Antreprenorii și economiștii de Dreapta îi cer lui Iohannis să reducă fiscalitatea

Antreprenorii și economiștii de Dreapta îi cer lui Iohannis să reducă fiscalitatea

Se înmulțesc apelurile dinspre mediul de afaceri către președintele Iohannis, în care i se cere șefului statului să permită o relaxare fiscală, dar să militeze pentru reducerea cheltuielilor

Ieri, un grup de 41 economiști și antreprenori, printre care Florin Cîțu, Bogdan Glăvan și Mihai Neamțu, i-au transmis șefului statului că „reducerea taxelor este un lucru bun în sine” și merită susținută necondiționat. Și fostul președinte Traian Băsescu a avut o opinie critică: Iohan nis ar fi trebuit să se consulte cu Executivul, înainte de a respinge relaxarea fiscală. „Avem șansa, pe această teorie a creșterii economice prin consum, să ajungem în doi trei ani, la situația din 2009-2010”, a apreciat Băsescu.

„Populiste sunt pensiile speciale”

Cei 41 de economiști și antreprenori susțin măsurile din Codul Fiscal dintr-o perspectivă ideologică liberală, ei amintind de „fundamentele morale” ale diminuării taxelor. „Atragem atenția că reducerea birurilor nu este o măsură populistă, ci are un adânc fundament moral și vaste consecințe materiale pozitive pentru societate. Populiste sunt acele măsuri care - împrumutând cuvintele unui gânditor clasic liberal - întrețin ficțiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creșterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale și alte favoruri clientelei politice, ștergerea datoriilor unor companii etc”, se arată în scrisoarea adresată șefului statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Apel la raționalizarea cheltuielilor

Grupul celor 41 precizează că este adeptul echilibrului bugetar. „De unde poate proveni spațiul fiscal necesar implementării unei reforme curajoase? Pe de o parte, din consolidarea fiscală, din mai buna colectare a impozitelor. Pe de altă parte, din reducerea cheltuielilor bugetare, prin reforma sistemului de pensii, restructurarea serviciilor publice și creșterea eficienței cheltuirii banului public. În măsura în care nu există un plan concret de raționalizare a cheltuielilor, de eficientizare a serviciilor publice și un control asupra investițiilor de capital, vom ajunge să creștem datoria până la un nivel nesustenabil, precum alte țări, că să acoperim deficitul. Către acest tip de plan considerăm că trebuie să se îndrepte atenția tuturor partidelor (..) pentru a evita căderea în derizoriu a ideii de relaxare fiscală, compromiterea unei măsuri vitale pentru progresul sustenabil al României”, scriu aceștia.

Investitorii străini susțin Codul Fiscal

Consiliul Investitorilor Străini și Coaliția pentru Dezvoltarea României (care include Am- Cham) și-au anunțat sprijinul pentru reducerea fiscalității. „Considerăm că, în forma actuală, acesta (Codul Fiscal - n.red.) aduce claritate și predictibilitate pentru mediul de afaceri (..) CDR apreciază dorința autorităților române de a limita extinderea poverii fiscale asupra mediului de afaceri prin adoptarea de mãsuri care contribuie la poziționarea competitivã a României din punct de vedere al fiscalității. În același timp, atragem atenția că trebuie întreprinse în continuare eforturi pentru menținerea unui cadru fiscal stabil și predictibil”, susține Coaliția pentru Dezvoltarea României. „Multe din prevederile noului Cod Fiscal reprezintă un important pas înainte în zona de modernizare și clarificare a cadrului fiscal românesc. Proiectul noului Cod Fiscal este rezultatul unui efort susținut al mediului de afaceri din România derulat pe parcursul ultimilor 2 ani împreuna cu autoritățile. Considerăm că textul adoptat de Parlament în urmă cu o lună reprezintă o îmbunătățire substanțială a legislației fiscale din România, care aduce mai multă claritate și predictibilitate politicii fiscale pe termen mediu și lung”, susțin reprezentanții investitorilor străini

Teodorovici lucrează la scenarii

„Discutăm care sunt posibile scenarii (..) Ar fi bine ca Parlamentul să fie cel care adoptă Codul fiscal, Președintele să fie cel care îl promulgă. (...) Soluțiile sunt: fie Parlamentul în sesiune extrordinară va adopta Codul Fiscal în forma în care a fost trims de președinte, fie în Guvern printr-o ordonanță să fie adoptat”, a spus, ieri, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici. Tot ieri, premierul Ponta l-a ironizat pe președintele Iohannis, pentru că a promulgat Codul de procedură fiscală: „Avem căruța, nu avem caii”.

Noi cheltuieli, promulgate

Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea privind pensiile speciale pentru funcționarii parlamentari, precum și pe cea privind pensiile speciale ale diplomaților. Potrivit Legii privind pensiile speciale pentru diplomați, aceștia ar putea primi o pensie de serviciu de 80% din media veniturilor salariale nete din ultimele 12 luni de activitate. Și funcționarii parlamentari urmează să primească pensii speciale, în cuantum de 80% din media veniturilor salariale brute din ultimele 12 luni.