ANUNȚ SURPRIZĂ: RABLA continuă în 2015, într-o nouă formă

ANUNȚ SURPRIZĂ: RABLA continuă în 2015, într-o  nouă formă

Deși piața se aștepta ca acesta să fie ultimul an în care se derulează programul „Rabla”, producătorii auto solicitând înlocuirea acestuia cu alte facilități acordate sectorului, autoritățile au anunțat că programul va continua și în 2015.

„Programul Rabla va exista şi în 2015. Va fi un program care poate va diferi de structura actuală. Am deschis un dialog în acest sens, în luna mai, cu Asociaţia Română a Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA), care şi-a exprimat punctul de vedere, de a fi creativi şi de a veni până în toamnă cu un program care să poată să fie şi mai bun”, a spus astăzi Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat, totodată, că are unele nemulţumiri în privinţa acordării eco-bonusurilor în cadrul programului „Rabla”, iar pentru ediţia viitoare valoarea ar putea fi majorată.

„Am unele nemulţumiri în ceea ce priveşte acordarea eco-bonusului. În primele trei luni ale anului au fost acordate 586 de eco-bonusuri. Ne gândim serios să creştem valoarea eco-bonusurilor pentru ediţia din anul viitor”, a precizat Attila Korodi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă prima de casare, statul oferî un eco-bonus  în valoare de 500 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul 'Rabla' se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, îşi pot casa maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Pentru ediţia din acest an a Programului „Rabla”, lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice.