PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Ar putea CREȘTE PREȚUL la gaze pentru cei care NU AU centrale de apartament. SCUMPIREA generează DISCRIMINARE

Autor: | | 27 Comentarii | 4596 Vizualizari
Cei care au centrale de apartament riscă să plătească mai mult
Deputatul Iulian Iancu, preşedintele filialei Consiliului Mondial al Energiei şi preşedintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, a anunţat că există probabilitatea ca de la 1 ianuarie 2015 să crească preţul la gaze, însă Departamentul pentru Energie din cadrul Guvernului infirmă acesată scumpire.

Politicianul anunţă că gazele se vor scumpi de până la 35% de la 1 ianuarie 2015.

”La 1 iauarie, în mod normal prin liberalizarea prețurilor, centralele termice producătoare de apă caldă și căldură, gaze naturale, ar trebui să crescă prețul ca urmare a acestui proces. Ori, ar însemna a discriminare  între consumatorii casnici: adică, consumatorii care  care dețin o centrală termică ar fi discriminat de vecinul său care beneficiză de căldură de la sistemul centralizat. Acest lucru trebuie realizat imediat, mai ales că la noi liberlizarea a fost prelungită până în 2021. Fără o intervenție imediată, prețul va crește”, a spus Iulian Iancu, cel care este și președintele Comisiei de Industrii.

De fapt, majorarea este pentru cei racordați la sistemul centralizat

Ulterior, Iancu a retractat și a explicat că, de fapt, prețul ar urma să crească pentru cei racordați la sistemul centralizat de încălzire. 

Acesta a spus că consumatorii de gaze naturale utilizatori de centrale termice şi cei care beneficiază de sistemul centralizat de încălzire şi apă caldă nu trebuie discriminaţi, prin programata liberalizare, de la 1 ianuarie 2015, a preţului la gaze naturale pentru populaţie, a declarat, luni, Iulian Iancu, preşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energie, într-o dezbatere de specialitate. 

El a explicat că, dacă pentru consumatorii care utilizează centrale de apartament prețul nu va crește de la 1 ianuarie, pentru cei racordați la sistemul centralizat prețurile ar urma să crească, aceștia fiind alimentați de CET-uri, pentru care tariful la gaze naturale se va majora de la 1 ianuarie. 

„În urma raportului făcut de autoritatea de reglementare a reieşit că se impune modificarea Legii 123 în ceea ce priveşte consumatorul casnic care, dacă este alimentat din sistemul centralizat, adică în cazul Bucureştiului de la Electrocentrale, sau este alimentat de o centrală termică proprie de apartament, are în momentul de faţă un tratament discriminatoriu. Adică cel cu centrală de apartament este protejat de calendarul de liberalizare până în 2021, iar ceilalţi, de la 1 ianuarie, ar trebui să suporte preţul pieţei libere. Ideea este că aceştia nu trebuie să plătească în plus, pentru că nu avem voie să discriminăm consumatorii. Piaţa captivă a consumatorului privat are un preţ undeva între 51 - 53 de lei pe Megawat oră, iar pe piaţa liberă este de 89 - 90 de lei. Aceasta ar însemna o creştere, numai la capitolul gaze naturale, cu 40%. Piaţa captivă faţă de piaţa liberă are un preţ diferit, respectiv mai mare cu 40%. Acest preţ al gazelor naturale reprezintă 80% din costul Gigacaloriei, adică la cetăţeanul care consumă de la CET, acest cost îi va genera o creştere între 28,8% şi 38,4%, din ceea ce a rezultat din raportul prezentat de ANRE. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Aceasta discutăm noi acum, aceasta este modificarea legislativă care se va întâmpla şi nu va fi această creştere. Ce se spune că este iminent, nu se va întâmpla, pentru că aceasta se discută, să nu fie discriminare”, a spus Iulian Iancu. 

Se analizează posibilitatea de a nu majora prețul pentru consumatorii industriali

Departamentul pentru Energie din cadrul Guvernului a anunţat într-un comunicat de presă că preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă vor rămâne neschimbate de la 1 ianuarie 2015.


"In ceea ce priveşte preţurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producţia internă, acestea vor ramane neschimbate de la 1 ianuarie 2015 în raport cu nivelul actual " spune comunicatul semnat de Simona Dobre, consilier al ministrului delegat pentru Energie. 

Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene să accepte amânarea cu doi ani şi jumătate a calendarului de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie, precum şi menţinerea, până cel puţin la 1 iulie 2016, a preţului actual al gazelor produse intern.

În luna septembrie, Guvernul anunța va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

"Problema suportabilităţii preţului gazelor de către populaţie devine îngrijorătoare. Pentru companii, liberalizarea este aproape de final conform calendarului, dar vrem să prelungim termenul. Suntem în momentul în care trebuie să începem să propunem măsuri", a afirmat Nicolescu, într-o conferinţă, scrie Mediafax

El a precizat că sunt necesare astfel de măsuri, având în vedere că în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scăzut, în timp ce preţul final la gaze naturale a crescut cu 16%.


Tag-uri: gaze, scumpire gaze, scumpire gaze 1 ianuarie, gaze ianuarie, centrale, gaze centrala scumpire, Iulian Iancu, PSD, energie, ianuarie 2015, crestere gaze
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ar putea CREȘTE PREȚUL la gaze pentru cei care NU AU centrale de apartament. SCUMPIREA generează DISCRIMINARE.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi