INCOMPATIBILI. ANI solicită revocarea din funcţie a senatorului PNL Daniel Akos Mora şi a deputatului PDL Ştefan Bucur Stoica

INCOMPATIBILI. ANI solicită revocarea din funcţie a senatorului PNL Daniel Akos Mora şi a deputatului PDL Ştefan Bucur Stoica

Cei doi parlamentari au fost declarați incompatibili de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deciziile instanţei fiind definitive.

Reprezentanții ANI spun că au trecut mai bine de cinci luni de la emiterea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, şi anume revocarea din funcţie a celor doi membri ai Parlamentului, contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013, potrivit căreia ”Senatul în plenul său are obligaţia de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate”.

ANI citează un pasaj din Raportul Anticorupţie al Uniunii Europene, din 3 februarie 2014, care arată: ”Parlamentul a dat dovadă de o lipsă de consecvenţă în luarea deciziilor referitoare la probleme de integritate, inclusiv în ceea ce priveşte acţiunile ulterioare deciziilor ANI în situaţii de conflicte de interese şi de incompatibilitate. Odată definitive, aceste decizii ar trebui să ducă la încetarea mandatului respectivului funcţionar ales. Totuşi, de la mijlocul anului 2012, sistemul judiciar a trebuit să sesizeze de două ori Curtea Constituţională în urma refuzului Parlamentului de a pune capăt mandatelor ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive privind incompatibilitatea unor parlamentari. Cel mai recent caz datează din toamna anului 2013 şi se referă la decizia ANI privind incompatibilitatea unui senator care a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pe care Senatul nu a aplicat-o. Prin urmare, Curtea Constituţională a trebuit să intervină încă o dată, printr-o hotărâre privind conflictul constituţional dintre puterea legislativă şi cea judiciară. De atunci, Senatul nu a acţionat în acest sens”.

De asemenea, ultimul raport al Comisiei Europene în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România consemnează faptul că 'Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar şi atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanţelor'.

Ne puteți urmări și pe Google News

ANI a constatat faptul că senatorul PNL Daniel Akos Mora, fost consilier judeţean de Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţine funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 15.689.344 lei cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Mureş.

De asemenea, deputatul PDL Ştefan Bucur Stoica, fost consilier judeţean în cadrul CJ Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, şi calitatea de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil.