a reactionat la acuzatiile de plagiat aduse impotriva a trei profesori importanti de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures.

Formula precedenta a consililui afirmase despre acest caz ca reprezina un caz “de plagiat clar”. Chiar și așa, pe data de 1 noiembrie noul consiliu a publicat un raport prin care cei trei profesori implicati, Klara Branzaniuc, Constantin Copotoiu si Leonard Azamfirei (actualul rector al universitatii), au fost exonerati de orice abatere pe baza faptului ca nu ar fi stiut ca sunt inclusi ca autori a unor lucrari stiintifice publicate in revista stiintifica a universitatii, Acta Medica Marisiensis.

Un student care a fost co-autor interdictia de a ocupa orice functie academica timp de un an si o avertizare scrisa pentru includerea sefilor sai de departament ca autori ai lucrarilor. Conform mai multor experti citati de integru.org, si aceasta lucrare ar reprezenta "un caz clar de copy-paste, care se intinde peste aproximativ 60% din textul lucrarii".

Tag-uri: Ecaterina Andronescu, ministerul educatiei, revista nature


SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.