Anglia, în stare de șoc după eliminare

Anglia, în stare de șoc după eliminare

Naționala țării care găzduiește Cupa Mondială nu mai are șanse să iasă din grupe, după înfrângerea suferită în fața Australiei, scor 13-33

Națiunea engleză suferă după ce naționala de rugby a pierdut orice șansă de a juca în „sferturile” Cupei Mondiale.

Singurii europeni care au pus mâna pe trofeu

Sâmbătă seara, reprezentativa țării care găzduiește turneul final a fost învinsă de Australia, scor 13- 33 (3-17) și a scris istorie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anglia a devenit prima țară care organizează Mondialul și nu reușește să treacă de faza grupelor. De asemenea, englezii devin primii deținători ai trofeului suprem - câștigat în 2003 - ce nu fac pasul în faza eliminatorie.

Anglia a câștigat meciul cu Fiji (35-11) și le-a pierdut pe cele cu Țara Galilor (25-28) și Australia (13-33)

Singura reprezentativă europeană care s-a impus la Campionatul Mondial a debutat la această ediție cu o victorie, în Grupa A, contra celor din Fiji, scor 35-11, apoi au pierdut în fața rivalilor din Țara Galilor (scor 25-28).

„Sfârșitul Lumii”

Eșecul cu „cangurii” îi obligă pe englezi să joace ultimul meci, cel cu Uruguay, doar pentru orgoliu și palmares.

Ieri, presa din Insulă a luat foc. „Sfârșitul Lumii”, au titrat ziariștii de la „Mail Sunday”. „Umilință pe teren propriu. Visul unei națiuni a fost distrus” au scris și cei de la „Daily Telegraph”. „Suntem absolut şocaţi. Suntem eliminaţi... Nu avem cuvinte pentru a ne descrie dezamăgirea. Am avut suporteri fantastici şi i-am dezamăgit”, a spus Stuart Lancaster, selecționerul Angliei.