ANT dă verde la transplantul pulmonar în România

ANT dă verde la  transplantul pulmonar în România

Agenţia Naţională de Transplant anunţă că raportul cerut de ministerul Sănătăţii privind situaţia Centrului de transplant de la Sfânta Maria a fost finalizat, concluziile fiind că unitatea medicală îndeplineşte condiţiile pentru efectuarea de transplant.

„Urmează informarea ministerului şsi ministrul va decide includerea în programul naţional de transplant. Criteriile de acreditare, noi suntem nevoiţi să spunem că da, sunt îndeplinite. Vă citesc din raport: evaluatorii au verificat modul în care unitatea sanitară îndeplineşte criteriile de acreditare: structura de personal- corespunzatoare, dotarea cu echipamente şi aparate medicale pentru activitatea pentru care se solicită acreditarea- corespunzatoare, respectarea sistemului de vigilenţă pentru raportare şi investigare, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor - conformă, respectarea procedurilor de raportare recoltării de plămâni de origine umană- conforma, logistica pentru stocarea datelor - corespunzatoare", a declarat Radu Deac, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, informează Mediafax.

Concluziile prezentate de conducerea ANT sunt rezultatele controlului cerut de ministrul Sănătăţii miercuri. Până săptămâna aceasta, românii care aveau nevoie de un transplant pulmonar erau trataţi la clinica AKH din Viena, iar costurile erau suportate de statul român, însă această înţelegere nu a mai fost prelungită, astfel că, în prezent, aceste operaţii nu pot fi decontate la niciun centru medical din străinătate, iar în România nu există niciun centru de stat unde să se realizeze astfel de intervenţii.

Scandalul legat de centrul de transplat de la Spitalul Sfânta Maria a început anul trecut, în noiembrie, după ce fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în urma unui raport al inspecţiei sanitare care arăta că nu erau respectate condiţiile pentru efectuarea unui transplant pulmonar, a decis să nu permită efectuarea unor astfel de intervenţii chirurgicale, deşi centrul primise acreditare din partea ANT. Mai mult, Vlad Voiculescu a precizat că acea acreditare a fost eliberată în mod ilegal şi a formulat o plângere penală la Parchet împotriva celor care au dat avizele de funcţionare.

Ne puteți urmări și pe Google News