|
Alege luna si anul
 |
Noiembrie |
 |
 |
2009 |
 |
|
|
Într-un articol publicat vineri, cotidianul acuză BOR pentru proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, imixtiune în viaţa publică şi intoleranţă faţă de homosexualitate. Intitulat „Proiectele faraonice ale Bisericii Ortodoxe la Bucureşti“, articolul lui Arielle Thedrel, trimisul special al ziarului la Bucureşti, face referire la Catedrala Mântuirii Neamului, considerată „un proiect demn de megalomania lui Nicolae Ceauşescu“. Thedrel scrie că bugetul estimat este de aproximativ un miliard de euro, fără a preciza sursa acestei informaţii. „«Noul Vatican» va fi finanţat parţial de statul român, care a pus la dispoziţie terenul, „11 hectare în inima Bucureştiului, chiar în spatele palatului ciclopic al lui Ceauşescu“, notează jurnalistul.
Acuzaţiile lui Cernea
„Le Figaro“ îl citează pe Remus Cernea, preşedintele asociaţiei neguvernamentale „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă“. Acesta susţine că a fost catalogat drept „satanist“ şi „comunist“ şi, denunţând „complicitatea inacceptabilă dintre clasa politică şi Biserică“, se îndoieşte că trăieşte într-o ţară membră a UE.
Cernea reclamă prezenţa icoanelor în clasele şcolilor şi „diverse presiuni administrative“ prin care educaţia religioasă este impusă ca disciplină obligatorie de studiu. El critică BOR şi pentru intoleranţa faţă de homosexualitate, considerată de Biserică „un păcat de moarte“. „Cruciada lui Remus Cernea divide elitele“, notează „Le Figaro“. Publicaţia îl citează pe Mihail Neamţu, un tânăr teolog, potrivit căruia „Biserica Ortodoxă Română este o marcă identitară. Ea a acţionat mereu prin filantropie. Această catedrală nu este decât o compensaţie a numeroaselor biserici distruse de Ceauşescu“.
Avantajul lui Becali
Cotidianul francez aminteşte că, deşi persecutată, Biserica s-a aliat cu regimul comunist şi că fostul Patriarh Teoctist (decedat în august anul trecut) a făcut exces de zel, trimiţându-i o telegramă de felicitare lui Nicolae Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR, în noiembrie 1989.
„S-a dovedit că cea mai mare parte a demnitarilor ortodocşi, printre care şi Teoctist, au colaborat cu Securitatea. În mod ciudat, toate dosarele lor au dispărut“, declară politologul Gabriel Andreescu în „Le Figaro“.
Articolul se încheie cu observaţiile istoricului Eugen Ciurtin: „Biserica se dovedeşte incapabilă să-şi gestioneze trecutul de o manieră convingă toare. Nu se mulţumeşte «să escamoteze adevărul», ea face astăzi jocul extremei drepte, care îi reia fidel discursul. O osmoză care s-a dovedit profitabilă pentru populistul Gigi Becali, devenit, graţie acestui cocktail de naţionalism şi de religiozitate, unul dintre oamenii politici cei mai populari din ţară“.
REACŢIA BOR
Constantin Stoica: „E un articol tendenţios“
> Articolul nu include şi poziţia Patriarhiei Române cu privire la subiectele abordate. De altfel, purtătorul de cuvânt Constantin Stoica ne-a declarat că Patriarhia nu a fost contactată. „Este un articol care, inclusiv prin titlu, se dovedeşte tendenţios la adresa BOR şi care evidenţiază şi lipsa de deontologie a jurnalistului, pentru că nu include şi punctul de vedere al celor pe care îi acuză“, consideră consilierul patriarhal. „BOR e singura biserică ortodoxă fără o catedrală patriarhală, iar Bucureştiul singura capitală europeană fără o astfel de catedrală“, explică reprezentantul Patriarhiei, estimând că edificiul va fi construit în 5-6 ani şi va costa aproximativ 400 de milioane de euro.
> Constantin Stoica spune că „problema BOR în privinţa homosexualităţii este păcatul, nu păcătosul. Este vorba de manifestarea în spaţiul public. Nu este normal ca tot ceea ce este nefiresc să se manifeste în spaţiul public“.
> Potrivit reprezentantului Patriarhiei, prezenţa icoanelor în sălile de curs e legată de dorinţa comunităţilor locale. „Este vorba de libertatea religioasă, care e un drept fundamental al fiecărui semn al nostru. E vorba de cultura acestui neam, impregnată de elemente creştine, şi atunci poporul se manifestă în mod firesc în acest sens. Fiecare om simte nevoia să aibă o icoană aproape“.
|
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sa se imixteze ei cu africanii si magrebienii lor...
...iar pe noi sa ne lase in pace. De fapt nici nu mai stii cum arata un frantuzoi get-beget. S-au cam bronzat...o fi de Atlantic? Da, dar de ala din zona Ecuatorului.
In sfarsit se gaseste cineva sa le-o spuna verde in fata
Mai bine cu aia decat cu tine, mai!Un articol in care suntem chemati sa punem ratiunea in fata inainte de a ciunti inca o data Bucurestiul.
sa se imixeze...
ce ai chichi...le iei apararea barbosilor din poza??? Niste ...
franta, anglia, germania...
...sunt pe cale de a deveni state musulmane ! francezii sunt condusi si de o ministroaica magrebiana cu un frate infractor, englezii erau cat pe ce sa se pricopseasca cu un arab prin familia regala, prin germania spahii si ienicerii zburda mai cava ca la rovine, inainte de batalie.. doar ca pe acolo vor ramane ! nu mai e mult timp si prin buricul parisului va aparea si o moschee a mantuirii neamului frantuzesc. n-ar fi rau sa ne lase in durerea si in credinta noastra...
sa se imixeze...
evz,cu ce v-am ofensat de nudati liber la comentarii??? O fi Bichir de serviciu??
Nu Devia...
esenta faptelor ! Ai dreptate s-au cam bronzat datorita importului din Africa si nu uita Romania.Dar megalomaniile sutanelor este pe pielea ta !Guvernul, Biserica, Securistii, Proaspetii Capitalisti , storc banii de la gura ta si a copiilor tai.DIN GRESEALA IN GRESEALA SPRE VITORIA FINALA !!!O sa ai ocazia sa te rogi la Casa Poporului si Catedrala pentru zile ceva mai bune !Succes ! Pe toata linia !
comentariu rasist
atat te duce capul....rasist nationalist si habotnic
Afro-francezii...
Nu pot sa nu vorbeasca de faraoni care au inceput sa faca parte din fiinta lor nationala!!!
Bronzati nebronzati
Bronzati sau nebronzati, uite ca si aia care nu au lucrat o zi in viata lor in Franta, pot trai mai bine decat milioanele de romani nebronzati, dupa 30-35 ani de cotizare la pensia publica.. Cat despre bun simt, alde nebronzatilor ca tine le mai trebuie un secol pana sa se apropie macar de bronzatii aia din acest punct de vedere.
xenofob si rasist pe deasupra
extremismul religios merge mana in mana cu cel politic, peste tot in lume.
excese feministo-masonice
si biserica e de vina...a dat mana cu draku ca sa treaca puntea ...e uite ca draku nu o mai lasa sa traiasca.
excese feministo-masonice
si biserica e de vina...a dat mana cu draku ca sa treaca puntea ...e uite ca draku nu o mai lasa sa traiasca.
BAI CACATULE ....
ASCUNDETE FRAIERULE DE DOI BANI CACACIOSULE DUTE SI STERGETE LA GURA ....COMUNIST DE DOI BANI.....
Dar eu, roman get-beget...
Pot sa te trimit acolo unde iti e locul?Garfield, motanu
re:
Eu unul sunt foarte de acord cu articolul din ziar.Biserica Ortodoxa ar trebui sa incurajeze intelegerea si respectul dintre oamenii de toate credintele cat si cei care sunt atei. Sa nu uitam cand preotii invatau in biserica cum sa persecutam alte credinte sau cum tot acesti preoti in timpul paradelr gay ieseau cu cruci si cu icoane si se filmau in prezenta unor caricaturi de oameni "politici" precum Becali.Sa nu uitam de asemenea de faptul ca preotii erau turnatori de mana intai ai fostei securitati. In loc de acea catedrala megalomana demna de binecuvantarea tovarasului Nicolae Ceausecu biserica ortodoxa mai bine ar finanta constructia unor blocuri pentru oameni nevoiasi ori pentru copii stazii de care sa fim seriosi Romania nu duce lipsa, ori sa initieze diverse campanii de educare a oamenilor in spiritul tolerantei si al intelegerii.Asta este diferenta dintre Romania si tarile din Vest. Dumnezeu ne binecuvanteaza cu saracie ptr suntem â
mai sa fie !
de ce scrii comentarii care nu au nici-o legaure cu subiectul articolului ?mi se pare normal ca biserca sa se preocupe cel mai tare de sanatatea spirituala a credinciosilor decat de proiecte megalomanice.in majoritatea tarilor (civilizate sa nu) biserica finanteaza scoli, opere de caritate etc. decat constructia de lacasuri gigantice. Faptul ca in alte tari exista deja catedrale marete este irelevant. Aceste catedrale au fost construite in alte timpuri, zeci sau sute de ani inainte cand altele erau prioritatile bisericii. Mari demnitari ai BOR ar trebui sa se gandeasca cum pot ajuta credinciosi mai nevoiasi inloc sa isi construiasca palate!mm
Castratii
Vest europeni au orgasm de moralitate ,ei ,Figaro,si dau lectii de europenism marihuanism,cultii de francezi!Merdre ,Monsenieur!!Vezi ca ,cacatul din ograda ta este mare cat gardul,si pute la fel ca si -n est,nu da lectii la altii :tu branza!! Hai sictir!!Frantuzule!!
sa privim in ograda noastra
Francezii ca si alte popoare vestice au pacatele lor, dar acolo preotimea nu si-a facut un obicei in a trai pe spatele poporului precum capusele la pasari.Pana cand aceasta haita de lupi rapitori imbracati in piei de oaie vor face legea in Romania.Cat despre catedrala mantuirii neamului de preoti romani nu este altceva decat o noua incercare reusita de jegmanire fatisa a romanilor, banii vor veni doar din buzunarele enoriasilor ortodocsi.....
Dovada
Uite tu esti dovada celor scrise de francezi. Comentariul tau abunda de toleranta crestin-ortodoxa si acceptare fata de toate rasele umane. Face-ti catedrala aia gigantica daca tu crezi ca asa obtineti mantuirea. Vai de sufletul vostru!
Asa e, sa ne uitam in ograda noastra...
Toleranta este o virtute crestineasca. Deci,lasa-i pe francezi cu ale lor... Da, parca si la noi sunt unii romani mai inchisi la culoare.Oare tot de la Ecuator?Nimeni nu are dreptul sa critice BOR. Chiar daca sunt multe semne de intrebare referitor la sustinerea financiara a constructiei Catedralei. Totusi, pentru BOR mi-as dori si eu mai multa toleranta, fata de alte biserici(scandalurile cu greco-catolicii)si fata de alte grupe sociale. Biserica ar trebui sa se implice mai mult in sistemul de asistenta si ajutor social.
Are si parti bune
Vezi comentariile din Figaro, s'a pus popimea pe francezi sa-i traga de urechi. Francezii au pastrat amintirea unei catedrale africane gigantice intr-o tara unde se moare de foame si au facut legatura ca evident si Romania e la fel de africana.Pe de alta parte cand il vad pe Putin la TV facand matanii in vechi biserici ruse renovate si pline de tineri ma gandesc ca Putin e departe de a fi prost, dincontra.Ramane costul de 1 miliard, cam piparat. Dar costul reprezinta salarii pentru constructori in principal, deci bani care circula si lume care munceste. Deci trebuie mai degraba avut grija de cum si unde vor merge acesti bani, este logic ca simbol romanesc, realizarea sa fie exclusiv romaneasca, constructor, muncitori, planuri, material, totul.
Ian, esti realist
Ian, esti de un realism aproape dureros. Pacat ca mai sunt multi care inca mai cred in acest libertism exihibitat si dev articolul din Le Figaro.
Roana, Ioana sau Raluca
Asculta la chichi si baga sama la ce spune el, poate se mai face ceva lumina si in mintea ta. Eu mi-as dori ca Banatul sa aiba multi, foarte multi chichi.
coco, ce ID pertinent ti-ai ales.
Noroc cu cei ca tine, care au tot atita minte cit si un papagal, ca ar da faliment toti propagandistii noii ordini mondiale. Vai de mama ta si de a tarii care are oameni ca tine.
Motanule
Ce mai mieunat ai tras, de parca te-ar fi calcat cineva pe coada. Ce sa-i faci daca ai coada prea lunga si ti-o bagi unde nun trebuie. Totii oameni cu minte la cap sunt de acord cu cele spuse de chichi. Pacat dle Motan, te credeam mai inteligent.
Balbaitule.....
Poate ca esti intr-adevar balbait la vorba, in schimb la minte esti ascutit ca un brici. Incearca sa faci cit mai multi copii ca sa transmiti genele tale la cit mai multi romani si astfel sa aiba si poporul asta o sansa de adevarat progres.
In Vest...
"In Vest preotimea nu si-a facut un obieci din a trai pe spatele poporului..." Se vede ca nu stii despre ce vorbesti. In "Vest" Franta, Germania etc. contribuabilii platesc 10% din salariul lunar ca impozit pt Biserica daca sunt catolici, protestanti etc. Daca nu se declara ca apartinand acelor culte, atunci cand se inregistreaza pt impozite, atunci adio casatorie in biserica, slujbe de botez sau inmormantare, preotii ii refuza!!! Ortodocsii fac exceptie si in concluzie, bisericile ortodoxe din strainatate sunt sprijinte doar de micile comunitati ale celor ce se duc duminica la slujba. Dar daca intr-o zi va veni cineva nou in comunitate si va spune ca are nevoie sa-si boteze copilul, de exp. nimeni nu-l va refuza pt ca nu a contribuit in trecut. Sunt aici si stiu despre ce vorbesc.In concluzie, informeaza-te mai inainte sa arunci cu pietre aiurea!!!
Ptr.:kore
Biserica Ortodoxa nu este recunoscuta ca si Biserica si nici ca si religie in Germania.Este numai tolerata.Du- te la Evidenta Populatiei si intreaba.
Ptr.:Jerry
Cateodata esti la fel de redundant ca si Moshe din Haifa -Port....Iar ideile pe care incerci sa le colportezi n -au :baza, sustinere ,argument...
pt Spartacus
Stiu. Asta nu schimba cu nimic situatia. Nemtii platesc cu banutii lor impozit la Biserica. Si inca unul apreciabil.Din cate stiu eu, in Romania nu exista nici un astfel de "Kirchesteuer", dar bineinteles, necunoscatorii care-si inchipuie ca in lumea "civilizata"(a se citi "mai bogata decat ei") umbla cainii cu covrigi in coada, sunt gata oricand sa arunce cu pietre in tot ce exista la noi, bun sau rau si sa pretinda ca la altii e mai bine. Uite ca lucrurile nu stau chiar asa, si mi se pare si o dovada de responsabilitate, daca te duci la biserica sa si platesti. Dar bineinteles, asta contrazice ideea crestina, ar trebui ca ei sa ne plateasca pe noi, eventual, nu-i asa?Cum de unde? Sa se autofinanteze! Numai ca abia atunci sa vezi scandal, cand or incepe parohiile sa-si dezvolte afaceri pt autofinantare. Cum ?!!! Ei in afaceri ? Banul e ochiul diavolului! Prin urmare nici sa primeasca bani de la credinciosi si nici sa se autofinanteze, dar sa existe in continuare si sa-i mai si ajute pe saraci...
ptr.:kore Teutonica
Poti sa iesi din Biserica Catholica sau Protestanta ,sa nu mai platesti zeciuiala-sa vezi cum vine Reverenda de 10.000 de euro sa -ti sune la usa ,sa te intrebe :``Ce- i cu sufletul tau crestine?``Si ,ca trebuie sa -i platesti pedofilului vaticanesc?Sau hai pe net sa -ti arat preteceri catholice de seminar homosexuale?Boccacio ramane la moda:cata- i Biserica ,Boccacio i-i este umbra...Sfintii Parinti au uitat a 11 Porunca :NU TE LASA PRIN(CE)S!!:``DA- TE, MICHAEL JACKHSON!!``
fii serios
Mai omule.te denumesti crestin si te exprimi ca un pagan. Ce stii tu despre credinta adevarata? Ai un mod de a te exprima asemanator ca al unui baptist sau al unui adventist.N-ai cum sa intelegi. Sa ne uitam la zecile de catedrale megalomanice din Franta,care sunt goale
Irelevant
Nu ma intereseaza deloc ce fac catolicii si protestantii. Daca vine reverendul la usa, foarte bine, pe el nu-l impiedica nimeni sa vina si pe tine nu te impiedica nimeni sa-l refuzi din nou si categoric.Cat despre petrecerile lor si homosexualii lor, repet, nu ma intereseaza. Avem destule griji in ograda noastra, nu e nevoie sa ne batem capul si cu ale lor.My point este ca, contrar a ceea ce-si inchipuie unii pe la noi, la nemti chiar se dau bani pt Biserica, exista impozit special pt asta. Si pt ca au mai multi bani decat noi, la ei mai exista si fundatii catolice sau protestante caritabile, ceea ce pe la noi nu vezi decat mai rar si in orice caz, nu la fel de dezvoltate ca ale lor. Avantaje si dezavantaje...
... ratiune,
pe care nu o ai...
Citeva consideratii
Daca scri ca roman despre biserica ori esti satanist ori comunist ,nimic de zici ca sunt insasi dumnezei pe pamint ,nu ai voie sa le zici nimic.daca cei de afara scriu ceva ,iara nu e bine.Acum ,e drept nu e treaba francezilor ce fac romanii cu bugetul,ar zice unii.Ar fi si asta adevarat daca bugetul asta nu s-ar cirpi apoi cu bani de la UE(adica si ai francezului)in loc ca ei sa fie folositi in alte proiecte muult mai importante. Oricit ne-m da mai ortodocsi sau mai neortodocsi ,mai credinciosi sau mai putin credinciosi,e un adevar ca este o constructie lipsita de logica.de fapt niciodata nu a fost sustinute cu argumente logice ci a fost aparata ,apelindu-se la sentimentele contribuabililor.Iar rostul ei nu a fost niciodata acela de a reprezenta spiritualitatea romanilor ci a fost acela de a sterge din memoria colectiva imaginea BOR-colaborator al comunismului si inlocuirea ei cu imaginea BOR-constructor de lacase sfinte.E o metoda veche ,in fond hirtia si documentele se pierd din memorie in 2-3 gebetarii ,constructiile raman.Teoctist nu a facut decit sa urmeze exemplul lui Ceausescu in acesta chestiune.In fond istoria a demonstrat-o de atite ori,peste 100-150 de ani stranepotii nostrii nu vor sti decit informal si superficial ce fel de dictator a fost Ceausescusau ce fel de om.dar sigur vor sti ca aia sau aia sau ailalta au fost construite de el.Asta este si logica ,singura de altfel din spatele construirii catedralei neamului.
Ce institutie romana NU a colaborat cu Securitatea ???
Sa spui ca BOR a colaborat cu Securitatea nu este nimic mai mult decat o banalitate, un lucru de la sine inteles. Daca ti se pare ca ar fi fost normal altfel, arata-mi te rog o singura institutie care NU a colaborat cu Securitatea, macar una!Da, teoretic, BOR ar trebui sa se alcatuiasca doar din oameni devotati "meseriei" lor, oameni cu "chemare de la Dumnezeu", oameni care cred in ceea ce predica. Asa ar trebui sa fie si medicii fideli juramantului lui Hipocrate si profesorii, dascali devotati si lista ar putea continua. Exista insa vreo institutie in care lucrurile stau asa???Inainte de 89 in BOR au fost introdusi securisti cu scopul de a deveni preoti si a manipula Biserica si pe credinciosi in folosul statului. Si in prezent exista multi tineri care aleg sa se faca preoti doar pt a avea avantaje materiale sau sociale, la fel cum exista medici care fac din meseria lor nobila doar un instrument de acumulare de averi, la fel cum exista dascali care pretind Kent...Dar exista si preoti deosebiti si medici devotati si profesori buni.Solutia, in opinia mea, in toate aceste cazuri, vine de la "consumator". Sa ii ignoram pe toti oamenii care nu-si fac meseria cum trebuie si sa ne ducem la cei pe care ii admiram.
Ptr.:kore
Securitatea insusi nu a mai colaborat cu Securitatea ,cam un an inainte de Revolutia din 1989.Asa ca ..sa avem grija cine ridica piatra primul,si sa avem grija ce caine, si a cui caine lovim ..cu piatra..
totul este relativ...
Despre ce Securitate vorbesti tu ca nu a mai colaborat cu Securitatea inainte de '89?Securitatea de care stiu eu inca mai exista, colaboreaza in continuare cu Securitatea(este o structura paralela in stat) si tocmai a desfiintat CNSAS.
Ptr.:kore-Secu
Ghici ghicitoarea mea?Sa te tin in suspans?Pana maine ..Sau tu vezi securisti peste tot?At. suntem frati :eu vad nazisti si fascisti peste tot aici in Europa de Vest,dar astia macar recunosc...si- si fac partide si vor sa devina Europeni..
Pe unde-i vezi?
Depinde pe unde esti. In unele zone saracii nemti si-ar da si pielea numai sa nu fie catalogati nazisti si se inrosesc pana-n varful urechilor cand pomenesti numele lui Hitler, de-ti vine sa le plangi de mila...In altele sunt clar nazisti si fascisti.
TEOCTIST...?
Mii de scuze.!!...Dar s-a dat "LOVIT" la "LOVITURA DE STAT"....AR FI TREBUIT SA FIE PE SCARILE CATEDRALEI DIN TIMISOARA....SAU IN PIATA PALATULUI..PE 22.12.1989...APARAND POPORUL ROMAN....(SORRY EVEZE! MAI DAU UNII CU BATA IN BALTA!!!).Dupa aceea cand apele s-au linistit...s-a insanatoshit SATANA! ..SI INAPOI LA BOR...!ps. You are my GODPARENTS! I actually am trying to trace my REAL GODPARENTS' CHILDREN. ANA AND LUCIAN. NU DAU NUMELE DE FAMILIE. THEY MUST BE ABOUT 70 YEARS OF AGE NOW!O DUMINECA PLACUTA!
Bagati, Dracului, popi in biserici!
Acest lucru, de a baga popii in biserici, si ai scoate afara din spatiul public, a fost cea mai mare reusita a Revolutiei Franceze, precum si desfintarea Inchizitiei, de catre Napoleon in Spania. Desigur acesti "Tzapi" puturosi, unsii cu toate alifiile, vor puterea, si prostia clasei politice romane, incepe sa le-o cedeie incetul cu incetul!
Alegere nepotrivita
Catedrala este inca un exemplu care arata ca suntem un popor putin practic. Ca un neam sa aibe o clasa conducatoare ineficienta nu trebuie sa ia decizii grotesti ca sa-i vezi incompetenta. Nici un guvern sau parlament nu cere dinamitarea podurilor sau inchiderea scolilor un an. Dar o tara poate avea mereu o clasa politica care nu ia deciziile cele mai bune, un canal, o casa a poporului, o catedrala, o autostrada reparata anual. Daca am face un efort de imaginatie si ne-am imagina o catedrala de 10 ori mai mare, ce efect pozitiv ar avea asupra cetatenilor pierduti prin zonele rurale? nici unul. Daca as intreba ce merge bine la noi in tara? sanatatea, transportul, internetul , nivelul de lectura al populatiei, noile tehnologii, cercetarea? Absolut nimic nu este la nivelul tarilor civilizate.
Sa recunoastem ca francezii au dreptate
S-au cutremurat vesmintele aurite si au tremurat barbile de sub fetele bisericesti. Cum ? catedrala o megalomanie ? vai de mine, si unde o sa se mai mantuiasca neamul ? Nu stiu despre care neam e vorba. Banuiesc ca cel de traista cu fete smerite si apucaturi securiste. Ce face bun biserica in tara asta unde impozite nu plateste in schimb popii de pe la tara sunt niste mici bosi care jumulesc si de pe morti si de pe vii ?Eu cred ca ar trebui sa plateasca impozit lu' nea Taricel atat pe salarii cat si pe veniturile si proprietatile pe care le au. Am zis.
Macar altii....
Ca la noi parca sint doar chiorii ramasi sa vada......Dupa ce au luat toate paminturile la oameni si padurile si i-au dat afara din case acum isi mai fac si ditamai palatul sa chiolhaneasca mai greu......Chiar credeti ca ei asta vor?? Nevoie de catedrala de 400 de milioane de euro????....Spitale nu avem nevoie???? Gradinite nu avem nevoie????.....Scoli nu avem nevoie?????......Mi-e greatza.......
Dece BOR-ul nu se autofinanteaza ?
Dece biserica nu poate sa-si gaseasca singura resursele financiare. In tarile NORMALE, Biserica nu ia din banii contribuabililor. De ce noi care muncim trebuie sa finantam aceasta institutie a mafiei? Eu cred in Dumnezeu, nu in aceasta institutie a hotiei. Vad ca Parlamentul, Presedentia, intotdeauna sunt lingaii BOR-ului. Rusine. Au ei interesele lor.
Pentru ca nu are cum
Averile BOR, cu toate donatiile si proprietatile au fost confiscate de catre Cuza, cred, acum un secol si jumatate si de atunci, cred, nu mai tin bine minte, au inceput sa fie preotii platiti de la buget. Daca nu era legea aceea, BOR nu era asa legata de conducerea politica a statului.
Bianca, habar n-ai ce vorbesti !!
In Germania, contribuabilii catolici si preotestanti platesc 10% din salariu ca impozit la Biserica. Daca nu ti-ai platit impozitul adio casatorie in biserica, slujba de botez sau inmormantare. In Romania e la fel???Sau poate Germania nu e o tara NORMALA pt tine ?
Pt. kore
Da, si in Romania e la fel. Procentul este gresit (1%, nu 10%, zeciuiala), cel putin in parohia romano-catolica de care apartin, si in practica cat dai e bun dat, nu trebuie sa vii cu declaratia de venituri. Pe langa asta mai platesc si impozite la stat, din care sunt platiti membrii BOR. La alte case asta e taxare dubla.Alte cateva remarci:- dupa Ceausescu s-au construit (sau carpit mai degraba) mai multe biserici decat s-au daramat pe vremea lui. Multe sunt nefinisate sau improvizate sau nu aduc niciun aport artei bisericesti locale. Oare Hangarul Patriarhal va fi finisat la vreun termen? avand in vedere ca si Cladirea 322 e neterminata.- peste tot in lume - cu exceptia tarilor unde imixtiunea politica a bisericii este interzisa prin lege, iar legea este aplicata - biserica majoritara este un instrument in slujba puterii politice. Numai o organizare politica puternica se poate dispensa de serviciile bisericii. Numai ca acestea au un pret. Mare.- imi vine extrem de greu sa cred ca in tara asta atat de haotica un fenomen ca aparitia peste noapte a icoanelor in clase a fost ceva spontan si popular. Trebuie sa fie vreo "minune". Ma intreb in contul cui va intra la urmatoarea sanctificare ;-(.
Tu habar n-ai ce vorbesti!
Kore, vezi sa nu dai in gropi de prostie! In nici o tara statul nu obliga cetatenii sa dea bani bisericii. Una e cand biserica cere bani pentru servicii si alta e cand statul ne obliga sa o facem. In Germania, musulmanii sunt obligati sa cotizeze pentru biserica catolica?! De unde ai scos prostiuile astea?!
Minciuni!
De unde-ai mai scos prostiile astea?! Minciuni! Cuza n-a confoiscat toata averea bisericii! BOR-ul are o gramada de averi facute prin hotie si jafuri! Au o gramada de cladiri, de terenuri, de paduri, de firme, de afaceri etc. Las aiurelile!
Procentul e corect
mi s-au plans platitori de taxe catolice, cei drept foarte probabil din alta parohie. Nu stiu cat de diferentiate sunt taxele de la parohie la parohie, dar daca cei care se plangeau ar fi stiut ca exista astfel de diferente cred ca s-ar fi transferat imediat la parohia mai ieftina.Si nu numai ca li s-au luat 10%, ci banii se opresc automat din salariu (apar pe "fluturas" alaturi de celelalte impozite), asa ca dreptul la a da o suma dupa bunul plac este exclus.
pt your name : Tu habar n-ai ce citesti!
N-am spus niciodata ca musulmanii platesc taxe bisericii catolice. Cum nici eu, care apartin comunitatii ortodoxe nu platesc taxa catolicilor !!!Doar daca atunci cand esti intrebat de catre autoritati(de exp. la primarie, cand te muti intr-un oras nou) despre apartenenta ta religioasa spui ca esti catolic sau protestant, ABIA ATUNCI te inregistreaza ca platitor de taxe pt catolici, respectiv protestanti. Bineintees, poti sa zici ca esti ateu dar atunci nu mai ai ce cauta intr-o biserica.Capisci?P.S. Si alta data citeste bine ce posteaza altii, inainte sa te grabesti la concluzii. Manierele mele ma fac sa ma abtin sa te calific asa cum meriti...
finantare
fiecare credincios are datorie de a da zecime ,pentru ce a primit in viata de la Dumnezeu ca dar de recunostinta .Din acesti bani se finanteaza bisericile.Apostolul Pavel a infiintat biserici mici ,sustinute la nivel local.Statul nu are dreptul sa se amestece nici in conducere nici in finantarea bisericilor.Insusi Mintuitorul a trasat o granita in acest sens:Dati Cezarului ce e al Cezarului si ce este al lui Dumnezeu,lui Dumnezeu.Dar credeti ca BOR respecta cuvintul scris in Biblie.Or fi fraieri.
Arielle Thedrel
Je suis Paul,Ecoute !Est-ce que tu peux m'entendre? qui es-tu? sa te bagi in sufletul B.O.R. Avem peste 2000 ani de credinta ortodoxa si vii tu,sa le tii "Caterinca" HOOO!!! CORVAX......Nein,das kann ich nicht??????
pt paul maftei
istetu lu tata...cu cine ai facut istorie in scola, fiule ?BOR nu exista decat de 954 de ani BOULE !imi pare rau pt idiotii doimiari...inainte de 1054 a existat "biserica crestina",fraierilor... si sa afirmi ca suntem popor CRESTIN e o idiotie, o mare prostie umana...in RO sunt maxim 10 % "ortodocsi"restul fraierilor sunteti PAGANI (folosind terminologia crestina...)altadata cand faceti afirmatii, ganditi ...
ortodocsi inaintea lui Isus:)
De fapt Isus sa documentat de la daci...
