Anunţul oficial al Guvernului: Salarii mai mari în învăţământ!

Anunţul oficial al Guvernului: Salarii mai mari în învăţământ!

Simion Hănescu, preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ, a anunţat că salariile personalului nedidactic din şcoli urmează să fie majorate cu 20% prin acordarea unui spor de vechime. Acesta a subliniat că joi, Guvernul urmează să adopte o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens şi că există peste 53.000 de beneficiari.

"Este vorba de o problemă ce a apărut din cauza unor interpretări eronate. Este vorba de salarizarea personalului nedidactic. Ceea ce am discutat cu prim-ministrul este să se dea o Ordonanță mâine, astfel încât să se reglementeze începând cu data de 1 februarie și această problemă. Concret, este vorba de o majorare salarială de la 1 februarie spre 20%, prin acordarea sporului de vechime pentru personalul nedidactic. Este vorba de 53.000 de oameni pe care îi avem în sistem. (...) nu este vorba despre un efort suplimentar, în Legea bugetului acești bani erau prinși, circa 90 milioane lei", a afirmat Hăncescu, după întâlnirea cu premierul, de la Palatul Victoria.

 

Ne puteți urmări și pe Google News