Antonescu către Ponta: "O să-l regreți pe Băsescu!" CE a vrut să spună liderul PNL

Antonescu către Ponta: "O să-l regreți pe Băsescu!" CE a vrut să spună liderul PNL

"Ai să-l regreţi pe Băsescu", i-a transmis, azi, de la Ploieşti, președintele PNL, Crin Antonescu, premierului Victor Ponta. Totodată, liderul PNL i-a calificat pe pesediști drept "pușlamale roșii".

"Dacă luăm peste 20%, tot acest circ pe care-l fac acum pesediştii aşa cum ştiu ei şi cu acoliţii lor se va transforma într-o chestiune tristă pentru ei. Pentru că în acel moment Partidul Naţional Liberal va face clar pentru toată societatea românească, pentru toate interesele, pentru toate grupurile, pentru toate opţiunile că România nu e condamnată să intre iar pe mâna acestor puşlamale roşii, că există o alternativă şi va începe o bătălie adevărată care de această dată va fi foarte clară: între ei şi noi", a spus Antonescu, conform mediafax.ro.

Acesta l-a anunțat pe premier că, dacă el unul va fi ales la Palatul Cotroceni, nu va face pacte de coabitare, și nici guverne care să-l includă pe Ponta. "Şi vor urma alegeri prezidenţiale şi vom avea un preşedinte liberal şi sperând să fiu acel preşedinte liberal îi spun lui Victor Ponta de pe acum: ai simţit ceva, ai să-l regreţi pe Băsescu. Dar ai să-l regreţi pe Băsescu dintr-un singur motiv: acela că, dacă eu ajung preşedinte, nu fac pact de coabitare pentru că mie îmi ajunge Constituţia, îmi ajung legile ţării şi îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung preşedinte. Nu am nevoie de coabitări, nu am nevoie de baroni, nu am nevoie de Ghiţă", a spus Crin Antonescu.

Liderul liberal a continuat, spunând că dacă va fi ales preşedinte se va forma un nou guvern din care Victor Ponta nu va mai face parte. "Nu ştiu dacă vor mai striga atunci că USL trăieşte sau nu, dar o să se mai întâmple ceva şi anume va exista o altă majoritate în Parlament, ca atare un alt Guvern care nu-l va mai cuprinde pe domnul Ponta, îi ajunge un guvern în care a lucrat sub conducerea lui Emil Boc şi un guvern în care a lucrat conducându-l", a mai spus Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News