Anghel Iordănescu audiat în dosarul alegerilor din 2009

Anghel Iordănescu audiat în dosarul alegerilor din 2009

Anghel Iordănescu a ajuns în acestă dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul alegerilor prezidențiale 2009. Acesa nu a stat de vorbă cu jurnaliștii.

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost audiat, astăzi, în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, el declarând că a fost citat în calitate de martor şi le-a dat procurorilor “toate elementele necesare” în anchetă.

Neculai Onţanu a fost audiat după ce Gabriel Oprea a spus, despre întâlnirea care a avut loc în noaptea de după turul al doilea al prezidenţialelor din 2009, la care ar fi participat George Maior, Florian Coldea şi Codruţa Kovesi, că atunci nu a fost o “cină cu caracter politic”, ci organizase onomastică pentru Onţanu.

“În faţă procurorilor, am dat toate elementele necesare. Informaţiile despre audiere, despre situaţia că atare poate să vi le dea numai procurorul, pentru că este o anchetă în curs şi orice declaraţie pe care un martor ar putea să o dea, ar putea să ofere informaţii altora, care să profite de ele”, a spus Neculai Onţanu, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat dacă a confirmat în faţă anchetatorilor veridicitatea informaţiilor făcute publice de Dan Andronic despre întâlnirea care a avut loc în noaptea de după turul al doilea al prezidenţialelor din 2009, în locuinţa lui Gabriel Oprea, la care ar fi participat George Maior, Florian Coldea şi Codruţa Kovesi, Onţanu a spus: “Acelea sunt declaraţiile domnului Andronic, iar declaraiile pe care le-am făcut sunt confidenţiale şi le-am făcut în faţă procurorului. Alte detalii nu pot să spun”.