Anunţ: Se pregăteşte o NOUĂ TAXĂ pe consum

Anunţ: Se pregăteşte o NOUĂ TAXĂ pe consum

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine că aplicarea o taxă de 20% pe băuturile zaharate, cum ar fi cola sau limonadă, va duce la scăderea vânzărilor şi a consumului acestora, considerat ca principală cauză a crizei obezităţii, în special în cazul copiilor, potrivit The Guardian.

„Consumul de zahăr, incluzând produse precum băuturile zaharate, este un factor important pentru creşterea globală a numărului oamenilor care suferă de obezitate sau diabet. Dacă guvernul taxează produse precum băuturile zaharate, poate reduce suferinţa şi poate salva vieţi. De asemenea, pot reduce din cheltuielile medicale şi pot creşte veniturile pentru investiţii în serviciile de sănătate”, susţine medicul Douglas Bettcher, directorul departamentului pentru prevenirea bolilor netransmisibile al OMS, transmite Mediafax, care citează publicaţia externă.

Organizaţia susţine că nimeni nu are nevoie de zahăr în dietă. Ghidul nutriţional publicat de OMS arată că ar trebui să ne limităm consumul de zahăr la un maximum de 10% din necesarul energetic, de preferat fiind 5%.

Iniţiativa OMS vine pe fondul măsurilor fiscale pe care le iau în considerare din ce în ce mai multe state pentru a-i descuraja pe oameni să mai cumpere în cantităţi mari băuturi zaharate. Taxa va avea un efect mai puternic asupra tinerilor, a celor cu venituri reduse şi a altor persoane care obişnuiesc să consume astfel de băuturi, susţin reprezentanţii OMS.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Marea Britanie s-a luat decizia introducerii unei taxe pe băuturile zaharate, dar nu mai devreme de 2018. Mai mult, Filipine şi Africa de Sud iau în considerare măsuri asemănătoare. Mexic deja a impus o taxă de 10% care pare să aibă succes în reducerea consumului şi a vânzărilor, susţinătorii taxei solicitând guvernului dublarea acesteia. Alte măsuri fiscale includ subvenţionarea cu 10%-30% a fructelor şi legumelor proaspete. Taxarea alimentelor şi a altor tipuri de băuturi care au un conţinut ridicat de găsimi, sare sau zahăr „pare promiţătoare”, conform OMS, deoarece s-a dovedit că preţurile mai ridicate reduc consumul.

În Marea Britanie s-a luat decizia introducerii unei taxe pe băuturile zaharate, dar nu mai devreme de 2018. Mai mult, Filipine şi Africa de Sud iau în considerare măsuri asemănătoare. Mexic deja a impus o taxă de 10% care pare să aibă succes în reducerea consumului şi a vânzărilor, susţinătorii taxei solicitând guvernului dublarea acesteia. Alte măsuri fiscale includ subvenţionarea cu 10%-30% a fructelor şi legumelor proaspete. 

Finlanda aplică din 2011 taxe suplimentare pe prăjituri, ciocolată, produse pe bază de cacao și înghețată. Pe de altă parte, o taxă pe băuturile carbogazoase a fost reevaluată, în sensul lărgirii sferei de aplicare. În septembrie 2011, și Ungaria a impus o taxă pe anumite produse dăunătoare sănătății, cum ar fi băuturi carbogazoase, energizante, produse dulci preambalate, dar și asupra condimentelor sărate. În cealaltă parte a continentului, ministrul irlandez al Sănătății, James Reilly, a anunțat că intenționează să impoziteze suplimentar băuturile dulci.

La rândul ei, Franța a introdus în 2012 o suprataxă pe toate băuturile care conțin zahăr adăugat sau îndulcitori artificiali. În octombrie 2013, parlamentarii francezi au votat o nouă taxă pentru băuturile energizante, din categoria Red Bull. 

În România, primul care a pus pe tapet taxa fast food a fost, în 2010, ministrul Sănătății de la acea vreme, Cseke Attila. El și-a argumentat inițiativa prin faptul că în ultimii șapte ani numărul copiilor obezi din România s-a dublat. Ulterior, taxa fast food nu a mai fost aplicată, dar a revenit obsesiv în discursurile politicienilor, mai ales în perioadele de campanie electorală. Citiţi mai multe aici