EDITORIAL.

Nu cu multa vreme in urma, impreuna cu studentii mei de la Stiinte politice, am realizat o inventariere a evenimentelor importante care s-au succedat in rastimpul a 60 de zile, precum si a celor reflectate ca „majore” in mass-media.

Surpriza: nici o suprapunere! Caci cele doua curbe care descriau, pe baza unor indicatori, dinamica insemnatatii evenimentelor referentiale reale sau jurnalistice urmau trasee stinghere, complet diferite.

Altfel spus, aveam de-a face cu o cvasi-totalitate a unor evenimente „fabricate”, care acaparau atentia publica, dar care nu evocau nimic cu adevarat important din ceea ce se petrecuse in Romania autentica.

Desigur, si in Occident se construiesc evenimente, dar ele coloreaza secund lumea lui „ceea ce este”, moduleaza tonul discursului dominant, fac un acord mai fin cu nuantele realitatii, nicidecum nu se substituie acesteia. Iar cea mai perversa desfasurare posibila se articuleaza atunci cand un eveniment fabricat, care e rezultatul unui scenariu imaginar, reconstruieste realitatea, conform intereselor ascunse si deloc inocente ale vreunui „regizor”.

Ultimele zile sunt o pilduitoare ilustrare a puterii acestei conversiuni. Suntem in plin delir: doi romani rataciti, care au facut o gainarie in afara granitelor tarii si carora institutiile abilitate le-au rezolvat in cele din urma problema, devin subiect de prima pagina, mobilizeaza presedintele, premierul, liderii de constiinta, in corul disonant al unei trancaneli fara sfarsit, care isi devora fiii.

Caci asa cum postulase odinioara in celebra sa axioma psihosociologica William Thomas, „daca oamenii definesc situatiile ca reale, ele devin reale prin consecintele lor”. Or definirea realitatii era catastrofica: „drama celor doi romani” „abandonati de autoritati”, „tratati cu o neglijenta criminala”. In consecinta, si masurile ce se „impuneau” trebuiau sa se arate exceptionale.

Astfel, s-a ajuns sa fie alungat cel mai competent si vizionar ministru al guvernului, Mihai Razvan Ungureanu, intr-o disputa in care cel prins in vartejul scenariului imaginar (MRU) devine o victima cat se poate de reala. Si cand vezi - intr-un show live in dispretul realitatii si urgentelor ei - cum se anima umorile politicienilor nostri, care se repozitioneaza „strategic” in functie de „evolutia” „razboiului dintre palate”, cum se fac noi calcule legate de cine ce scaun tinteste in noua asezare a lucrurilor, cum „vechi prieteni” se metamorfozeaza in dusmani infocati, iar adversari detestabili se transforma in „parteneri”, „in vederea asigurarii stabilitatii si binelui tarii”, iti vine mai bine sa… pleci in Irak.

Macar acolo ai sanse, asemenea lui Adi si Nelu, sa te preschimbi in „cineva”. Intr-o tara de bieti figuranti la spectacolul propriei vieti, in care badaranii si smecherii au mereu „audienta”, iar bunul simt, consecventa si moderatia sunt stanjenitoare, optiunea absurda devine legitima, iar rasturnarea rolurilor, salvatoare. Si in spatele acestui carnaval tamp, printre zgomote si ameteala, „regizorul”, care nu isi poate ascunde izul de petrol, zambeste satisfacut.

Spectacolul curge bine:  – „Puteti topai linistiti. Totul e sub control. Sub controlul meu!”.