Arbitrul Colțescu a făcut praf încă un meci

Arbitrul Colțescu a făcut praf încă un meci

Cunoscut pentru arbitrajele dezastruoase pe care le prestează prin Liga I, arbitrul Sebastian Colțescu a ieșit, din nou, la rampă, în ultima rundă. „Fluierașul” a condus partida dintre Petrolul Ploiești și CFR Cluj (scor 1-2) și a reușit să-i exaspereze pe „lupi”.

Și Lucescu senior a luat foc

La scorul de 1-1, în minutul 81, Colțescu l-a eliminat pe Teixeira, iar trei minute mai târziu, Gerlado a fost trimis și el la vestiare. Cu doi oameni în plus, ardelenii au marcat golul victoriei în minutul 85, prin Tade. Nervoși, din cauza deciziilor lui Colțescu, fanii gazdelor au început să arunce cu obiecte în teren și au fost calmați cu greu de apelul organizatorilor.

Prezent la meciul de la Ploiești, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Șahtior Donețk, nu a scăpat ocazia să-l urecheze pe Colțescu. „Un arbitraj care e ceva incredibil. În fotbal ai nevoie şi de bun simţ. Sebastian Colțescu a arătat o obrăznicie incredibilă. La Colţescu nu e prima dată, e a 10-a, a 15-a oară când i se pune la îndoială caracterul”, a spus „Il Luce”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Răzvan Lucescu, tehnicianul Petrolului, a remarcat și el prestația slabă a „omului negru”. „Juan Albin a fost atacat violent în apropiere de mijlocul terenului. A ieșit de pe teren cu o plagă, a fost dus la spital, i s-a pus o atelă gipsată... Fără să se acorde măcar un fault. A existat o manieră de arbitraj ostilă nouă“, a spus Lucescu junior.