UN MESAJ CUM NU SE PUTEA MAI CLAR IN PREZIUA VIZITEI PREZIDENTIALE
Sper sa nu deranjez prin opinia mea.Bine venit mesajul,chiar daca doare,dar noua asa ne place ,sa ne deschida un strain ochii.Biserica este un simbol,este casa domnului pe pamint,al carei simbol salasluieste-n fiecare din noi, cum nici noi nu locuim toti in vile si palateInsusi ISUS a venit pe lume intr-o iesle saracacioasa.Asa zisele catedrale mitropolitane devin cu timpul institutii politice.Odajdile preotilor prin auriturile ce le contin sugereaza belsug,bunastare exact invers ,starii natiunilor ortodoxe.Sint citeva percepte biblice sub semnul intrebarii,in baza carora daca esti palmuit,sa-ntorci si celalalt obraz,crede si nu ceceta,etc.O asemenea constructie monumentala al carui pret va sari in final de un miliad de euro chiar si pentru o economie prospera devine un luxAlegerea antaistatatoruli bisericii ortodoxe romane devine o lupta politica in care ,alesii neamului au cuvintul hotarator.Ce simpla a fost alegerea Papei,fara implicarea guvernului italian,motiv pentru care, EL,Papa este credibil.
un comentariu corect...
Felicitari pt modul cum puneti problema. Totul este adevarat.
laicitate "a la francaise"
Cu revolutia de la 1789 de inspiratie masonica si iudaica, autoritatile franceze au devenit fatis anticlericale - mai bine zis anti-crestine - culminand cu legea cultelor din 1905 cu bisericile confiscate si interzicerea invatamintului jezuit. Le-a reusit asa de mult incat Franta "la fille ainee de l'eglise"- fiica cea mare a bisericii - a devenit decrestinata si cu radacinile distruse, prada invaziei alogene. Se incearca aceleasi lucruri si pe alte meleaguri...cu diverse succese.
PACAT, SUNTEM DOAR O POPULATIE SI NU UN POPOR.
Sunt un iubitor de DUMNEZEU iar cand eram copil universul meu se impartea intre religie si natura.Mai mult timp petreceam in interiorul manastirii PRECISTA cu ghidul(doamna Persicov)decat acasa.Iar cand mergeam la Manastirea Neamtului si locuiam in manastire bucurie mai mare nu era.Ma fascinau slujitorii Domnului eruditi,plini de har.Acolo era lumea mea;biserica si natura.Nu era drumeag sa nu-l cunosc la zeci de km de manastire......dar intre timp a venit raul cel mare iar cei care ridicau biserici si manastiri pentru ca asa simteau si pentru preaslavirea Domnului sunt doar o amintire.Acum biserica e doar O MARE AFACERE neplatitoare de taxe.Nu vreau sa supar ,am vazut destui slujitori ai Domnului azi,iar parerea mea despre ei este ca murdaresti numele Domnului daca-i asociezi cu EL. PACAT!
Bravo gigel !! din pacate ai mare dreptate.
Acum 25 -30 ani am trait si eu aceasi copilarie si aveam aceasi impresie despre religie, manastiri si slujitori ai Domnului. Intre timp s-au schimbat, lumea nu mai e la fel iar slujitorii Domnului de acum sunt invrajbiti, devenind astfel slujitori ai banului si al afacerilor. Pacat, mare pacat.
qui prodest?
Cine beneficiaza si cine este interesat in defaimarea BOR si de unde aceste atacuri dure adresate de un francez? Pai cine,stim cu totii iar faptul ca autorul vorbeste alta limba decat rusa nu inseamna nimic intr-o lume in care in care totul poate fi cumparat...
le figaro
sory n-am nici o simpatie fata de Bor si mai ales de Teoctist dar jurnalistii de la le Figaro ar trebui sa mearaga la moscova inziua de salariu.si nu la biserica sf vasile ci la kremlin
adevarat romanii sint...
A devarat este ca romanii sint homofobi ,xenofobi, dupa ce au iesit dintr-un comunism de 45 de ani sau culcat intr-o religie de doi bani(adevarul este ca toate religiile sint drogurile populatziei)BAI OAMENIOLR TREZITI-VA CUM SPUNE UN PROVERB AJUTA-TE SINGUR SI POATE DUMNEZUE TE VA AJUTA......Bande de comunisti !!!!!
b.o.r.atura ''crestinilor''
slava desharta,parca asa zic ei ,nu?a,si mai e si mandria crestinismului ortodox,daca nu i-ar disprtetui atata pe ''fratii'' lor catolici,protestanti si neoprotestanti,atunci si occidentul nu ar mai fi atat de ostil ortodoxiei........
Dar tu te-ai gandit mult pana sa b.o.r.asti pe forum?
Se pare ca traiesti intr-o alta lume fetito. Nu esti la curent cu declaratiile catolicilor de la inceputul anului ? Cum ca ei sunt singurii "alesi" si ceilalti crestini niste rataciti (bine ca nu le-a zis pagani) fara sanse la mantuire ?Ti se pare declaratie publica de prietenie ?Sau la ei merge, pt ca deh!, catolicii au mai multi bani, ceea ce ii face automat mai "civilizati", iar noi restul indiferent cunostintele pe care le avem sau de limbajul pe care il folosim (a propos, du-te si boraste in alta parte, nu pe un forum public), ne credem mai mult sau mai putin destepti dar in mod sigur indreptatiti sa ne autoslavim (in desert) persoana noastra si Sfantul BAN, pardon religie a unui popor cu mai multi bani...
Dar tu Ioana Raluca Dark
Ce ai impotriva bisericii crestine ? Te deranjeaza faptul ca biserica crestina nu condone prostitutia ? Doamne cit de plina de ura esti fata de tot ce este curat sau adevarat. Decc urasti adevarul Ioana ? Ce ai impotriva luminii ?
figaro a devenit o fituica..
pe partea stanga figaro isi face datoria si asigura pentru rusi(biserica rusa)flancul vestic indepartat.muscatura pe la spate se pune si in contul lui sarkozicare vine maine la bucuresti.trebuia sa li se spuna tampitilor de la acest ziar ca nu le concuram marile catedrale ,ca efectiv este rusinos sa nu ai o biserica ortodoxa incapatoare in capitala.bisericile catolice ridicate ca ciupercile in ultimul timp sunt mai inalte decat cele ortodoxe si noi nu le-am apreciat ca exagerat de inalte.dupa crestini acestea ar trebui sa dea mana cu dumnezeu dar...nu sepoate.rusine cozilor de topor libertine din tara ,care puteau sa aiba putina decenta.
chiar ma intrebam cand or sa intervina smecherii de vest
multe atacuri impotriva bor au fost si ma intrebam de ce nu se primeste ajutor din partea unor "organisme" din vest. scopul este diminuarea identitatii nationale precum si valorilor traditionale (familie, morala etc). oamenii fara astfel de ancore sunt mult mai usor de condus si prostit.
Iata, si strainii au aceeasi parere cu romanii educati si de buna-credinta!
Multi dintrea forumisti (eu fiind ultimul pe lista) au avertizat anomalia de mult timp, strainii abia acum o observa!Dupa ce si-a facut damblaua Ceausescu cu casa poporului, de ne-a nenorocit, incepe si Daniel, ceausescul bisericii, cu aceleasi proiecte megalomanice!Fratilor, dar p-astia nu-i cauta nimeni la cap, inainte de a-i pune pe functii grase? Chiar nu se poate nimeni lupata cu nebunii si escrocii? Chiar trebuie sa emigram toti? Chiar nu e nimeni cu capul pe umeri in tara asta? Basescu ce pazeste la Cotroceni? Posteriorul Elenei Udrea? Nu aud nici o voce de politician ridicandu-se impotriva acestor abuzuri flagrante! Nu astept nimic de la politicieni, nu dau doi bani pe ei, o adunatura de escroci, nimic altceva! Dar, macar din oportunism, ar trebui sa deschida unul gura! E chiar asa mare teroarea popilor? Sau, la acest nivel, se confunda cu securitatea?Un popor indobitocit, saracit si infometat, poate fi facut partas la orice aberatii, asta se urmareste?Asa a pornit si Hitler razboiul, astia ce urmaresc? Sa goleasca tara de oameni? S-o desfiinteze? Si pe urma...?Garfield, motanu, indignat la culme
Probabil ai dreptate
si nu au in fata ochilor decat interesele lor meschine.
Garfield Motanule, nu apara ipocrizia frantzului
Le Figaro, daca ar avea bune intentii, s-ar ocupa de problemele sociale si politice manifestatae din plin in Franta, nu ar cauta subiecte de zinzanie la celalat capt al Europei. Intrebarea pe care mi-o pun eu si altii este urmatoarea : Nu cumva si articolul atsa face parte din atacul concentrat asupra religiei crestine ? Mai gindeste-te.
Pt Paia
Daca problema e ridicata in tara sunt comunisti,daca e ridicata in afara sunt unii care cauta zinzanie.Oare unii nu pot deloc sa treaca peste ce au fost invatati si sa mai gindeasca si singuri?II doare pe preoti fix in cot de mintuirea neamului.Singurul lucru care ii intereseaza in momentul de fata,de fapt lucruri ca sunt doua,sunt puterea si influienta in lumea politica si stergerea oricaror urme de colaborare cu comunismul.La prima ii ajuta politicienii avizi de voturi ,pentru a doua se foloseste acest proiect.Un proiect arhitectural a carui singura menire ,nu este pentru prezent ci pentru viitor.Peste 50 de ani ,copiii vor uita de popii securisti su de popi afaceristi ,ei vor vedea doat constructiile si cu asta vor ramine in minte. Biserica cu cit este mai aproape de stat cu atit isi pierde fuctia spirituala si devine o simpla institutie ,una care provaduieste o ideologie politica(chit ca se pretinde de inspiratie divina sau nu) la fel ca oricare alta institutie.Intre utopia lui Marx si utopia ca religia poate sa se substituie tuturor legilor si relatiilor interumane nu e nici o diferenta.Intre statul comunist si statul relogios fundamentalist,din nou nici o diferenta.A crede in utopia statului comunist si a crede in utopia statului condus de biserica din nou nici o diferenta.Orice functie spirituala a bisericii s-a pierdut prin amestecul cu politicul si puterea.
Pentru Florin scepticul
Sorry, scepticule, but you did not get it. Nu apar biserica insa trebuie sa fii orb sa nu vezi atacurile concentrate la care este supus crestinismul si valorile crestine peste tot in lume. In numele egalitarianismului pina si numele Craciunului a fost expulzat din vocabularul copiilor in scoli si gradinite. Carta Europei Unite exclude rolul crestinismului in Cultura si Civilizatia Europeana. Asta tare miroase a complot mondial. Buchanan a observat acest fenomen inca de acum 20 de ani si l-a numit Razboi Cultural. Acest razboi a ajuns si in Romania unde a gasit un pamint fertil din cauza semi-doctilor care intr-adevar nu pot gindii pentru e ci se rezuma in a repeta idei regurgitate de asa zisi exegeti stintifici culturali sau sociali. Nu apar biserica dar, dupa mine , este o sinucidere sa nu vezi adevaratul scop al acestui articol din Le Figaro.
Problema cu scopul
Imi pare rau daca nu caut scopuri in orice articol.M-am ferit in general de cultul conspiratiilor de pe net in care orice act ,orice carte si orice declaratie musai trebuie sa aiba un scop ascuns.Vezi dumneata ,mereu vor fi doua curente de opinie distincte,unul pentru biserica cu rol in stat unul contra.Politicianismul modern,vezi amreica se foloseste de biserica iar biserica(indiferent de numele ei) se foloseste de politic.In acest joc mesajul original nu mai are nici o semnificatie.Nimeni nu vine sa provaduiasca sau macar sa spuna "cetateni ginditi".Ci doar tineti cu X ca Y e rau sau invers.Eu iau acest articol doar ca o observatie.Problema ca in Romania mostenirii mentalitatii comuniste ,cu pardon ,chiar la nivel de cler nimeni nu poate face nici o observatie fara sa fie ba slujitor a nu stiu ce organizatie mondiala obscura,ba rau intentionat ba urmareste nu mai stiu ce chestie.Asta in manualul de psihologie se defineste ca simtomele clare de paranoia.Mania persecutiei este cea mai evidenta manifestare si din pacate nu exista tratament la formele avansate.Nu o lua personal,dar uita-te la ce se intimpla pe forum.Nimeni nu ia problema practic.Nimeni nu spune ,mai oameni buni cu atitea miliarde de lei ,ai renova 50% din bisericile medievale din Romania ,poate chiar pe toate,ai infinta propriul sistem de invatamint corelat cu cel de stat la capitolul diplome ,astfel incit cei care vor sa invete pe linga IT si morala strict crestina fara sa intre in conflict cu alti copii si parinti sa o poata face linistit.Dar in schimb se trinteste o magaoaie fara nici o norma.Tocmai partea spirituala s-a dus pe copca si a ramas numai poleiala.Ori ,tine minte ,asta va duce la distrugerea BOR mai repede decit nu stiu ce organizatie mondiala secreta.Istoria a demonstrat ,ca la nivel de religii distrugerile au venit mereu in primul rind din interior.
Motanel, tu ce-ai declarat la ultimul recesamant?
Cumva ca esti ortodox ? Fa bine si nu repeta gresala data viitoare(bineintels, doar daca nu cumva iti schimbi convingerea). Pt ca evident tu esti mai putin crestin decat e Papa musulman si mai sunt o gramada de altii ca tine care fara sa puna piciorul in biserica de mai mult de 3 ori in viata(botez, casatorie si slujba de inmormantare) se declara ortodocsi, ba se mai si dau de model de viata crestina altora (de exp. un arab ii judeca pe crestini dupa faptele unuia ca tine)Si atunci cand cu buna stiinta toti falsii ortodocsi fac sa creasca aiurea numarul crestinilor la recensamant, nu intelg de ce tot voi va revoltati cand autoritatile considera ca la atata amar de "credinciosi" bisericile existente sunt neincapatoare ?
pt Florin "le sceptic"
Cine iti da dreptul sa generalizezi ??? Cu ce drept afirmi tu ca preotii nu sunt interesati de mantuirea neamului? Ca din ce spui e clar ca mai degraba l-ai vizita pe Marx decat sa incerci sa cunosti Biserica indeaproape.Exista, nu ma indoiesc preotii la care te referi tu. Dar exista si preoti foarte devotati menirii lor, preoti atat de plini de bunatate sufleteasca si atat de desavarsiti spiritual incat in fata lor, replica ta ma face sa te percep ca pe un... purice.La fel cum exista si medici din "Spitalul dauneaza grav sanatatii", dar si medici foarte buni nu numai profesional, ci si sufleteste.
Da kore ,exista
I-am intilnit,dar nu stiu cum se face ca numai pe la manastiri sau sate uitate de lume.In nici un caz in marile orase.Acum poate or fi si pe aici.Dar in nici un caz nu ii vei gasi in conducerea BOR.Preotii de care spui tu sunt prea preocupati de sufletele enoriasilor lor sa mai aibe timp de discutii despre putere,nu mai stiu cum sa mai cirpeasca o tigla la biserica darapanata ,in timp ce la Bucuresti nu se viseaza decit monstrii de beton.La fel cum in cazul medicilor ,cei preocupati de soarta pacientilor nu vor mai avea timp de dispute pentru putere in minister.Asta e o realitate pe care multi nu vor sa o vada.Puterea a corupt,corupe si va corupe,a fost de cind lumea si asa va fi mereu.Cu cit biserica va dori mai multa putere si influienta publica cu atit mesajul original si grija de enorias se va pierde.Asta a fost esenta mesajului meu.Bineinteles plus aspectul practic a ceea ce poti crea cu acesti bani pentru credinta si biserica in locul acestui colos pompos si paranoic.
