Aproape de moarte după ce a mâncat carne prost gătită

Aproape de moarte după ce a mâncat carne prost gătită

Un englez a fost la un pas să-și piardă viața după ce şi-a gătit pe fugă două bucăţi de carne de porc.

Darren Ashall din Lancashire, din Marea Britanie, este tatăl a doi copii în vârstă de 19 şi 21 de ani. Povesteşte că era în deplasare cu serviciul în Birmingham când a mâncat carnea cu pricina. "Mi-am dat seama imediat că unul dintre cotlete nu era bine făcut. Am regretat imediat că le-am mâncat", a spus Darren pentru dailymail.co.uk. A paralizat după trei zile de la internare Bărbatul a ajus la spital iar medicii l-au suspectat iniţiat că a suferit un atac de cord. După trei zile, jumătate din faţă îi paralizase. În urma investigaţiilor, s-a descoperit că bărbatul făcuse meningită din cauza microbilor de pe bucata de carne care nu era bine gătită. Meningita este o boală care infectează membranele ce învelesc creierului. Dacă nu e tratată la timp pot duce la sechele ale creierului şi paralizii. Acum bărbatul şi-a revenit şi a început din nou să meargă şi chiar să umble cu scuterul. „Mă simt vulnerabil şi mi-am dat seama că viaţa e aşa preţioasă şi fragilă încât nici posesia unei case mari sau a unei maşini la modă nu contează, până la urma, la sfârşitul unei zile”, a mai declarat britanicul.