23 de organizaţii neguvernamentale şi sindicale protestează la această oră în Piaţa Universităţii din Capitală faţă de hotărârea Curţii Constituţionale.
Acestea cer Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului să ia măsuri legislative astfel încât CNSAS să poată funcţiona, să-i revoce pe membrii Curţii şi pe Avocatul Poporului.
În acelaşi timp, organizaţiile cer CNSAS să facă publice orice fel de informaţii cu privire la colaborarea magistraţilor cu Securitatea.
Manifestanţii, care s-au adunat în jurul fântânii de lângă Institutul de Arhitectură, poartă un un banner cu o caricatură care îl prezintă pe fostul preşedinte Ion Iliescu în spatele unor gratii. Pe partea stângă a bannerului este scris în engleză "This is the father of all the burglars from Ramania", iar pe partea dreaptă "Iliescu-guilty for the death of 1200 people of the romanian revolution".
Pe un alt banner este afişat mesajul "În România există corupţie, dar nu sunt corupţi".
Liberalii au promis ieri că vor găsi o soluţie, iar PD-L somează Guvernul să ia măsuri urgente pentru ca CNSAS să nu fie subordonat unei alte autorităţi. Liberalii s-au angajat să scoată CNSAS din criză. PNL, spune Călin Popescu Tăriceanu, are datoria morală să facă acest lucru şi, ca partid de guvernământ, deţine şi pârghiile necesare.
Mai mult, Asociaţia „21 Decembrie 1989“ a anunţat ieri că va ataca cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Curţii Constituţionale prin care legea CNSAS a fost declarată neconstituţională.
(14:25)
Alina Mungiu-Pippidi: "Decizia CCR, un asasinat al statului de drept"
Societatea Academică din România (SAR) consideră verdictul dat de CCR în cazul legii CNSAS drept un "asasinat asupra statului de drept" şi sfătuieşte CNSAS să publice imediat pe internet dosarele de magistraţi pe care le deţine pentru a elibera magistratura de "gaşca de securişti".
"Decizia Curţii Constituţionale din România de a declara neconstituţională în întregul ei legea privind deconspirarea Securităţii nu e o decizie tehnică, care piveşte doar pe minoritatea din România care a avut dosar la Securitare. E o decizie fundamentală, care echivalează cu un asasinat al statului de drept, adică al acelei situaţii în care legea este una pentru toţi şi mai tare decât fiecare interes particular", scrie preşedintele SAR, Alina Mungiu-Pippidi, într-un comunicat.
(15:00)
Vom reveni cu amănunte.
Citiţi şi "Noul CNSAS va fi unul fără dinţi"!
Sa mergem, sa dam jos Guvernul asta care este la mana PSD si PC!
Voi merge cu familia pentru a milita ca CNSAS sa ramana asa cum este, fara sa-i dea lui Tariceanu arhivele ca acesta sa le dea mai departe lui Iliescu si Voiculescu!
NORMAL CA SUBSCRIU !!
Sobolanii rosii - securisti si comunisti "de vaza" NORMAL ca trebuie aratati cu degetul SI NICIDECUM pusi deputati si senatori. Pai ori am scapat de comunism - ori "vin tot ai nostri"?? Cred ca i-am suportat destul pe securisti si pe bolsevici - e vremea sa dispara din viatza publica - inclusiv odraslele lor - Bombonei, Prostanaci, mari "chirurgi
chchi nu-ti pune speranta in mitici!
Atita timp cit miticii conduc aceasta tara, sau au un cuvint de spus, bolsevicii, securistii fiii si nepotii lor vor fi elita acestei tari. Singura solutie este Federalizarea Romaniei in baza Provinciilor Istorice cu parlamente la Cluj, Iasi si Timisoara si cu o Autonomie larga acordata provinciilor. Guvernului Central sa-i ramina doar doua ministere , al Fortelor Armate si al Ordinii Interne; fiecare provincie sa participe cu 15% PIB produs.
DOSARELE IN FACSIMIL PE INTERNET
CNSAS are aceasta posibilitate in momentul de fata sa procedeze la a face publice dosarele acestor elefantiazishi urgent. IN FACSIMIL pentru a nu fi acuzati de manipulari, iar noi vom putea judeca singuri cine a facut politie politica si cine nu.