Ptr.:kore vs. Motanel
Da, a fost declarat la ultimul Recensamant al forumistilor EVZ :apt ca si utilizator.Nu este permis sa fie sacrificat!!Ca sa intelegi diferenta dintre utilizator si vizitator:Utilizatorul pune vectorul de opinie si vizitatorul are dreptul de a vizita ,comenta ,de a sta la coada ,de a fi cenzurat,etc.dar nu de a ramane:de acest lucru are grija cenzorul.Cred ca Bula Papala a lui Benediktus vis -a- vis de Gaileo si libertatea de exprimare a cuprins presa europeana!!
Spitale, scoli, universitati, drumuri...
Si apoi, daca mai avem bani si timp, facem si catedrala, dar una mai micuta si simpatica, nu ca piramida lui Kops sau casa poporului lui Ceasca!Orice om cu capul pe umeri are prioritati! Dar se pare ca multi, foarte multi, au pe umeri ceva ca sa nu-i plua in gat! Nici o legatura cu ortodoxia, dimpotriva!garfield, motanu
Ptr.:Motane,Motane
Or fi bisericile noastre mici DE LEMN ,cu miros de tamaie si de lumanare arsa,cu scaune cioplite de batranii satului ,unde stau cei cu minte pe care- i avem si nu trebuie sa i cumparam -dar sunt mai aproape de D-zeu, decat Domurile mari ,pe verticala unde este rece si OMUL este marunt...Daca ard ,facem o alta Biserica de Lemn ....Daca avem timp sa respiram in Istorie de turci ,mongoli si teutoni facem Biserica de Arges,de piatra,sau ne schilodim sufletul, si facem Casa Poporului... Avem nevoie si dreptul la o Biserica a Neamului Romanesc ...meritam.
pt Florin scepticul
Ma bucur ca ai avut sansa sa cunosti si tu astfel de oameni deosebiti. Dar nu uita ca atunci cand generalizezi, cand spui ca "pe preoti nu-i intereseaza mantuirea credinciosilor", lovesti si in acesti oameni devotati menirii lor, pe care-i intalnesti in manastiri si sate uitate de lume. Ca si ei o sa fie priviti cu dispret si scepticism de catre altii, mai putin norocosi decat noi, care inainte sa apuce sa cunoasca bogatia sufleteasca a acestor oameni, au auzit doar ca pe preoti nu-i intereseaza decat banii si sunt gata sa-i judece si pe acestia la fel ca pe cei vinovati, fara macar sa le acorde prezumtia de nevinovatie inainte de a-i cunoaste. Asa ca ai grija cum te exprimi te rog, din respect pt acesti oameni care nu merita sa fie amestecati si etichetati laolalta cu cei care fac numele Bisericii de ras.
Pt Spart acus
Citesc cu stupoare comentariul tau si nu iti inteleg indignarea. Daca Motanel a fost declarat Utilizator ce semnificatie are asta pt mine sau pt tine ? A decis cumva EVZ ca este infailibil ? Opiniile lui trebuie cumva luate de adevar general valabil ?Ce ma priveste pe mine(sau pe tine) daca Motanel ramane sau nu? Treaba lui. Eu nu sunt un comentator zilnic pe acest forum si nici nu-mi propun sa fiu. Daca EVZ va decide ca nu "am voie" sa-mi expun parerea aici, postez pe alte site-uri, nu vad unde e problema.Condamn insa pasivitatea noastra, a romanilor in general, cand avem ocazia sa ne decidem viitorul, desi ne declaram un popor de nemultumiti. Nemultumiti de clasa politica, dar ne ducem mai putin de 40% la vot, cand avem ocazia sa schimbam ceva si iata, unii nemultumiti se pare de religie, sau "popi", dar care se declara cu veselie ortodocsi la recensamant. Si atunci iar STUPOARE.Fratilor, daca nu va place starea de lucruri, de ce nu schimbati ceva in loc sa tipati ca nu va place ???O situatie atat de absurda ca duce cu gandul la drobul de sare din povestea lui Creanga...
ptr.: kore
Sa- ti fie de un drob!!Fac cinste de data aceasta..
Ptr.:kore-nikoare
Nu te mai stuporiza atata ,vb. lui Nietzsche:``Cine se stuporizeaza ,este el insusi un mincinos!!``Sa luam partea buna din nietzscheanism...Germanicus-teutonicus-kore..
pt Spartacus
Sper ca "a"-ul de la TeutonicA e accidental, altfel iarasi a luat-o logica ta razna.Drobul poti sa ti-l pastrezi pt tine, si asa bati campii cu tot felul de replici irelevante, desprinse total de context...P.S. Dragutul de Nietzsche le servea drept sursa de inspiratie nazistilor de care te temi tu atat, asa ca nu mai lua de bun, tot ce spune el.
Prostul nu e prost destul..
Si ce, nu au dreptate? Pai cite nu trebuie facute in tara asta inainte de biserici? Cite autostrazi se pot face cu banii astia, sau macar sosele? Asta ne trebuie noua: infrastructura, biserici sunt har Domnului destule. Ce tara de idioti!
Catedrala
Nu am de gand sa atac dur Biserica Ortodoxa, dar cred si eu ca si cei care au publicat prin Figaro, ca aceasta viitoare catedrala, este o exagerare si o incercare de a sterge in acest fel, proasta impresie care o au crestinii ortodoxi din Romania, despre unii "slujitori ai bisericii", care ce sa mai discutam in zadar, au colaborat din plin cu securitatea, ca sa aibe si dansii o viata mai usoara. Ca-ntr-adevar, cine nu colabora, era vai si-amar de viata lui si a celor de pe langa el (familia adica). Metodele de "convingere" folosite de securitate, erau deosebit de diabolice. -S-apoi cu ce bani se va face aceasta catedrala? Daca toti preotii din tara si cei care o doresc neaparat, ar suporta cheltuielile respective, atunci ar fi OK, dar asa din banii nostri ai tuturor romanilor, parca nu prea merge. Ba mi se pare ceva destul de rusinos si din partea conducatorilor bisericii si din partea guvernului care va suporta (pe pielea alegatoprilor) acele cheltuieli.-Asta e parerea mea si va rog sa ma scuzati ca v-am deranjat.-Oricare-ar fi parerea Dumneavoastra despre aceasta problema, eu unu va urez multa sanatate, noroc si numai bine.
Ciudat...
ce revoltati suntem cu totii si ce usor de asmutit, cat de sensibili la ce se intampla cu banii nostrii, atunci cand vine vorba de ridicarea unei catedrale pe care nu numai preotii, dar si unii romani mai multi sau mai putin credinciosi pana la urma chiar si-o doresc. Chiar si pt cei laici catedrala ar putea fi un castig, daca ne gandim ca ar putea deveni un obiectiv turistic important in Bucuresti.Oare de ce nu dam insa dovada de aceeasi vigilenta in privinta banilor nostrii atunci cand Guvernul remareste salariile demnitarilor (pt. a cata oara ?) Oare de ce nu dam dovada de aceeasi vigilenta cand parlamentarii storc prin orice metode (iarasi mariri nejustificate de salarii, transport gratuit pt ei si familie in scop de serviciu in... Ibiza, de exp., locuinte de serviciu in capitala, cand ei au 7 proprietate privata, preturi ridicol de mici la restaurantele si cofetariile din incinta cladirilor in care lucreaza, ca sa nu mai vorbesc de licitatii acordate pe criteriul "mi-e ce-mi iese...") banii DE LA NOI, si si-i trec in buzunarele proprii ???DE CE?
Au dreptate europenii!
Rusine sa ne fie noua romanilor! Suntem ultimul popor din Europa care inca mai spunem mamei sau bunicilor "Sarut mana",expresie care denota o oarecare inapoiere. Am ajuns de rasul si de plansul Europei ca nu le recunoastem homosexualilor dreptul de a se casatori si de a infia copii..In ceea ce priveste construirea unei catedrale,lasand la o parte faptul ca Iasul,Timisoara,Sibiul au biserici mult mai incapatoare decat biserica din Dealul "Patriarhiei",nemaivorbind de celelalte capitale europene,din rasarit sau din occident,ma gandesc la faptul ca mai bine,cu 400 000 000 de euro s-ar construi un stadion european,ca ati vazut in ce noroi joaca Mutu si Chivu cu nationala de fotbal,iarasi,spre rasul si rusinea romanilor.Sau ,daca un kilometru de autostrada costa 14 milioane de euro,cel mai inteligent mod de a cheltui banii in loc de catedrala ar fi construirea a 28 de kilometri de autostrada:macar stii ca mergi 16 minute cu 100km/h in voia cea buna!.Eu zic ca se merita un sfert de ora lin cu un BMV trasnet decat o catedrala .
Chiar au!
Sicer iti doresc sa ai un fiu homosexual care sa i se adreseze mamei lui sau bunicii cu apelative gen "ce dracu mai faci?"P.S. BMW-ul ala trasnet de care spui o sa ti-l iei cand o sa cresti mare, nu?
era o ironie
intregul mesaj al lui gigel era o demonstratie prin reducere la absurd. Sesizabila pentru romanik, desigur, nu pentru francezi.
Mai bine te duci si tu la ei...
daca esti atat de ingust la minte incat sa accepti orice bazaconii ridicate la rang de "valori", doar pt ca exista intr-o tara mai bogata.Exista o gramada de tari occidentale in care homosexualii nu au voie sa infieze copii. Si de ce ar infia, si de ce s-ar casatori ? In acelasi secol, in aceeasi societate, hetersexualii considera casatoria o notiune perimata, de copii nici nu vor sa auda si tocmai pe homosexuali ii apucara sentimentele materne. Nici o grija, sunt ei pe zi ce trece tot mai multi si fara sa aiba posibilitatea biologica de a se inmulti.Ce sa spun, am ajuns de rasul Europei ca mai avem respect fata de mame si bunici...Tu chiar esti lipsit de orice farama de personalitate, gata sa preiei orice model din Vest, doar pt ca ei sunt mai bogati? Sa umpli de cioburi un oras dupa un carnaval si sa vezi numai tineri beti care vomita peste tot, este in opinia ta o dovada de civilizatie ???Nu vrei si un partid al pedofililor ca in Olanda, ca si ei sunt "civilizati", nu?Cat despre stadioanele din Bucuresti, nu numai ca nu trebuie construite unele noi, dar trebuie desfiintate si alea care exista, de vandalism nu duce nimeni lipsa, de ce sa le dam ocazia suporterilor sa se manifeste in public ? Mai bine sa-si demoleze frumos acasa sufrageria, cat se uita la meci.Vestul ala ale carui valori le apreciezi tu atat a ajuns asa de bogat prin MUNCA, nu prin homosexuali si stadioane, stai tu linistit. De ce nu propui sa muncim cu totii mai cu sarg, ca sa fim si noi "civilizati" ?
cat creier?
am citit comentariul tau si mi-am zis ca ai doua defecte:esti **** si mai esti si ateu.Ma intreb cata minte poate sa aiba un om,care si-ar dori in locul unei catedrale,un stadion.Macar de ziceai o scoala sau un spital. Vai de mama ta de om
Ce om?
Ionele,sigur nu-ti plac femeile.
Pai le Figaro nu era de stanga ?
Iar daca era de stanga, inseamna ca pana prin 89 era plina redactia de amici ai partidului comunist local, care la randul lui era plin de baieti sub acoperire sovietici, iar acestia din urma sunt cei mai mari prieteni ai BOR, mai ales in ultima vreme, de cand cu discutiile legate de mitropolia Basarabiei.
Dle Iordache
Dle Iordache, cu tot respectul dar sunteti pe dinafara:1. Le Figaro e un ziar de dreapta, nu de stanga2. Stanga din Franta NU are nici o treaba cu comunismul sau cu Moscova. Nici PS (Parti Socialiste), nici PCF (Parti Communiste Français) NU au fost afiliate niciodata Moscovei.Data viitoare cand mai comentati ceva, documentati-va.
Catedrala Patriarhala
D-le Thedrel, voi acolo in Franta nu mai aveti nevoie de catedrale. Ati construit, de-alungul veacurilor, in fiecare localitate cate una mai grozava decat alta. Bucurestiul nu avea una cu adevarat reprezentativa. Proiectul "Catedrala Mantuirii Neamului" este vechi - cred ca dupa WW I -, dar mereu au intervenit amanari mai mult sau mai putin intemeiate. Daca ma adresez dvs. cu respectul cuvenit unui strain, nu tot asa am sa fac fata de iubitorul de poponari care vi s-a plans ca homosexualii nu au drepturi. Desigur, nu au dreptul sa se exhibeze in public si sa faca propaganda pentru viciul lor scabros. Si apoi, d-le Arielle, ce fel de problema o constituie icoanele din scoli? Nu sunt peste tot ci numai acolo unde doreste comunitatea respectiva. La voi in Franta, intr-adevar nu se recomanda sa le puneti - icoanele adica -, pentru ca trebuie sa tineti foarte mult cont de musulmanii majoritari din tara voastra.
Re:pt Bogdan...
idiotic, indoctrinatule! nu ai repetat decat citatul din articol. invata sa judeci cu capsorul tau ca nu-l ai pe umeri doar ca sa nu-ti picure in gat! nu te forteaza nimeni sa te uiti ca boul in momentul in care trec 2 homosexuali pe langa tine. democratic si libertin, poti sa intorci capul in alta directie!
pt Bogdan Didi
Draga Didi, homosexualii pe langa faptul ca sunt asa cum sunt, mai sunt si exhibitionisti, a se vedea paradele gay unde nu e nevoie sa.si bata nimeni joc de ei, pt ca par ca vor sa se ridiculizeze singuri, imracati ca niste paparude, incearca cu tot dinadinsul sa se faca observati, sa ti se bage in suflet chiar daca vrei sa-i ignori. Asa ca treaba cu "intoarce capul" este pur teoretica. Nu te lasa ei sa-l intorci, vor u tot dinadinsul sa-ti expuna noroiul in care se balacesc.In principiu nu ma deranjeaza existenta lor, atata timp cat isi vad de treaba lor, dar sa faca parada de obieciurile lor sexuale, gasesc dezgustator. Hai sa ne expunem toti viata de buduar in public si sa facem parada heterosexualilor care si-o pun in pozitia 69, parada celor ce si-o pun cu animale etc. Cum ti se pare ideea ?Daca vor copiii, homosexualii n-au decat sa si-i produca singuri. Daca observa ca nu se poate, treaba asta deja ar trebui sa le dea de gandit...
cu atatia bani faceau spitale,cantine pentru saraci si cate altele
pentru ce trebuie o catedrala?biserici au aparut ca ciupercile,in toate cartierele.daca tot asa apareau cantine pentru saraci,lucrurile aratau altfel.nu poti sa-i vorbesti de Dumnezeu unui copil violat,sau unei femei batute de sotul alcoolic,daca nu-i intaninzi si o mana de ajutor.Isus a hranit oamenii care aveau nevoie.biserica ce face cu banii stransi din serviciile oferite mirenilor?ce fac cu donatiile?fala asta nu-i de la Dumnezeu! ce altceva poate sa insemne o noua catedrala,intr-o tara unde manastirile si bisericile in paragina asa sunt lasate,unde sunt multi saraci,unde batranii sunt o povara ,iar ei nu gasesc ajutor niciunde?? biserica sunt oamenii,nu cladiri pompoase. de oameni se ocupa BOR ?Dumnezeu sa binecuvinteze si sa trezeasca Romania,sa ne faca mai buni si intelepti!
Bani pt. saraci exista
dar tocmai si-au marit guvernantii salariile cu ei... Ei, s-a intamplat la o zi dupa ce au anuntat ca maresc pensiile, a fost de fapt un mod de a-i "mitui" pe pensioari ca sa taca si ca sa-i mai aleaga.Vai, si-au cumparat si masini noi si scumpe, in interes de serviciu. Dar ce vad? Au inchiriat un spital in Bucuresti pe sume derizorii pe o perioada de 15 ani te miri cui... a stiut cat si unde sa dea.Cum ? Ulitma stire: isi mai si sponsorizeaza campania electorala cu bani de la buget(adica ai NOSTRI)Banii pe care-i fura ei zilnic ajung pt mii de cantine, spitale, zeci de catedrale si cate altele. Dar noi ce facem? TACEM
Biserica Ortodoxa Romana
Adevarul este ca, BOR nu vrea sa spuna adevarul despre perioada comunista despre cei care au servit Securitatii .BOR este prea rigida si prea conservatoare si nu cred ca aceasta este o metoda buna pentru a atrage oamenii spre biserica, spre credinta.
BRAVO TOVARASI!!
Ati reusit sa faceti un mare rahat (specific mioritic) cu toata schema asta noua a editorialului dvs.!Daca inainte aveati cel putin 20 de comentarii la fiecare articol ,iar cifra medie de cititori a acestor comentarii era de ordinul sutelor!!!...astazi cu tot angrenajul acesta dificil (cica modern?!!?) ati trecut serios de la dialog la monolog!!!LA EDITIA ON-LINE ACESTE COMENTARII SI "SAGETI" INTRE CITITORI ERAU "SAREA SI PIPERUL"!!Astazi....totul s-a intors la cenusiu,lipsit de culoare,anost,sovietic si gretos!!BRAVO TOVARASI!!cu toata consideratiaMOSHE DAYANHAIFA-ISRAEL
tampitule
Du-te ma prapaditule la haifa ta si mai scuteste-ne cu comentariile tale tampite.______________________________________________Pentru a scrie un comentariu inteligent trebuie sa fi inteligent dar pentru a scrie un comentariu tampit un idiot fulgurant face afacerea
BIVOL MIORITIC!!
Stimabile ciocanar! Daca as fi fost intr-adevar un prapadit, te-as fi trimis la napolitana mucegaita a unei individe ce se taraie in patru membre plina de noroi si cu ugeru-n ulita ,care-ti raspunde tie la apelativul MAMA!Dar pt ca spre deosebire de tine ,bucata de supozitor si fiu de sepcar care asteapta cu respiratia taiata ,luna de luna ,pensia de handicapat,nu ma cobor la nivelul tuturor degeneratilor mioritici ,i-ti transmit DOARun gand cald,adanc,umed si bine centrat!!Cine stie ...poate dupa inalbirea dintilor vei avea sanse la reclamele cu ,colectarea sticlelor goale din metrou!!te pup scumpi!!MOSHE DAYANHAIFA-ISRAEL
Ptr.:Moshe
Ti -am mai scris: te- ai dus la scoala romaneasca bou si ai iesit Joiana!!Sau esti un evreu razvratit care si -a facut idol din Boul de Aur?Te cred...Asta dovedesti cu fiecare postare..
Trebuie sa recunosc...
draga Moshe, in debitul tau verbal si bogatia de expresie cand vine vorba de insulte se vadeste clar cultura orientala. Si atunci cand se supara un turc sau arab, cam in acelasi mod, o jumatate de ora cel putin, fara sa se repete, toarna invective in continuu dand dovada de o creativitate inepuizabila...:))))
Foarte cotecte afirmatiile purtatorului de cuvant
..in rest, toti ceilalti care si-au dat cu parerea sunt niste papagali. Nu vrei icoane?! alege-ti dom'le o scoala, unde toti nu vor icoane. Vrei sa ti-o tragi cu poponarii?! du-te dom'le la tine acasa!
Re: pt nick
scoala nu trebuie aleasa dupa numarul icoanelor, dragutule! nici elevii dupa cat sunt de crestini sau nu! asa ca: ciocu mic! vrei icoane, umple-ti peretii de acasa!
Bravo nick
Imi pare bine ca mai avem si oameni ca tine in tara asta care au curajul sa spune adevarul in fata. O zi buna Nick
pt Didi
Scumpete, pana una alta in Romania crestinii sunt majoritari si heterosexualii la fel.Asa ca: "nu vrei icoane? " - Atunci, nu-ti pune acasa icoane.Vrei homosexuali? - Homosexualizeaza-te in voie, dar intre cei patru pereti ai casei tale, nu veni sa-mi impui mie cu forta deviatiile tale de comportament sexual.Capisci ?
Didi pt kore
nu sunt nici gay, nici les... sunt doar cu vederea mai larga. si nu sunt crestina, sunt agnostica! si nu am inteles de ce trebuia sa am non stop in timpul scolii icoana deasupra tablei sau de ce in momentul in care am ales ca nu vreau sa particip la orele de religie, aveam nevoie de semnatura de la mama si tata. cum tu nu vrei sa vezi homosexualii, asa nu vreau nici eu sa vad icoane la tot pasul. locul lor nu e in sala de clasa, locul lor e in biserici! la biserica nu te obliga nimeni sa mergi dar scoala, pana la un anumit nivel e obligatorie! capisci?
pt didi
Foarte bine, daca esti agnostica spune-o in gura mare! Pune-ti in sala de clasa alaturi de icoana simbolul agnosticilor, libertate de exprimare pt toata lumea. Cred ca scoaterea icoanelor din scoli nu este o solutie, ci dimpotriva, pt a-i invata pe copiii sa se exprime dar si sa fie toleranti trebuie ca toti sa-si puna simbolurile lor religioase deasupra tablei: icoane, alaturi de semiluna, steaua lui iuda si simbolul agnosticilor(inventati-va unul, multimea vida de exp.). Ca sa-ti lamuresc dilema, proful de religie avea nevoie de aprobarea parintilor pt ca sa nu fie raspunzator de ce-ti trece tie prin cap sa faci atunci cand nu esti in clasa la ora lui si umbli tu stii pe unde.Si stii ceva? Si eu am avut in scoala ore de religie ! Si ce crezi, ca am invatat rugaciuni? Sau ca avea vreo cat de mica legatura cu crestinismul? Nici pomeneala! La noi venea un student la Teologie care ne tinea ore de istoria religiilor. Invatam despre religiile egiptene timpurii si mitologie greaca si romana, iar la sfarsit ne raspundea la intrebari pe orice tema religioasa, era una dintre orele noastre preferate. Desi prezenta era optionala, niciodata nu lipsea nimeni la religie.Asa ca daca ai chef cu orice chip sa fii gica contra si sa combati religia si sa incurajezi homosexualitatea pt ca e la moda, treaba ta, dar atata timp cat pot gandi independent de tendintele modei actuale, pot sa vad partea buna in existenta orei de religie in scoli.
Alta ipoteza, la nivel micro
Cum Sarko e al UMP iar Le Figaro e al socialistilor, luati acest articol ca pe o talpa inaintea vizitei lui Sarko la Bucuresti. Nici asta nu e plauzibil ?
proprietarul Figaro-ului...
...este familia Dassault care il sprijina pa Sarkozy.
Mircea pentru tine!
Multumesc pentru informatie Mircea; asta confirma ce am afirmat , si anume ca articolul face parte din planul distrugerii culturii crestine.
Sunteti mai catolici ca papa cu aprobarile
http://www.lefigaro.fr/commentaires/reactions.php?article=20080201ARTFIG00478
Libertate in exces
Cainele moare de drum lung... Biserica Ortodoxa e soclul spiritual al aspiratiilor romanilor la unitate in spirit si limba.Crestinismul ortodox si dulcea limba romanesca e liantul ce ne tine laolalta,pe cei de aici si pe cei de afara.Daca suntem capabili sa fim impotriva homosexualilor,sau cel putin a afisarii ei ostentativ si nerusinat in piata publica,atunci aceasta trebue sa fie emblema noastra.Pe unde voi merge,ma voi mandri daca mi se va spune ca sunt roman ce prigoneste aberatiile sexuale.Or fi facut ei multe lucruri bune,acesti campioni ai libertatii absolute,fara oprelisti,a individului autonom transformat(cum spune reformatorul catolic Luther)in cocota.Insa,cred,ca se merge prea departe in a le da acestor noi "concepte"(anomalii sexuale) posibilitatea de a face prozeliti.Si daca facem o Catedrala a Neamului,ce,o facem cu banii lor ? In ce fel se simt ei frustrati,prin trompeta "Le Figaro",de vointa noastra.Trebue sa facem front comun cu Biserica Ortodoxa,sa invatam sa ne pretuim limba,cultura,istoria,traditiile si,astfel,spiritul romanesc sa ramana nealterat de virusii noilor forme,degenerate,de libertate.In toate trebue sa existe o masura,o limita,si ,deci,si in libertate.Libertatea,ca si tirania sau lipsa de libertate,in exces ne poate produce intoxicatii,poate devenii cancer social in faza de metastaza.Incotro se indreapata lumea in acest fluviu de libertati,in conditiile in care am ajuns sa fetisizam libertatea.Ea,libertatea,nu trebue sa aiba si ea o limita,ne lasam purtati pe valurile ei inconstiente ? Lumea moderna a adaugat,la infinitatea timpului si spatiului,pe cea a libertatii infinite.Libertatea a devenit noul zeu la care ne inchinam.Si daca acest zeu ne duce la pierzanie ?
incotro se indreapta lumea in acest fluviu de libertati?
te lasa sa gandesti singur, nu sa stai sa-ti spuna popa ce sa faci. ai bineinteles nevoie de puterea de a discerne si a da socoteala pt faptele tale, in cazul in care-i deranjezi pe cei din jur, in fata justitiei, nu in fata bisericii. aia o rezolvi pe lumea cealalta, daca exista!
Si ortodocsii de ce n-ar avea libertate?
Libertatea de a-si face Catedrala, daca asa vor. Libertatea de a-si pune icoane in scoli, daca asa vor. Libertatea de a spune "nu-mi plac homosexualii", daca nu le plac. (Asta nu inseamna ca o sa-i omoare cineva pe homosexuali, sau o sa-i hartuiasca, pur si simplu sa-si vada de treaba lor)Nefumatorii de ce n-ar avea libertatea de a respira aer curat, fara noxele celor care-si manifesta libertatea de a-si otravi plamanii lor si pe cei ai celor de langa ei ?Copiii de ce n-ar avea libertatea sa-si traiasca copilaria linistiti, fara ca de ei sa profite pedofilii din Olanda care-si cer si ei libertatea de a crea partidul pedofililor si de a dispune de acesti copii fara discernamant dupa bunul plac?A popos, Biserica nu poate impune nimanui nimic. Nici tie si nici credinciosilor. Dispunem cu totii de liberul arbitru. Adica de LIBERTATE.
Esti tembel la greu!
Chitu tantalaule, da, libertatea trebuie sa fie infinita! Iar cre(s)tinismul si BOR-ul n-au nimic in comun cu poporul roman.
Didi pt kore
ma obosesti deja cu acelasi text! pedofili nu sunt doar in olanda, sunt si in romania printre crestinii aia care cresc cu icoanele in scoala!!!!
pt Didi
Si daca sunt pedofili si aici, hai sa le spunem ca este bine sa fie asa, ca este "firesc" sa fie homosexuali, cum propunea altcineva pe aici.Nu ma indoiesc ca sunt peste tot, dar cel putin pt mine nu sunt un model de urmat. In Olanda li s-a dat atat de multa libertate incat au ajuns sa-si ceara drepturile de pedofili in public. Copiii de care abuzeaza pedofilii n-au drepturi?Vrei sa se ajunga la acelasi lucru si la noi?Nu ti se pare absurd?
Cam au dreptate
Daca nu spunem noi lucrurilor pe nume, atunci o fac altii. E rezultatul politicii catastrofale a BOR de a filtra excesiv informatiile despre ea, a lipsei de proiecte cu adevarat in folosul comunitatilor aflate in nevoie, a pozitiilor intolerante fata de diverse minoritati si a opozitiei fatise fata de verificarea la trecutul securist evident al multor inalti functionari bisericesti. Daca mai adaugam si preconizata ridicare a unui monstru de beton, care va costa enorm, ca si edificiu inchinat lui Dumnezeu, avem tabloul , destul de intunecat, al unei institutii anacronice. Dragilor preoti, cu burti si cefe imense, cu case si masini de lux, care speculati frica enoriasilor de judecata de apoi, Dumnezeu e peste tot, n-are nevoie de o ceata de imbuibati ca voi ca sa ne fie alaturi si nici de cladiri extrem de scumpe ca sa ne poata veghea.
Solutie
Exista si preoti buni, preoti dediccati in intregime vocatiei lor. Si calugari.Solutia este sa-i sabotam pe cei care nu urmaresc decat acumularea de bani. Cum? Simplu. Evitandu-i. Duceti-va cu totii doar la preoti adevarati!
Catolicii prolifereaza homosexualitatea
Oare acestea sunt valorile crestinismului ? Distrugerea familiei prin promovarea adulterului si amantlacului, casatoriile homo si cu ... animalele de companie... Halal valori ! Dorim aceasta?Ca nu avem chiar asa mare nevoie de o constructie faraonica intr-0 veche capitala gata sa se sufoce deja, asta nu inseamna ca nu avem un sobor de traditie istorica, ce trebuie sa-si pastreze nealterata functionalitatea peste secole... in Dealul Mitropoliei. O cheltuiala fara sens, cand sunt atatea biserici in oras vechi si noi in cartierele de blocuri. Mai bine ar fi directionati acesti bani pentru alte urgente stringente in momentul de fata. Iar o catedrala noua va fi, poate, necesara intr-o capitala moderna, unde sa rivalizeze cu Notre Dame de Paris. De asta le-o fi teama ?
10% din francezi se declara crestini
Intr-o tara in care Revolutia Anticlericala din 1789 a triumfat si in care 10% din cetateni declara ca cred in Dumnezeu, mi se pare normal sa existe astfel de reactii. In plus partea cu repudierea homosexualitatii de catre BOR mi se pare un lucru firesc si aberanta mi se pare condamnarea unei asemenea atitudini sanatoase. Mai lasati-ma cu sustinerea desantata a homosexualilor facuta in toata Europa de Vest. Cred ca am ramas mult mai normali la cap dupa 50 de ani de comunism, noi cei din Europa de Est, comparativ cu cei din Vest, dupa 50 de ani de spalare pe creier...
Milorad Luchici
Cele afirmate de Dvs contin un mare graunte de adevar. Nici o religie din lume, cu exceptia Biserici Anglicane rebela, nu accepta homosexualitatea ci o condamna. Homosexualitatea este impotriva naturii, este ca un cancer social care trebuie stopat nu incurajat.
DAR CATEDRALELE DIN MARILE ORASE EUROPENE NU SUNT PROIECTE MEGALOMANE?
De ce nu le darama daca au fost facute cu sute de ani in urma prin jertfe si sange omenesc?! Daca n-ar fi Domul din Milano ce-ar mai vedea turistii? Si-asta e doar unul din multele exemple care exista si pe care le stim majoritatea.
Monumente turistice
Ai dreptate si turnu eiffel sau Louvre nu sint fanaraotice ? Ne-au intrebat pe noi cind au construit catedrala din Cologne sau turnu Eiffel ?Pai mai bine da fiecarui rroman cite 30 de oi la fiecare pina ce devin toti niste burtosi !
Prostia nu te doare?!
Bai Eugene, vezi sa nu te doara capul! In nici un stat democratic nu se construiesc catedrale din banii statului, cum se incearca la noi! La noi BOR-ul practica ceea ce in Occident se facea in Evul Mediu, si poate ca nici macar atuncea.
pt BOR
k e libertatea religioasa...dar minoritarii, pot sa se opuna prezentei icoanelor in spatiul public ? binenteles ca nu !..deci libertatea religioasa e numai pt majoritari...(problema nu e ca sunt majoritari ca de multe ori chiar nu sunt : ortodocsii in tara asta sunt MAXIM 10 % din populatie...restul pana la cca 80% sunt PAGANI, cu nume de ortodocsi...n-au nici in clin nici in maneca ceva cu ortodoxia), DECI pt minoritari...nu e libertae religioasa...articolul e unul fffffffffffff bun, si inca vb putin despre abuzul BOR...singurul lucru bune ca sunt impotriva manifestarii publice a homosexualilor, si e bine ca se pune accentul pe starea lor, pe pacatul lor si nu pe PACATOS...in rest...daca vb de libertate religioasa...aceasta tb sa tina cont de toata populatia RO...indiferent ca sunt sau nu crestini...
pt tine
Imi place chestia asta cu minoritatea ortodoxa si cam asa e suntem ortodoxi doar cu numele mai mult .Dar oare de ce trebuie sa te ofenseze o icoana in scoala? Cred ca o majoritate crestina are dreptul de a avea in scoala o icoana un simbol al crestinatatii iar ca minoritate nu cred ca iti sunt lezate drepturile sau sa fi lezat din punct de vedere moral.Cei de o alta religie nu au avut nimic de pierdut la scoala si religia nu e impusa cu forta lor. Ei fac religia in alta parte la centrelele lor si li se echivaleaza nota in catalogul de la scoala.
pt. BOR
Aveti dreptate dle Papuc! Nici 10% din cei ce-si zic "romani" nu sunt adevarati crestini. Dar sa nu uitam ca fenomenul este similar si in Occident.
pt paponie3
din pacate asa stau treburile...ne-am secularizat...(in spatiul public si-n relatie cu ceilalti TB SA FIM "SECULARI"), dar noi am secularizat si viata personala...si ne minunam ca se islamizaeaza Europa...daca crestinismul e irelevant societatii actuale...oamenii cauta alternative...deci e vina noastra a oamenilor bisericii...ca nu suntem in secolul XXI...noi traim cu cateva secole mai devreme...de 2008singura solutie...INTOARCEREA LA ORIGINI !!!primii crestini nu erau nici intoleranti, nici imixtuanti, nici abuzivi...DAR aveau o teologie si-o practica care faceau crestinismul irezistibil...
Vorbersti aiurea!
Spui numai aiureli! In primul rand ca icoana nu e simbol crestin, ci strict ortodox. In al doilea rand statul este laic si orice simbol religios in public ar trebui interzis. Icoanele si religia n-au ce cauta in scolile de stat!
pt geo
Si de ce ar fi scoaterea icoanelor din scoli o solutie?Daca sunt si membri ai minoritatilor religioase in clasa si daca vrem sa-i invatam cu adevarat pe copii ce inseamna toleranta, ar trebui ca langa icoane sa-is puna si minoritatile insemnele lor. Personal nu m-ar deranja ca langa icoane, daca in clasa sunt musulmani sa-si puna si o semiluna, daca sunt evrei sa-si puna si steaua lui David, daca sunt atei sa-si puna si ei... nu stiu... multimea vida ?La islamistii pe care-i dai dumneata exemplu, in scoli nu numai ca exista simboluri religioase, dar se practica foarte puternic prozelitismul. Ei stiu sa-si apere religia si o fac cu orice pret, chiar dand si in extremism. Noi crestinii, am fost educati ca trebuie sa respectam CELELALTE religii, asa ca le oferim cu generozitate tutror libertate si nu incercam sa facem prozeliti printre membrii lor.Singura pe care o consideram perimata si o combatem cu furie este propria religie, crestina.O fi Islamul mai deomcratic si mai tolerant fata de valorile lumii actuale ! O fi homosexualitatea permisa in Islam !Ce credeti ?
Nu catadrala ma deranjeaza, ci scoaterea abuziva a evolutiei din invatamant
Catedrala e maiputin importanta. Nu vad de ce nu s-ar construi o catedrala nationala. Discutiile in jurul acestui subiect sunt inutile. Articolul din Le Figaro este clar unul de manipulare, iar interesul lor subit fata de acest subiect chiar in aceasta perioada arata ca este legat de ofensiva Rusiei in zona. Sarcozy (pro-America si el), fiind la Bucuresti. Deci se da o lupta.Mai grav mi se pare insa PROSTIA URIASA de abolire a invatarii stiintei in scoala - evolutia. Eu personal am credintele mele, dar luarea a la lettre a expresiei ca lumea a fost facuta in 7 zile mi se pare o mare GOGOMANIE. Nu poti sa inlocuiesti un fapt demonstrat stiintific, ratiunea, cu o doctrina religioasa. E o tampenie.
darwinismul mai putin stiintific decat s-ar crede
teoria evolutionista schioapata tocmai la faptul stiintific. De exemplu trecerea de la organe proto-oculare la ochi propriu-zis nefiind instantanee, stadille intermediare nu permit vazul. O teorie care ar putea impaca viziunea "stiintifica" si cea teologica ar fi determinismul care ar fi plauzibil in lumina dezvoltarii geneticii.
Care gogomanie,stimabile?
Daca dumneata iti permiti sa renegi geneza acestui pamant si Cuvantul lui Dumnezeu iti spun cu toata sinceritatea ca gogomania cea mare este in mintea dumitale! Parol,d'onor...
Eu vorbesc de evolutia biologica
Deci nu de darwinism, nu de evolutiONISM. Daca nu faci diferenta intre ele, este inutile inceperea unei discutii. Mai ales stiintifice. De fapt nu stiu ce intelegeti Dvs prin stiintific. Dupa postarea Dvs, am impresia ca nu stiti ce este aceea stiinta, si ca o luati drept un altfel de doctrina (probabil prin contaminare de la invazia fostei propagande comuniste, care iata, pe alocuri a reusit sa discrediteze stiinta in minte multora).
Nu reneg dom'le pe Dzeu,
dar apar libertatea de a intelege lumea, impotriva acelora care vor sa mergi iainte ca o oaie. Din punctul meu de vedere, existenta lui Dzeu si cunoasterea stiintifica nu sunt incompatibile. NUMAI PAR incompatibile din cauza celor care in loc sa INTELEAGA biblia si fenomenul cultural reprezentat de ea, o iau drept mandat de desconsiderare a eforturilor de intelegere a lumii. Mai tehnic vorbind, cele 7 zile de "creere" a lumii pot fi intelese ca segmente ale timpului geologic, iar progresia 1,2,3...7 este tot o forma de evolutie in care creste complexitatea lumii. In fine, daca gandesti pozitiv, poti intelege, dar gandesti negativ, degeaba te dai credincios ofuscat (folosesc pers. a II nu pentru a ma dresa Dvs anume ci in general, ca forma de exprimare). Biserica are numai de castigat din dialogul inteligent cu stiinta. In acest context, scoaterea evolutiei din planul de invatamant este un ABUZ care trebuie corectat. Iar daca este STUPID, nu sunt eu vinovat, nici biserica, ci prostii pus in pozitii de responsabilitate si in stat, si in biserica, si peste tot.
Ioaneeeeeee
Unde dreaq ai studiat de gindesti ca iin anii 50 ? La Iasi ? Universitatea de la Iasi scoate doua categorii de oameni : habotnici si brainwashed. Tu cred ca faci parte din categiria celor brainwashed cu puternice pigmente de habotnicie.
Nu-ti trebuie multa minte pentru a te exprima prin insulte
In orice caz, ai transmis bine mesajul: ce vede ce-ti poate mintea (sau nu esti tu vinovat, nu tu esti lenes in gandire, si josnic in caracter si mod de comunicare, Dzeu te-o fi lasat asa ? Ma indoiesc. Sigur din alta parte ti-a venit "inspiratia" cu "dreaq").
Ioane de la Iasi
Neraiantzu are dreptate, pe deoparte vrei sa pari educat si cult iar pe de apta parte din expunerile tale rezulta multa marginire si habotnicie; prea repeti mot-a-mot ce ai citit fara a le trece prin filtrul ratiunii critice. Dumneta ai nevoie sa iesi din atmosfera imbicsit-habotnica a Iesilor si sa traiesti in alta lume for a while, altfel Domnule Ioan vei ramine la fel cum esti acum , un om cu o spoiala de cultura si edcucatie facind exact ce a spus Creanga, buchisind , memorind si repetind.
Unde este subiectul discutiei in postarea ta
Era vorba de Catedrala, si relatia biserica-societate.Ca sa spui ceva, vezi ca nu-i suficient sa deschizi gura (sau sa tastezi). Daca te roade educatia personala a participantilor la forum, eu zic sa incepi cu tine. Daca TU ai fi asa de umblat prin lume pe cat lasi de inteles, nu ai bombani. Nici nu ti-ai permite sa faci supozitii gratuite despre cei cu care dialoghezi. Cat despre Iasi, fratele meu binevoitor, afla ca Univ. Cuza este prima in Romania, in clasamentul eficientei stiintifice (si distanta fata de urmatoarele clasate creste in fiecare an). Ti se pare ca daca iti pun asta in fata sunt habotnic ? Iar daca iti vorbesc intr-un mod educat, care te depaseste in asa hal incat nu mai pricepi nimic, insemna ca "citez din carti" sau ca "ma dau" nu stiu cum. Nu ti-a trecut prin cap ca ai niste lipsuri in propria ta dezvoltare ca om !!! Deh, strugurii sunt acri - si culmea, ai putea ajunge la ei, dar ti-e lene sa te ridici drept in picoare. E mai comod in genunchi, s-ar parea. Eu zic sa-ti cunosti intai lungimea nasului, c-ai sa ti-l prinzi in toate usile pe care vei incerca sa le deschizi cu eleganta ta de nedescris.
Ioan dezavantajat inteligential
Ioane, mai bine eleganta mea decit ignoranta si marginirea ta. Cit despre Al Ion Cuza prima in Romania, it means nothing, absolutely nothing, because this rating it's been done by people of your caliber, intelectual midgets, therefore its value is a big ZERO.
Da, ia vezi cine a facut clasificarea si pe ce criterii
Du-te pe pagina internet a Ad Asta. Este vorba de articole stiintifice validate international (peer-review; cotate ISI) si verificabile public. Nu criteriile comuniste. Oricum se vede ca n-ai priceput nimic din ce-am scris. Alfel nu ai fi comentat in defavoarea ta. Iar fata de subiect, esti total pe din-afara. In plus esti rau intentionat, si asta e cel mai mizerabil. In orice caz, afla ca nu pentru tine am raspuns mesajelor tale, ci pentru cei care urmaresc sa inteleaga si cauta opinii si argumente. Tu ... si tu pe-aici din intamplare.
Ioan, the agent of intelectual entropy
You are the conduit of ignorance masked as tolerance and iluminism. You are like the devil who appears as an angel of light, hoping to deceive.
Nepartinitorule
Cind il citesc pe acest Ioan de la Iasi, imi vin in minte versurile lui Shakespeare : What a tangled web we weave when we first learn to deceive. Bietul Ioan, este un complexat si incearca sa impresioneze pe Internet cu idei larg vehiculate in massmedia fara a gindi prea mult la ce inseamna ele. O zi buna
Tema de gandire
Cele 7 zile nu trebuie luate ad literam, ca nimic din Biblie de altfel. Poate e o metafora, poate zilele alea erau altfel decat cele pamantesti. Uite un exemplu simplu: pe diferite planete zilele au lungimi diferite, nu? De unde stiti la ce fel de zi se facea raportarea din Geneza?Numai prin studiu intens al Bibliei (si nu ma refer strict la cartea tradusa si tiparita din raftul bibliotecii, ci si la istorie, studii de limba, traducere etc), se poate ajunge un pic mai aproape de adevar.In fine, nu asta vroiam sa subliniez aici ci faptul ca si Einstein dupa o viata dedicata stiintei, a ramas totusi convins ca Dumnezeu exista. Sau Einstein nu este destul un om de stiinta pt dvs? Ce mi se pare paradoxal este ca majoritatea dintre noi nu-l intelegem nici macar pe Einstein, care a fost un om, si avem pretentia sa-l intelegem pe Dumnezeu...
ptr MirceaS
eu cred ca tu nu ai nici o legatura cu stiinta ce se ocupa cu evolutia si cu evolutie in general. Din postarea ta se vede ca habar nu ai ca sunt multe domenii ale stiintei ce se ocupa cu evolutie. Hai sa postam numai de dragul de a scrie cate ceva...
pt Kore
Pai nu se exclud reciproc stiinta si religia. Pentru mine sunt doua cai diferite ale cunoasterii (si implinirii personale daca vreti; atentie nu zic ca implinirea inseamna sa devii atot-cunoscator, nici da nici ba), care inca nu au ajuns la o convergenta suficient de mare. Excluziunile intre cele doua le fac unii pentru ca asa vor ei, fie cu interes, fie aiurea. Iar evolutia, ca si "relativitatea" lui Eistein sau fizica cuantica, etc sunt parte din stiinta. In cazul de fata, nu exista nici o ratiune ca evolutia vietii sa fie exclusa din invatamant. Toata genetica actuala inglobeaza stiinta evolutiei. Daca ar fi sa ne luam dupa motivatiile scoaterii evolutiei, hai atunci sa excludem si genetica, si chimia, si fizica, ca toate contribuie la evolutie. Hai sa devenim republica fundamentalista crestina, si sa spargem capul la cei care se ocupa de erezii precum fizica, chimie, biologie, medicina, eventual sa-i ardem pe rug. Ca stat comunist "stiintific" (mi-e si jena sa pun "stiintific" alaturi de comunist) si ateist (si in general anti-gandire) am fost deja (pe alocuri inca mai suntem).
Kore, mi-a placut remarca cu Einstein si Dzeu
Mare dreptate ai.
pt Kore
De unde ai mai scos prostia asta cu Einstein care a fost convins de existenta lui dumnezeu???Mai oameni buni, inainte de a debita tampenii pe forum, ganditi putin ! Einstein a murit cugetand asupra faptului ca, cu toata genialitatea lui nu a reusit sa dea prea multe raspunsuri, punandu-si intrebarea daca vreodata raspunsurile pe care omenirea le cauta vor fi gasite. Din cauza unor ganduri mai mult sau mai putin filozofice s-au trezit unii sa declare ca Einstein crede in dumnezeu; este o prostie. Citeste cel putin "Ideas and opinions" daca restul operei stiintifice nu o intelegi.Nici unul, dar absolut nici un om de stiinta serios nu crede in existenta genezei.
Kore ,Inima de Cuore
kore, precizeaza -ti,definindu -ti, notiunile :``Disputa Einstein -Bohr?``Eu sunt de partea lui Bohr...
pt yan
Inainite sa te miri, citeste "The World As I See It", tot de Einsteinica...there is the answer...
pt Kore
Am citit "the world as I see it" si iti pot spune sigur ca in acest eseu nu reiese ca Einstein admite existenta unui dumnezeu. Ceea ce el admite este nevoia spiritualitatii, ceea ce este complet altceva decat existenta in sine a unui dumnezeu.
pt kore
Uite ce spune Einstein, si daca interpretezi corect vei vedea ca nu are nici o treaba cu existenta unui dumnezeu:" "The most beautiful experience we can have is the mysterious. It is the fundamental emotion that stands at the cradle of true art and true science. Whoever does not know it and can no longer wonder, no longer marvel, is as good as dead, and his eyes are dimmed. It was the experience of mystery -- even if mixed with fear -- that engendered religion. A knowledge of the existence of something we cannot penetrate, our perceptions of the profoundest reason and the most radiant beauty, which only in their most primitive forms are accessible to our minds: it is this knowledge and this emotion that constitute true religiosity. In this sense, and only this sense, I am a deeply religious man... I am satisfied with the mystery of life's eternity and with a knowledge, a sense, of the marvelous structure of existence -- as well as the humble attempt to understand even a tiny portion of the Reason that manifests itself in nature."
Ia te uita ...
Deci .... pozitia BOR ... ce legatura are lipsa unei catedrale patriarhale? Nu se poata lafai patriarhul pe unde vrea?De unde si pana unde legaturile homosexuale sunt "nefiresti"? Homosexualitatea exista de cand lumea, plus ca tocmai ordinele calugaresti au ajutat la raspandirea ei. Aruncarea cu adjectivul "nefiresc" nu e nici macar argument, ca sa nu mai vorbim de dovada.Dac BOR vorbeste de libertatea religiei, de ce nu se regasesc si simboluri religioase catolice, protestante, budiste, islamice, tibetane, mozaice, etc ... ? Daca sunt doar ortodoxe unde e libertatea?
nefirescul homosexualitatii...
e dat de imposibilitatea propozitiei "homosexual din tata in fiu". Cam greu sa te reproduci.
Ptr.:Mircea S
Boccacio te -ar contrazice...si Jean de la Bruyere..
Metoda in Grecia Antica
care era o societate militara: societatea barbatilor, iubirea insemnand in sine iubirea pentru alt barbat (in toate chipurile). Femeile erau tinute anume pentru reproducere. Deci o metoda ar fi homosexualitatea ca parte a ambi-sexualitatii. O alte observatie - as putea spune ca orice homosexual poate avea (teoretic) si fii in sensul intelectual - vezi Alan Turing (prin munca caruia putem noi acum sa folosim calculatoarele, si asta e doar un exemplu de contributie a lui Turing). Sincer, personal detest homosexualitatea, dar recunosc ca fiecare are dreptul sa nu-i comenteze altul viata sexuala. Nu ma deranjeaza nu-i deranjez. La fel, biserica ar trebui sa se ocupe de faptele bune si dezvoltarea umana, nu de viata sexuala a enoriasilor. Si o ultima remarca, comportamentul sexual este perturbat serios in zilele noastre si din cauza poluantilor cu efecte hormono-mimetice (perturba mecanismele biochimice-fiziologice care regleaza dezvoltarea si functia organelor sexuale - de la copulatie la gusturi alimentare, vestimentare, cam tot). Deci biserica (si ziarele!) ar trebui sa se ocupe mai mult de aspectele moderne: sa ajute la diminuare poluarii impreuna cu specialistii si institutiile specifice. Dar deh, daca porneste de la premisa ca Dzeu a facut lumea si punct, de unde sa mai gandeasca si la chestiile practice. In orice caz, francezii ar trebui sa-si vada si ei de problemele lor - religios sau nu, homosexualii nu sunt asa de nediscriminati in Franta (Le Figaro stie bine scandalurile care sunt in Franta pe aceasta tema). Le Figaro amesteca lucrurile in mod jenant.
Here you are again, Ioane !
Again and again at your trade tryieng to deceive using a mask of tolerance and fals intelectualism which reeks more of pedantism miopic. I start to think that you are a lost hope for humanity; try the kindergarten, dear man, with the grownups you lost it.
Mai "nepartinitor" tu te-ai indragostit de mine mai !
Altfel nu-mi explic de ce ma urmaresti pe forum. Hai recunoaste ca dupa ce ai citit ca nu-mi plac homosexualii te-ai blocat intr-un love-hate relationship, ti-ai jurat sa nu te mai indragostesti niciodata de un Roman, si ai comutat pe Engleza drept penalizare fata de eu cel fara de suflet, diavolul in persoana, ingerul decazut care rupe inima nevinovatilor ca tine.
e bine sa fie homosexuali
dar sa vedem pe unde vor scoate camasa mai marii lumii cand,firesc, homosexualii vor reprezenta un sfert,o jumatate,trei sferturi din populatia unui teritoriu,tari,lumi.(Sunt cazuri in istorie:cetatile Sodoma si Gomora erau fief-uri gaoziste iar in orasul roman Pompei,nu te mai mira ca vedeai pe zidurile exterioare mazaicuri si picturi ce reprezentau acte sexuale homosexuale).Deci,care orase din Romania, care cartiere din orase, care intregi regiuni sa-si ceara drepturile de a fi considerate libere de prejudecatile minoritatii hermafrodite?
Ioane, imi cer scuze
Nu stiam ca nu-ti plac homosexuali, ba dimpotriva din ce scriai reiesea tocmai contrariul. Actually I like to see new ideeas, nu numai idei rasuflate de intelectuali ratati. Hai nu fi suparat, ci multumeste-mi pentru ca ti-am atras atentia.
Ptr.:Ionel
Ionel ,ai pe undeva dreptate :la cate femei cu mustata si masculinizate ,barbatul trebuie sa fie atent pe cine baga -n pat ,sau se lasa bagat in pat...Reteta nu este originala :femeie singura cu copil ...saracul copil...Da` cu personalitate :isi joaca f. prost rolul patern...
Slaba justificare "neparti..."
Fiecare ia ce vrea de pe forum, dar un om civilizat nu ataca pe altul pentru ca nu vine precis ce vrea el. Nu impartasesc ideea ta ca forumul ar trebui sa fie un concurs de originalitate. In fine, e cam cusuta cu ata alba afirmatia ta. De fapt vrei balacareala pur si simplu pe forum. Ei bine eu vreau si dialog, iar dialogul presupune si o anumita disciplina a mintii, si acceptarea faptului logica si ratiunea nu sunt originale. Iar cee ce tu numesti idei noi, eu numesc elemente noi pentru dialog, fapte diverse, mai noi sau mai vechi, care arunca o noua lumina asupra problemei discutate. Tu n-ai rabdare, asta e. Te plictiseste dialogul prea serios (nu foarte, dar PREA pentru tine). Tu si altii ca tine, in fata unui text care cere prea mult efort, se considera atacati, manipulati, desconsiderati, etc. In final, daca ai bun simt, eviti sa te urci pe masa.
de unde "nefiresc"...
Raspunsul este simplu. Daca homosexualitatea este atat de fireasca, atunci sa-si produca singuri copii, sa nu mai tipe ca vor sa infieze?Daca homosexualitatea este atat de fireasca, atunci de unde bolile specifice homosexualilor(incidenta mult mai mare de cancer anal, fisuri anale, hemoroizi, ca sa le numesc numai pe cele mi frecvente) ?Si incestul s-a practicat din antichitate. Si acesta e "firesc"? Ce altceva, pedofilia ?
Ptr.:kore-k.k.k.-kore
Am priceput ,esti nou pe forum ,din Germania si folosesti legatura internet LSD, si nu DSL...Acum treci la culcare ,in scutece ,maine la 05 trebuie sa te trezesti ,de la ora 00 se dau reportaje faine pe tv-teutonica -muncitorul la aceasta ora tre sa doarma...si prost sa ramana...
Ai priceput gresit!
Nici nu ma mir, daca stau sa urmaresc firul ilogic al iratiunii tale...Cum ziceam:P.S. modul in care te legi de pseudonimul meu, inflorindu-l in tot felul, este atat de pueril...Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, asa ca nu-ti pretind nimic...
popii in cardasie cu politicienii
Numai la noi popii si politicienii sunt mana in mana.Daca mergeti in timpul campaniilor electorale la biserica o sa vedeti ce predici pline de "inteles" politic tin unii slujitori ai bisericii.Se mai falesc ei, popii nostri, ca in vest bisericile sunt goale iar la noi neincapatoare, asta fiind ptr. ei o dovada a credintei boborului.Ramane a vedea in viitor cat de pagani si ignoranti sunt vesticii si cat de mult a mers pe calea mantuirii turma noastra.
PE ARIEL IL DOARE CRESTINISMUL
Dragilor,Actiunea "septembrie 2001",este de mare anvergura,si ea cuprinde actiuni concertate la nivelul intregii societati umane,de la"protestantii"americani,la musulmanii arabi,dar neocolind crestinii!Patriarhul Kissinger si "cei 40 de hoti ai echipei globaliste" au calculat si au masurat,TOTUL!Mai putin coltul romanesc si vitalitatea lui!S-au bazat total pe fratele Brucan si,au avut o surpriza!Echipa de la Bucuresti s-a modificat complet iar controlul nu se mai poate exercita!Romanii au descoperit ca roata are si sens invers,si poate fi folosit acest sens,in reinvierea poporului roman!Numirea noului Patriarh a produs,din nou,surprize!Omul a invatat cartea tutror si le cunoaste gindirea!Acum totul este usor pentru noi!Romania va exista pe harta echipei globaliste!Nu au cum s-o ocoleasca sau distruge!
Dictatura minoritatii !
Articolul este o demonstratie clara ca traim sub dictatura minoriotatii (Remus Cernea, Gabriel Andreescu, Eugen Ciurdin ) ! Cei care sunt mai vocali si mai cu tupeu aceia au drepate ! Nu intreb de ce nu se duc acesti 'ingraditi' de drepturi sa traiasca in alta parte, fiindca mi s-ar spune ca aceasta este si tara lor bla bla ! Dar adevarul este altul: nu se duc fiindca acolo nu ii mai baga nimeni in seama si nu mai este atat de spectaculos (si, de ce nu, avantajos!) ca sa te dai minoritar persecutat. Pe d-l Andreescu care are o singura placa tocita pe care ne-o fredoneaza neancetat l-ar mai lua in alta parte cineva in seama si ar putea trai din asta, cum se intampla aici? Dar desigur ca isi are si BOR pacatele sale, care din nefericire dau apa la moara acestor trogloditi. Pe de o parte Catedrala nu trebuia sa fie proiectata ca sa sfideze sau ca o replica la Casa Poporului, iar pe de alta parte constructia sa fi fi fost esalonata intr-un termen mai lung, incat sa poata fi realizata numai din contributia credinciosilor ortodocsi si din donatii, fara ajutor de la stat. Cealalta problema, aceea religiei si icoanelor in scoala, va fi in mod sigur rezolvat de catre PSD cand va reveni la putere ! Asa incat, cu ateii, homosexualii si comuniostii, tot inainte camarazi !
Mda cunoastem
Mereu ,cind nu convine ceva cu draguta asta de BOR se tipa ceea ce preotii au invatat pe dinafara:ba ateii,ba comunistii sunt de vina ba acum ca e la moda homosexualii.Mai oameni buni voi chiar nu puteti pricepe ca intre biserica-stat si biserica indrumator spiritual e o mare diferenta?Ca identitatea nu ti-o ia nimeni cum iti ia banii din buzunar,si asta iti spun dupa 5 ani,aproape,de zacut printre straini,nu ma uitat nici cultura ,nici limba,nici traditiile.ca sunt de parere ca unele traditii nu mai sunt in conformitate cu prezentul ,asta eram si in tara si e orealitate care vine insasi din geneza a ceea ce numim traditii.Bor se foloseste de spaima ca vine bau-bau si i credinta in singurul scop de a-si pastra privilegiile si puterea.Ei nu sunt indrumatori spirituali ce politicieni deghizati in sutane.Ei nu invata despre principiile crestinismului ci se rezuma la a promite viata vesnica oricarui individ care nu il ia la intrebari si nu ii zice nimic,in cel mai politicianist mod cu putinta.Stai intr-o minastire izolata o luna de zile macar ca vizitator si ai sa te convingi de diferentele dintre ceea ce inseamna credinta si ceea ce se intimpla in BOR.Iar pe linga promisiune a nu stiu ce societatea si frica indusa cu disparitia credintei(cum o fi aoia numai ei stiu sa explice) nu au alt mesaj.Dar lumea continua sa ii asculte orbeste indiferent de cite dovezi le aduci ca ii doare in cot de fapt de credinta si credinciosi si totul e numai o bataie pentru putere si influienta ,avantaje si atit.Domnul meu ,credinta nu ti-o ia nimeni indiferent cit de influiente sau cum se spune popular ispite intilnesti.Daca totusi renunti sa mai crezi,crede-ma ca in subconstientul tau nu ai fost niciodata un credincios adevarat.
Ptr Florin
Fiind un sceptic ,ti -ai dat singur raspunsul.Ca si mine.Punem Universul sub semnul intrebarii..nimeni nu are habar,asa ca nu ne ramane decat sa credem:99% din detinatorii Premiului Nobel s -au declarat ca fiind credinciosi...cu totii sceptici stiintifici..
Pt Spartacus
Eu nu am pus in discutie credinta ci doar o intreprindere ce are destul de putin de aface cu credinta.Am raspuns mai sus la Paia ,modul in care as vedea eu folosirea acestui munte de bani ,daca tot se vrea sa fie in folosul bisericii si mai ales a credintei. Acelasi vechi Florin,astazi mai sceptic ca deobicei.
Ptr.:Florin
``Citeste Mantuirea prin Evrei``,vezi ca o fabrica de prezervative este proprietatea Vaticanului ,si in final ,banul ,aceasta intelegere ,comunicare intre oameni ,are importanta, volens noles.Din 10 euro dati ptr victimele Tsunami-ului ca si ajutor ,numai 3 au ajuns sa- i ajute pe sinistrati.Restul au intrat in conturile Asociatiilor de Ajutorare ,au creat IMAGINE si locuri de munca .Nici laicii nu sunt mai rasariti.
Spartacus, ma surprinzi in mod placut.
Intoate postarile de azi ai dat dovada de o profunzime si claritate in gindire extraordinare. Ma bucur sa te am alaturi de mine, frate banatan.
Normal
Da mai Spartacus,aici e tot schepsisul.Nimeni nu e mai rasarit.Dar in loc sa vedem ,sa gindim si sa acceptam asta ne creem supterfugii de tot felul.Omul nu e perfect ,dar poate gindi,dar nu o face mai mult decit la limita strictului ce ii trebuie pentru supravietuire.In rest s-a invatat sa gindeasca altii pentru el in speranta desarta ca acei altii vor fi niste sfinti care se vor gindi numai si numai la societate.Ca sunt preoti ,ca sunt politicieni,filosofi sau ideologi,tot timpul am mers orbeste cu ei in speranta ca paradisul va veni odata cu el.Cum am repetat si altui forumist,ceea ce e ciudat este ca nici biserica,indiferent de orientare sau religie,ma refer la ea ca institutie,nici ideologii si nici politivienii nu spun"cetateni ginditi!".NU ,se spune "cetateni urmatima si indiferent de ce fac ,paradisul va fi al vostru".Iar daca gindesti altfel decit majoritatea esti catalogat in fel si chip.Toate aceste grupuri speculeaza o singura trasatura umana,frica de necunoscut.Asta a dat si parfumul atragator comunismului ,societatea in care totul era prevazut chipurile stiintific si fiecare stia und ii este locul si cum va fi viitorul.Bineinteles ca teoretic.La fel si cu religia-stat,in care fiecare avea un loc in rai deci viitorul cunoscut daca urma strict regulile.In partea cealalta ,la cealalta extrema ,teoria jocului ,a individului singular ,liber absolut si ...paranoid.Nimeni nu a incercat un echilibru,poate si pentru ca este cel mai greu de realizat ,ori nu ,legea efortului minim este una din trasaturile noastre de baza ca specie.
Ptr.:Florin Septicul
K, sa credem...in Biblie si -n Paradisul Pierdut:a fost at in Rai numai Adam, Eva, D-zeu si Sarpele,Pomul Cunoasterii ,Marul sau Curmalele?A fost UN , comunism?Da D-zeu cu zarurile?Este neropsihologic vazut,creerul organul care se judeca pe sine?Si care ,se pare ca produce ideea de dumnezeiire?De obicei duminica ma odihnesc...
Ptr.:D-l Paia
Nu te stiu ,dar dupa epurarea EVZ a forumistilor ,din Garda Veche am ramas putini care publica sub acelasi nick..Tractoritis are alt Janus...dar cu timpul se va vedea...la fata si idei.
Esti un imbeciil!
Mobius imbeciilule, cei care ataca BOR au dreptate! Iar PSD e cel mai mare aliat al BOR, bai comunistule!
Ptr Spartacus
spui ca 99% din castigatorii premiului Nobel sunt credinciosi; este o mare prostie si o mare minciuna. Premiile Nobel au mai multe categorii (asta in primul rand) iar in al doilea rand, dintre castigatorii in domenii de medicina, biologie, fizica, matematica, chimie, numeri pe degete credinciosii. Ahh...ca s-or intreba ei ce si cum cu universul, materia si altele, asta nu-i face credinciosi.
Si ce-i face credinciosi, Dle Ian ?
Incepe prin a defini ce intelegi dumneata prin credincios.
pt Paia
marea majoritate a oamenilor de stiinta nu crede in geneza asa cum este ea deliberat raspandita de catre institutiile religioase (crestine, musulmane sau evreiesti) si nici in intr-o putere supernaturala care a creat totul. Din acest punct de vedere oamenii de stiinta nu sunt credinciosi. Asta cu geneza si cu cineva sau ceva care a creat totul este o inventie umana izvorata din slabiciune, teama, necunoscut dar mai ales din faptul ca omul gandeste destul de simplu: "daca eu produc ceva, fac o masina, trebuie ca altcineva (sau altceva) m-a creat si pe mine si totul din jur; este un fel de scuza pt lucrurile pe care omul nu le intelege.
Ptr.Yan
Ignoranta- ti apartine Yan-e!!Bibliotecile sunt deschise ,mai pune mana pe carte ,nu vana muste cu ,cartile!!
pt Spartacus
probabil ca sunt ignorant...in ochii unora. Dar hai sa facem un calcul matematic.Structuram premiile Nobel, separam stiintele exacte de literatura si pace apoi luam pe rand castigatorii, le facem un screening, structuram putin si perioada in care respectivii au castigat premiul si vei ramane uimit de rezultat, Retine, tu vei ramane uimit, eu cunosc deja resultatul.Deci, cu expresii goale de genul "biblioteci, carti..etc" aruncate numai de dragul de a arunca ceva pe forum nu ajungem nicaieri in momentul in care te luam la puricat.Numai vorbesc de absurditatea invocarii premiilor Nobel in religie. Este ca si cum folosesti stiinta pt a te scuza ca tu crezi in dumnezeu si pt a-ti gasi un aliat puternic: stiinta prin prisma premiilor Nobel. Este ridicol.
Proiect de 1/2 MILIARD de EUROI??? (banuiesc, far pretul terenului). De UNDE BANII???
Astfel de proiecte megalomanice apartin evului mediu. Si mai lasati-i pe francezi: peste tot in lume sunt imigranti de diferite rase, nimic anormal in asta. Americanii sunt pe cale sa-l aleaga presedinte pe Barack Hussein Obama... Si, e ceva rau in asta? Nu. Totusi, nu mai traim in evul mediu, oameni buni!
raspuns
ESti naiv...peste tot sunt straini e advarat...dar in nici un stat musulman nu conduc crestinii ? ok..???
dedtyredt
jfuyfydtyrd
Turnu Eiffel sau Louvre n-a fost faraonic ?
Cel mai bine ar fi sa procedeze ca frantuji, sa profite pentru a relansa o industrie ca industria metalurgica cu constructia turnului Eiffel, sa dea si de lucru oamenilor si sa avem si un monument de atractie decit sa imparta banii, pe care nu-i cistiga, trantorilor sa devina bortosi cu masini. Apoi se vaita ca ei nu au monumente ca in "occident".
Comparatii deplasate
Luvrul a fost construit intre secolele 16 si 18.Turnul Eiffel a fost construit prin anii 1880 si a costat 13 milioane de franci, adica 25 de milioane de Euro la cursul actual. (cam cat 1 km de autostrada in Romania!!)Deci nu cred ca incape comparatie!
Argumente deplasate
Necunoscutule, recunoscut tipic "tare" emancipat de-al nostru prin occident.
Daca imi explici matale si ce valoare avea un franc ca si un dolar intre secolele 16 si 18 ai fi mai convingator cu argumentari deplasate.
Daca te-au "priveligiat" sa admiri Luvru sau turnu Eiffel nu inseamna ca ai si dobindit "la science infuse".
Dupa ideologia ta, daca frantujii au construit intre secolele 16 si 18, orice au realiza altii nu mai are nici o valoare !?
Ce sa mai vorbim de piramidele din Egipt, incasi sau constructii si temple, muzee chinezesti construite inaintea lu JC in comparatie cu realizarilor franceze ?
Probabil asa ar fi ramas si America o tara inapoiata sau o colonie la cheremu colonialistilor francezi cu aceasta ideologie "avansata" ... si probabil d-aia le placi tu ca individ !
Trebuie oprita constructia acestui monstru!!!
Incepe sa-si arate biserica fata ei adevarata!!!! Dumnezeu este in cer dar preotii astia nu ai nici o treaba cu El. 400 000 000 EURO O suma exagerata pentru o asa tara care se scalda in saracie! Nu-mi vine sa cred ca se pune in discutie o asa constructie la noi in tara!!!
Ptr.:Dinca
Sa fie cum vreti Dvs....at stergem cu buretele Istoria Romanilor ,iar Stefan Cel Mare si Sfant ,care in frunte punea Crucea Crestina ,se va rasuci in mormant.Cum vreti ,...avem tot timpul din lume sa o luam de la inceput.
Ce legatura are ticalosia BOR cu asta?!
Ce legatura are ticalosia si megalomania BOR-ului cu Stefan cel Mare si istoria?! Cred ca ai probleme.
Vi se pare o suma asa de mare???
Dar habar nu aveti cati bani fura clasa noastra politica in fiecare an! S-ar face zece catedrale lejer.Pe langa salarii si prime remarite periodic in mod total nefondat, licitatii dubioase pe proprietatile statului etc.De ce nu tipa nimeni atunci? Vi se pare ca BOR e hotul ? Macar ei fac ceva concret cu banii. Catedrala poate fi o atractie tursitica importanta in bucuresti.Dar ce fac scumpii nostrii politicieni cu banii pe care s-i indeasa prin diverse metode in buzunare?Nu vi se pare scandalos ca a ajuns atat de normal acest lucru pt ei incat au impresia ca banii contribuabililor sunt ai lor (celor ce ne conduc)?Tineti minte declaratia plina de aroganta a lui Bogdan Olteanu, care pretindea ca justitia sa le dea lor raportul, pt ca "ei" le dau bani?Despre desfiintarea CNSAS ce parere aveti?De ce atunci cand suntem calcati in picioare si jefuiti in halul acesta de clasa politica induram ca niste vite si atunci cand se face ceva de care putem si noi profita ne agitam atat??
in curind ...inceputul Sfirsitului..
Si toate faptele vor fi aduse la lumina. Ce intentioneaza BOR-ul prin construirea catedralei, daca sunt sau nu reprezentantii lui Dumnezeu pe pamint, daca si-au facut sau nu treaba...Daca francezii au dreptate aratind cu degetul catre cheltuiala(imensa e adevarat!) facuta de un alt popor decit cel francez, daca au facut bine scotindu-l pe Isus din scoli si asa mai departe.In SUA de cind s-au scos rugaciunea si educatia crestina din scoli ~1970, delictele violente (trafic si consum de droguri, crime, etc etc), sarcinile timpurii, avorturile, pe atunci practic inexistente au ajuns la cote inimaginabile.Cind iL scoti pe Dumnezeu si valorile Lui din procesul de educatie automat altceva opus Lui ii ia locul.A mai fost o vreme cind in Franta Dumnezeu a fost respins de oameni si Biblia-cuvintul Lui a fost arsa pe rug.Timpul Revolutiei Franceze. Sa speram ca nu o sa ajungem cu capul prins in ghilotina satanei.
Lupule
Biserica Neamului Romanesc este un vis de mult visat..a trebuit sa vina un Hohenzolern si Sigmarin-neamt, sa faca Catedrala Ortodoxa in Timisoara?Biserica Neamului , aceasta se impune ,din nou avem drept ,credinta, putinta si meritam.S-o facem, construim pur si simplu!!EVZ, un cont ceva de euro??Macar sa stiu de ce -am trait ,chiar daca nu mi- s Becali sau Stefan Cel Mare si Sfant ,ctitori..scuzele de rigoare
pt lupu`
"Vis demult visat".. :| Asta ii invata biserica pe elevi... agramatismele...
Jumatate din cuplurile frenceze sunt divortate
Cam asta e evolutia inteligentei occidentale."Le Figaro" e un produs de piata cerut de cei pentru care lucrurile sfinte precum familia au ajuns sa fie demodate.....Sa fim mandri ca nu suntem ca ei.Au salarii mai mari?Vor fi si la noi in scurt timp,nu banul e marea problema a Romaniei....Mercedes are de ales in a-si construi o fabrica de autimobile ori in Polonia,ori in Romania.romania , desi are forta de munca ieftina,cade ca varianta pentru ca nemtii stiu ca va creste nivelul salariilor pe viitor si in tara noastra,asa ca alege Polonia fiind mai aproape si avand infrastructura mai buna....Normal ca francezii nu inteleg necesitatea construirii unei biserici:in occident,bisericile ,ramase dealtfel goale,sunt vandute pe piata imobiliara (am vazut in Marea Britanie catedrala transformata in MOLL CU BIROURI ALE AGENTIILOR DE VOIAJ)...si ,sincer,ce patron nu viseaza sa-si aiba cafeneaua intr-o fosta catedrala cu atata incarcatura istorica?!....DAR IN AFARA DE BANI,STAM MAI BINE DECAT OCCIDENTALII LA MULTE CAPITOLE: FAMILIA,SISTEMUL SANITAR(fereasca Dumnezeu sa te imbolnavesti in Franta,ca trebuie sa-ti dai cateva zeci de mii de euro pentru o operatie oarecare,nu au un sistem de asigurari care sa fie valabil pentru orice buzunar ,ca in Romania)SI SUNT MULTE ALTE CAPITOLE LA CARE FRANCEZII NE INVIDIAZA.....NU-S ROMANII CEI MAI RAI IAR OCCIDENTALII SUPRAOAMENI DE INVIDIAT!......,,Inchei cu ce am zis in titlu: "in Franta cincizeci de procente dintre cuplurile formate,sunt divortate" MINUNAT MODEL, SA INVATAM DE LA EI TOT CE SPUN!
Stam mai bine la sanatate?!
Stam mai bine la sistemul sanitar ca francezii?! Tataie, ai fost vreodata intr-un spital din Romania?!
pt MY NAME
Nu ma rafeream la faptul ca in Franta spitalele sunt foarte curate si ca la noi nici gresie nu exista ci doar un rupt linoleu .......Nu ma refeream ca la noi ambulanta ajunge in jumatate de ora iar in Franta in cel mult 7 minute,uneori cu elicopterul. ......Nu ma refeream la faptul ca la noi se sta cate zece in salon iar in Franta sunt cate cel mult doi,dar niciodata doi in pat...........E clar ca niciodata nu e permis un salon cu 20 de paturi in Paris......DAR SISTEMUL DE ASIGURARI DE LA NOI PERMITE CA O OPERATIE SA FIE ACCESIBILA SI CELOR CARORA NU LE AJUNGE BANII NICI DE LA O LUNA LA ALTA......La fel e si cu INVATAMANTUL.Nu inseamna ca ca noi stralucim iar universitatile occidentale sunt la pamant.AM IN VEDERE DOAR CA LA NOI E ACCESIBIL IAR PE ACOLO ,MAMA SI TATA SI BUNICUL SI BUNICA TREBUIE SA DEA CU TOTII O SUTA DE MII DE EURO PENTRU CA UNUL DIN NEPOTEI SA POATA FACE O FACULTATE.Si acest lucru e un mare plus pentru Romania.
Sistem de sanatate!??? HAHA
Degeaba te operezi moca daca exista 80% sanse sa mori pana vine ambulanta sau zacand pe holurile spitalelor pentru ca n-ai milioamnele la tine!!! Mai intereseaza-te de sistemul sanitar din Romania!!!!!!!!!!!!
FOARTE BINE!
E foarte nimerit acest atac contra BOR-ului, o institutie marsava si ipocrita. Se vede treaba ca avem nevoie de imbolduri dinafara pentru a obtine un laicism real.
Ptr.:No Name sau My Name?
My Name ,ai fost intarcat inainte de vreme ,sau te- ai nascut neterminat?Vezi structuri mafiote peste tot?Cum este in familia ta?Te -au pocnit parintii?Se pare ca da ,si numai in cap...Azi este interzis ,sper sa -ti respecti copii..
Your namr is dummy
Si ce ce te caracterizeaza este stupidity.
RUSINE
biserica este reprezentatul lui dumnezeu, deci sa se abtina de a se amesteca in viata publica sociala si politica !!!!!!!! asta pentru a fi moderati, pentru ca toti stim ca RELIGIA in general este cea mai mare minciuna don istoria omenirii, cea mai rusinoasa manipulare, mama tuturor pacalelilor....!!!!vrem o ROMANIE laica, cu simt civic si moral, cu cetateni educati si onesti. religiile sunt in apoegul lor.
RUSINE
se moare de foame in romania, sanatatea este in pragul agoniei, scoplarizarea lasa de dorit, soselele sunt mai rau decat in africa, si ei vor palate. RUSINE!!!
O sesizare
Aceste "palate" sunt ridicate Dumnezeului nostru. Cei cu credinta adevarata aproba neconditionat chiar daca ei mor de foame!
DUMNEZEU
CAUTA INIMA OMULUI NU TEMPLE MARETE