Aproape jumătate din terenurile agricole ale României, cumpărate de străini

Americani, italieni, danezi, olandezi cumpără masiv terenuri agricole românești la prețuri de nimic FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 10 Comentarii | 2943 Vizualizari

Aproape jumătate din terenurile arabile ale țării au ajuns să fie deținute de străini. Fermierii români cer restricționarea accesului acestora

De la 1 ianuarie 2014, de când a fost liberalizată piața funciară, fermierii români au asistat la un adevărat asediu dat de investitorii străini dornici să cumpere terenuri agricole ieftine. Acum, peste 40% din suprafață este deținută de americani, italieni, francezi, danezi sau olandezi. „Banatul este deținut aproape în totalitate de italieni. Acum nu se mai poartă războaie, acum ești cumpărat bucată cu bucată”, a declarat, pentru EVZ, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Acces prea liber

Fermierii români se plâng că străinii au acces prea liber la terenurile agricole, în timp ce aproape toate țările din Uniunea Europeană au reușit să impună condiții dure. „În Germania, trebuie să dovedești că faci parte din economia țării, pentru a putea cumpăra vreun metru pătrat de teren agricol. La noi vin și cumpără ferme întregi”, afirmat Baciu. Un exemplu recent este cel în care o companie americană a cumpărat, dintr-un foc, aproape 10.000 de hectare în Botoșani. LAPAR a depus o adresă la Ministerul Agriculturii pentru rediscutarea Legii vânzării terenurilor agricole. Phil Hogan, c o m i s a r u l european pe Agricultură, a declarat, recent, că vânzarea terenurilor agricole este o problemă a României și nu a comunității europene. Baciu a afirmat că, atunci când a fost la Bruxelles să întrebe de ce România este obligată să vândă pământ străinilor, i s-a spus că problema vânzării terenurilor către străini este o problemă națională și nu comunitară. Fermierii cer acum impunerea de condiții mai dure celor care vin să cumpere teren în România. „Să vă uitați la unele bilanțuri depuse de străinii care dețin terenuri și păduri în România. Zici că nu au după ce bea apă când vezi ce profit au”, a declarat Baciu.

Obligațiile aderării

România a liberalizat piața funciară la 1 ianuarie 2014, așa cum cerea Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, dar a făcut mai multe decât i s-a cerut. Noile reguli au permis și persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole românești, până atunci doar persoanele juridice având acest drept. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania și de țările arabe. Cele mai active trei zone ale țării, în funcție de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiș, Vaslui și Arad.




Alte articole din categoria: Afaceri

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...