TICU INVINS DIN NOU,DE FELIX
Dragilor,stau ,"ma mir si ma tutur",cit de amatori pot fi acesti"fosti"cu ochi curcubeu!D-nul Presedinte Traian Basescu a dat,din nou,drumul la bulgarele de zapada,iar ei au cazut din nou in plasa!Mapa profesionala a coanei Norica a socat"gradina de elefanti"!Din nou,PD-L-ul si D-nul Presedinte Traian Basescu,s-au intors la "322"!Miscarea logica urmatoare,era ca cei"322" x,sa loveasca in INSTTITUTIA CARE DETINE ADEVARUL-CNSAS-UL!Au facut-o,irational,iar acum vor culege"roadele"publicului votant!In alta ordine de idei,Felix ii poate multumi lui Dinescu si Cazimir,pentru reusita motivarii C.C.Felul in care acestia au exprimat public,date care priveau individualitati,au adus un grav prejudiciu acestei institutii,dind perceptia de instanta de judecata!Un purtator de cuvint n-ar strica CNSAS-ului!
O IDEE:VOTAM NOU-VENITII!
Dragilor,ei nu vor rezolva aceasta lege in 45 de zile,nici tradiceanu nu va da Ordonanat de urgenta in acest sens,deci,neavind acces la dosarele lor,verificate de CNSAS,nu ne ramine decit sa nu-i mai votam pe cei care au stat in Parlament mai mult de 2 mandate!Este singura cale de a improspata clasa politica si de a le oferi CERTITUDINEA politicienilor ca,nu mai suntem"STUPID PEOPLE"!
Ba incultilor
Ba voi stiti ce-i aia "burglar"??? Bai voi sunteti niste zdrente care va dati mari intelectuali da sunteti mai prosti ca un maturator. Si un gunoier bai hahalerelor stie engleza mai bine ca voi- da nu asta e problema voastra principaiala, problema voastra principala este ca N-AVETI OAMENI bai zdrentelor, 300 de oameni si aia mosi si babe fata de 30 000 cati aduceati acum 15-18 ani, sunteti PE DUCA bai, ca romanul incepe sa se trezeasca.
Radu Florian discurs de fost ministru
Fost ministru sau secretar de partid acest radu florian, acelasi limbaj de parvenit si imputernicit de PCR - asa vorbeau tovarasii de la putere cu clasa muncitoare pe care o pastoreau sa le fie lor bine. Mai stai in cloaca ta si nu mai iesi sa improsti cu bale, nesimtitule. Imi cer scuze forumistilor civilizati, dar cu brutele trebuie se te comporti ca atare. Altfel te inving si se cred stapani.
lui Radu Florian
astazi ar fi fost in Piata Univeristatii cel putin cateva sute de mii de romani dintre cei 2.000.000 care au emigrat la inceputul anilor '90 - ca sa va lase pe voi sa va faceti de cap si sa puneti Romania pe butuci, , sa "munciti fara sa ganditi" (nu ca v-ati fi omorat vreodata cu munca ci doar asa, de dragul argumentului), voi impreuna cu Iliescu, cu Structurile si cu tot ce a putut produce Comunismul mai imund, mai abject, mai corupt si mai ticalos in cei peste 60 de ani de haos si distrugere abatuti asupra tarii....worm
Doamne ce nebuni
Incerc de ani de zile sa le explic incultilor astia ca Iliescu e CAPITALIST de-al lor, si tot degeaba. Ce sa-i faci, incultura e boala grea. Aici avem de fapt doua gasti, doua HAITE rivale de capitalisti, na condusa de Basescu, cealalta de Voiculescu. Faptul ca atacam o grupare NU inseamna nicidecum ca sustinem cealalta grupare.
Nu se trezeste, adoarme.
Romanul nu se mai trezeste, adoarme de tot. Nu vrea sa mai auda de nimic, nu-l mai intereseaza nimic. Numai cativa seniori au mai ramas vii. Ei merg la vot, lor le pasa.Tinerilor egoisti de astazi, le miroase, nu reactioneaza in fata unei samavolnicii a justitiei, nu-i intereseaza daca semenul lor este acuzat si arestat pe nedrept.Presedintele Basescu nu-i mai poate trezi. Au adormit in egoismul lor.
to: BlueIron
comunismul nu e mort, doar a intrat intr-o lunga perioada de hibernare. se vor trezi in cele din urma si tinerii de astazi, teama imi e doar ca daca nu se vor trezi la timp, o vor face in plin cosmar si ca vor reedita nebunia furioasa a comunismului ceausist... si zau ca nu merita asta, ei sunt cel mai putin vinovati de ceea ce li se intampla. in fond si la urma urmei noi, generatia mea si a parintilor lor, cei nascuti pana prin deceniile 4-5-6, prin lasitatile si colaborationismul unora si nestiinta sau imposibilitatea de a lupta pana la capat, pana la sacrificiul suprem ale celorlalti, am pregatit cloaca in care traiesc ei astazi.
Raspuns
Daca vreti sa stiti, tinerii sunt la ora actuala CEL MAI INCONSTIENT segment al societatii romanesti. Cei mai multi anticomunisti printre tineri o sa-i gasesti. Becali a luat cele mai multe voturi DE LA TINERI. Nu exista in Romania oameni mai anticomunisti decat tinerii. Ce vreau eu sa spun este ca SI PRINTRE TINERI anticomunismul este IN SCADERE. Drogurile voastre incep sa-si piarda efectul.
Aberatia deciziei CCR.
Am urmarit prin ReTv o discutie de la miting, intersanata si argumentata , cu Marius Oprea, Sorin Ionita si Cristian Parvulescu. Printre altele Sorin Ionita a aratat la ce aberatii poate duce hotararea CCR de desfiintare a CNSAS pe motiv ca ar fi o 'justitie paralela'. Astfel, politia rutiera nu ar mai putea da amenzi inainte de-a exist o hotarare judecatoreasca! Nu ar mai putea actiona CNA, nu ar mai putea functiona serviciile pentru protectia populatiei s.a., fiindca intai ar trebui sa se ajunga in justitie si aceasta sa dea amenzi, avertismente etc ! Mi-a placut expresia ca CNSAS nu facea altceva decat sa semnaleze ca 'produsul Voiculescu ' este stricat si ca ar trebui luate masuri ! Justita nu avea decat sa ia masurile legale, daca nu are alte treburi mai importante de facut.
mamutii din CCR
tovarasul Ioan Vida care este profesorul meu de Legistica formala si Teoria generala a dreptului la SNSPA, sef de catedra la Facultatea de Administratie Publica in cadrul SNSPA si sef al Curtii Constitutionale traieste probabil pe alta lume, doar citindu-i cursurile si cartile iti dai seama k acest om nu are nici o treaba cu notiunea moderna de drept in general insa momentan este considerat juristul numarul 1 al Romaniei. Tovarasul Vida este recunoscut pentru perioada in care a predat la Academia de Partid si mai nou i-am gasit numele pe lista CNSAS, ceea ce nu ma mira. Nu inteleg de ce va mirati de deciziile aberante ale CCR cand oamenii aia sunt pusi acolo doar pentru a satisface dorintele puterii politice, nu sunt cei mai buni juristi din Romania cu siguranta
Basescu si Cartarescu
Apropo de ce reprezinta intelectualul pentru orice Putere, ma intreb daca ia in considerare Presedintele in ce situatie jenanta ii pune fata de cititori pe Mircea Cartarescu si pe ceilalti entuziasti prin lipsa de reactie IMEDIATA fata de lichidarea CNSAS.Nu e o consolare gandul ca de dl Basescu in 20 de ani nu se va mai sti, pe cand Mircea, cu sau fara Nobel, ramane.
acelasi
cine sunt cei care au dat aceasta decizie?ganditiva ca nu au 30 de ani ,au de la 50 in sus si sunt fii marelui conducator nicolae ceausecu cei care au facut ce au vrut di oameni inainte de 1989,si fac ce vor si acuma la fel ,romnia a murit odta cu neinscrierea in constitutie a articolului 8 de la timisoara .fara comunisti la guvernare nu sa putut ca iliescu era primul pe lista ....... dar suntem in romania tara tuturor posibilitatilor ..