Arhitecţii vor o firmă mamut pentru construcţiile din Bucureşti

Autor: | | 1 Comentarii | 181 Vizualizari

Preşedintele OAR, Şerban Sturdza, a arătat că Bucureştiul are nevoie de un Centru de urbanism care poate să integreze o multitudine de viziuni, proiecte, informaţii şi bază de date.

Arhitecţi şi specialişti în urbanism au dezbătut, luni, oportunitatea reînfiinţării Centrului de Urbanism Bucureşti (CUB), sub autoritatea Primăriei Capitalei şi a CGMB, la iniţiativa Ordinului Arhitecţilor din România - filiala Bucureşti.

"Concluzia raportului pentru Bucureşti este că, după ultimii 25 de ani, Bucureştiul s-a dezvoltat puternic, pe orizontală şi verticală, forţându-şi limitele teritoriale, însă creşterea nu a fost asistată de un aparat tehnic care să gestioneze acţiunile actorilor urbani. Putem spune simplu că Bucureştiul a crescut, dar nu s-a dezvoltat. Acest aparat ce ar putea regla dezvoltarea oraşului şi creşterea calităţii vieţii ar fi un Centru de Urbanism al capitalei", a declarat Ana Maria Goilav, din partea filialei Bucureşti a OAR, cu ocazia dezbaterii publice pe acest subiect.

Gheorghe Pătraşcu, fost arhitect şef al Capitalei, a spus că înfiinţarea acestui centru este necesară, cu o structură nouă, nu cum a existat acum 3-4 ani.

"Centrul a fost desfiinţat pentru că nu mai era eficient, întrucât era o moştenire cu alte prevederi legislative şi filosofii urbanistice. Era dependent 100% de Consiliul General al Municipiului şi salarizarea era mică, ceea ce nu permitea atragerea de experţi şi arhitecţi de valoare. Cred că noul centru trebuie gândit pe baze economice, să fie o societate comercială şi să fie implicaţi şi alţi jucători, cum ar fi reprezentanţi ai serviciilor de utilităţi. Să fie o structură subordonată CGMB, dar şi Consiliului Judeţean Ilfov, care ar trebui să participe cu drept de veto, bugetul să fie asigurat parţial din partea autorităţilor locale, restul din partea comercială. Văd implicarea unei bănci şi să devină eficient economic şi să îşi păstreze o anumită independenţă faţă de structura de decizie, care ar aparţine CGMB şi CJ Ilfov", a explicat, pentru AGERPRES, Gheorghe Pătraşcu.

Preşedintele OAR, Şerban Sturdza, a arătat că Bucureştiul are nevoie de un Centru de urbanism care poate să integreze o multitudine de viziuni, proiecte, informaţii şi bază de date.

"Este un gest de normalitate ca un oraş-capitală să poată să îşi maximizeze potenţialul prin înfiinţarea unui instrument care îl ajută să utilizeze datele. Vedem centrul ca pe o instituţie sub administrarea Primăriei Bucureşti care depinde de arhitectul şef şi face legătura între CGMB şi un primar, aleşi politic, care nu au datele necesare, şi o parte tehnică, informată, care deţine cunoaşterea gestiunii şi poate să furnizeze informaţii şi date prin arhitectul şef", a explicat Sturdza.

Reprezentantul OAR a precizat că noul CUB va putea pregăti o politică coerentă care să fie deasupra unor interese imediate ale unui investitor sau ale unei grupări.

"Ar putea deveni o garanţie pentru dezvoltarea de viitor. Acest CUB îl găseşti în toate capitalele din Europa (...). Nu ar trebui să fie un SRL, OAR sugerează această structură, iar organizarea ei ţine de CGMB. Faptul că nu avem o evidenţă a proprietăţilor, nu sunt integrate informaţiile, face să nu putem gândi o politică de locuire, o strategie urbanistică, nu ştim să ne gestionăm fondul construit existent şi de aceea apar conflicte mari în centrul oraşului, unde valoarea terenului e mare. CUB va colabora cu toate regiile, organizaţiile profesionale pe profile, societatea civilă. Va fi o instituţie care va întări Primăria Capitalei şi va face ca guvernarea ei să fie mai precisă, mai adaptată", a adăugat Sturdza.

CUB este o iniţiativă a OAR Bucureşti, fundamentată în cadrul "Raportului pentru Bucureşti 2016", un proiect de utilitate publică majoră, esenţial pentru dezvoltarea normală a Capitalei, susţin arhitecţii.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi