PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Antonescu a ajuns la mâna UDMR. Laszlo Borbely spune că liberalii ar trebui să aibă discuții cu Uniunea dacă vor să fie primiți în PPE

Autor: | | 12 Comentarii | 631 Vizualizari
11-07/05_Borbely_EVZ-465x390
UDMR, partid afiliat la familia popularilor europeni, îi așteaptă pe liberali la o discuție prin care să explice argumentele pentru care vor să treacă la PPE, a declarat la Digi24 Lazslo Borbely, vicepreședintele UDMR. El a reamintit că înainte de a aproba afilierea unui partid, PPE se consultă cu partidele din țara respectivă care fac parte deja din familia creștin-democrată.

Liberalii, care s-au opus în decembrie 2012 cooptării UDMR la guvernare se trezesc acum la mâna adversarilor lor.

"Sunt niște reguli. Și o regulă este următoarea: în cazul în care vine un partid care vrea să intre și nu numai dânșii vor să intre, sunt mai multe partide din România – Forța Civică și alții – care și-au depus candidatura mai demult, îi întreabă pe cei care sunt din țara respectivă. Deci noi îi așteptăm pe colegii noștri liberali să vină puțin la UDMR, să discutăm, să vedem care sunt argumentele lor că au trecut în familia creștin-democrată”, a spus Borbely.

După părerea lui, liberalii ar trebui să explice, în primul rând, ce câștigă ei din această trecere bruscă, acum, „pentru că e clar, ați văzut, PSD-ul i-a lipit imediat de zona cu dl. Băsescu. Deci nu cred că ar avea de câștigat în politica internă”, a arătat Borbely. „Va fi o confuzie în rândul bazinului electoral liberal până când ei pot să explice de ce au trecut”, a mai spus vicepreședintele UDMR în emisiunea „24 într-o oră” de la Digi24.

„Probabil vom avea discuții, e important, totuși, pentru fiecare familie politică din Parlamentul European să aibă noi membri”, a punctat Laszlo Borbely.

Conducerea PNL a votat ieri trecerea de la ALDE, partidul lberalilor europeni, la PPE. Din familia popularilor europeni mai fac parte PDL, UDMR și PNȚCD.


Tag-uri: crin antonescu, laszlo borbely, pnl, udmr, pnl adera la ppe, pdl, fc
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Antonescu a ajuns la mâna UDMR. Laszlo Borbely spune că liberalii ar trebui să aibă discuții cu Uniunea dacă vor să fie primiți în PPE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi