Antonescu: Dacă ajung președinte, nu i-aș schimba pe Kovesi și Nițu

Antonescu: Dacă ajung președinte, nu i-aș schimba pe Kovesi și Nițu

Președintele PNL, Crin Antonescu, spune că nu se va atinge de conducerea Parchetelor, dar nu a dat un răspuns clar în ceea ce privește viitorul șefilor de servicii secrete.

Invitat în emisiunea „Evenimentul zilei” difuzată de B1TV, Crin Antonescu a arătat că și-a schimbat opinia față de DNA și Parchetul General, spunând doar că președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta se luptă pentru influența politică în aceste instituții. La legea amnistiei, Ponta a mințit Antonescu a susținut că PNL nu l-a protejat pe fostul ministru Daniel Chițoiu în fața solicitării DNA de începere a urmăririi penale, liberalii votând „pentru”.

● „Am spus că, dacă devin președinte, nu aș schimba actualii procurori, chiar dacă eu am avut îndoieli”.

● „Este o bătălie, nu ştiu dacă aceşti oameni se află sub influenţă politică, dacă decid sub influenţă politică, dar că există politicieni, mai mulţi acum, de la dl Băsescu - desigur, care se consideră un jupân al locului, zice: «Domne, asta este jucăria mea», chiar dacă ea este sau nu este - şi dl Ponta, care vine în forță împreună cu o cohortă de oameni interesați”.

Ne puteți urmări și pe Google News

● „Eu cred, de pildă, în legătură cu imunitatea (...) nu ar trebui să mai func ționeze în cazuri de genul cum a fost şi cazul Vosganian, iarăşi o situaţie ingrată în care am fost puşi”.

● „Nu l-am protejat pe Daniel Chițoiu când a fost urmărit penal. Am votat pentru urmărirea lui. Verificaţi arhiva. S-a format o majoritate, majoritate care este în mare parte asigurată de cei din PSD”.

● „Cel mai mare scandal dintre mine şi Victor Ponta a fost cel pentru legea amnistiţiei. De mințit a mințit Ponta”. Soarta lui Maior și Meleșcanu, incertă În ceea ce privește posibilele schimbări la conducerea serviciilor secrete, Crin Antonescu a avut o atitudine ambiguă.

● „Merge pe principiul continuității și mai abitir pentru că, spre deosebire de toate discuțiile aproape interminabile legate de Parchete și așa mai departe, în ce privește serviciile lucrurile stau mult mai bine, în sensul că nu doar în afară, ci și înăuntru există o creștere de credibilitate”.

● Ulterior, întrebat dacă „Maior, Meleșcanu, Kovesi, Nițu rămân”, președintele PNL a spus: „Nu, nu am spus în legătură cu Maior și cu Meleșcanu. În primul rând, nu știm dacă vor ei să rămână. Iată, dl Meleșcanu a spus foarte limpede că ar dori să candideze (la președinția României - n.r.), dacă găsește un client. Da? A spus-o. Dl Maior... Mă rog, nu știu”.

Lepădarea de Voiculescu

● „Dan Voiculescu nu a fost nici aranjorul din umbră și nici măcar inventatorul USL. Dacă veți revedea arhiva, veți vedea că Dan Voiculescu a anunțat cu o anumită candență, o perioadă îndelungată, suspendarea. La un moment dat s-a întâmplat, dar nu pentru că a anunțat-o. A avut o prezență destul de discretă în structurile USL și nu pot să dau o acțiune a USL care să fi fost propusă de Voiculescu”.

● „Nu mă duceam când mă chema Dan Voiculescu. Există întâlnirile oficiale și alte întâlniri, la diverse sedii, chiar și la Grivco”.

● Despre scăderea în sondaje, Antonescu a declarat: „Eu nu știu de unde mai tot pot să pierd. Tot pierd de vreo cinci ani. Duc o viață de nabab. Cine-și permite să piardă atâta e un om bogat.”