ANUNȚ IMPORTANT: În ce condiții poți pleca cu marfa neplătită din magazin

ANUNȚ IMPORTANT: În ce condiții poți pleca cu marfa neplătită din magazin

Începând cu 1 martie, orice persoană care are obligația de a utiliza o casă de marcat fiscală trebuie să afișeze vizibil textul potrivit căruia clienții pot pleca cu marfa neachitată din magazin, dacă nu primesc bon fiscal. Prevederea apare în OMFP nr. 159/2015, publicat în monitorul oficial 0131 din 20 februarie 2015.

„Dacă nu primiți bonul fiscal aveți obligația să îl solicitați! În cazul unui refuz, aveți dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia. Solicitați și păstrați bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare și ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale. Este interzisă înmânarea către client a altui document care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate decât bonul fiscal.

Pentru a semnala nerespectarea obligațiilor legale ale operatorilor economici, puteți apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al Ministerului Finanțelor Publice 0800.800.085”, este anunțul pe care vor trebui să îl afișeze comercianții.

În plus, temeiul normativ obligă toți operatorii economici ce au activitate de tipul restaurantelor, barurilor, cluburilor să introducă acest mesaj chiar pe prima pagină a meniurilor puse la dispoziția clienților, scriu consultanții de la Benta Consult.

Ne puteți urmări și pe Google News

Să analizăm ce cuprinde noul mesaj transmis cumpărătorilor, reglementat de actul normativ analizat.