Arhiepiscopul TEODOSIE are “program” săptămânal la Poliție. INCULPATUL DĂ CU SUBSEMNATUL

Autor: | | 2 Comentarii | 378 Vizualizari

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța îl va avea ca „oaspete”, în fiecare săptămână, pe șeful Bisericii constănțene. Arhiepiscopul Teodosie, cercetat de DNA Constanța sub control judiciar pentru luare de mită și folosire de acte false pentru obținerea ilegală de fonduri europene, are deja un grafic întocmit de IPJ pe care trebuie să îl respecte întocmai. Altfel, poate fi arestat preventiv.

Înaltul prelat constănțean se va prezenta în fiecare zi de joi a săptămânii, în jurul prânzului, la sediul Poliției județului Constanța pentru a semna documentul care atestă că nu fuge de anchetă. DNA a decis că inculpatul Teodosie Petrescu este obligat “să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat”. IPS Teodosie nu are încotro și trebuie să îi viziteze săptămânal pe polițiștii Serviciului  de Supraveghere Judiciară.

Imediat după ce DNA Constanța a dispus în urmă cu două zile începerea urmăririi penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru inculpatul Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis la Poliție. Aici i s-a intocmit graficul de prezentare la raport, urmând ca săptămânal, la ora 12,00 să vină la semnat. Dacă nu poate veni la ora convenită, inculpatul are obligația ca înainte cu 48 de ore să anunțe ofițerul de supraveghere judiciară că e reținut de probleme profesionale, stabilind o altă oră. 

Potrivit DNA, IPS Teodosie Arhiepiscop al Tomisului, a primit 500 de euro mită de la un preot,“banii respectivi fiind primiți în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie”. Mai este cercetat și pentru folosire cu rea credință de acte false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. În ultimii șase ani, ar fi obținut de la APIA, suma de aproape 300.000 de euro pentru a fi folosiți  la “vii  pe rod cu struguri nobili pentru vin” la ferma Nazarcea. La controalele APIA din această toamnă s-a constatat că de fapt viile existau doar pe hârtie.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi