Stiu ca titlul acestui articol este "nerezonabil".

S-ar cuveni, politically correct, sa vorbesc despre „romi”. Pe de alta parte, însa, dupa îndelungate anchete de teren, în care am intrat în contact nemijlocit cu reprezentantii acestei etnii, pot afirma cu mana pe inima ca eu am înt?lnit numai tigani. Nici unul dintre interlocutorii mei (si au fost cu sutele) nu se autoidentifica prin etnonimul „rom”.

Dupa cum, frecvent, autodesemnarea de „tigan” nu era perceputa de cel care o realiza ca fiind st?njenitoare sau descalificanta. M-am lamurit curand ca „romul” este, de fapt,  „tiganul” ideologic. Multi mercenari de ocazie s-au înghesuit, în spatele fondurilor europene, sa devina avocatii acestei etnii si sa îi „trezeasca spiritul identitar”.

„Romi” întalneam numai la conferinte despre „multiculturalitate”, „dialog intercultural”, sau, dupa caz, „autoritarism si discriminare în România contemporana”. Aici mereu era prezent, de regula în capul mesei, fie cate un ONG-ist fara varsta, proaspat convertit la „noua cauza”, fie vreun tigan „revoltat”, cu cravata si ghiul, care bolborosea ceva despre „dificultatile integrarii” etniei sale într-o Românie care „ne fura fara oprire”. Oricum, însasi identitatea tiganeasca, ca orice identitate etnica, e dilematica.

Nu este un dat „obiectiv”, sau mai bine zis, nu este în primul rand un dat obiectiv (legat de culoarea pielii, vreo particularitate rasiala sau vreo uitatura relationala). În periplurile mele, alaturi de studenti, prin Banatul rural, puteam gasi în numeroase locuri comunitati tipic tiganesti (prin habitat, obiceiuri, limba – dar rostita „pe la spate”), care, în fata cercetatorului interesat, încercau sa îsi dovedeasca „românitatea” sau „germanitatea” lor.

Angrenau astfel, sui-generis, un discurs despre „sine” prin care îsi reconfigurau o identitate auto-perceputa ca stigmatizata, ancorandu-se simbolic de niste identitati etnice mai „onorabile”. Chiar si deontologic situatia devenea problematica: cum sa îi înscrii, bunaoara, în chestionare, unde aparea rubrica standard „etnie”? Ce faceai daca se declarau „nemti”, cum am „patit”, de exemplu, la Tomnatic?

Ca psihosociolog, nu poti decat retine fidel informatia livrata de catre respondent, plecand de la premisa de onestitate a interlocutorului. Asa se face ca astazi avem oficial atat de putini „tigani” în România. Oricum, identitatea sociala (precum cea etnica) este în primul rand un ansamblu de norme implicite, valori comunitare si ansambluri comportamentale împartasite.

În fond, daca citim afirmatia de mai sus într-o perspectiva mai larga, vom întelege ca nu doar simpla rezidenta te face „timisorean”, nu doar vorbitul în româneste îti asigura calitatea de „român” si nu doar faptul ca dispui de o biblioteca mai acatarii te transforma în „intelectual”.

În toate, identitatea devenea confirmata – sau nu - printr-un proces de asumare efectiva a unui mod de viata (operationalizat printr-un set de valori, atitudini si comportamente sociale specifice), caracteristic pentru cei mai multi dintre reprezentantii categoriei vizate, fie ea de „tigan”, dar si de „timisorean”, „român” sau „intelectual”. Dar care sunt atributele „tiganitatii”?

Saracie, deficit educational, inapetenta civica, autarhism, visceralitate relationala? Negresit, cei mai multi dintre tigani sunt asa. Sunt, însa, si tigani foarte bogati, chiar sfidator de bogati, precum cei care au ocupat deliberat inima Timisoarei, printr-un adevarat razboi semantic, convertind marginalitatea lor proverbiala într-o centralitate simbolica.

Sunt si tigani instruiti, activi în „cetate”, capabili de rationalitate. Dupa cum sunt multi, foarte multi români „tiganizati”, care se integreaza în descrierea de mai sus.  Asadar, „tiganitatea” este în primul rand un construct cultural, înainte de a fi o realitate ce tine de o biologie a socialului.

O anumita memorie colectiva ordoneaza ceea ce „merita a fi tigan”. si tot mai pregnant, în anii din urma, aceste memorii concurente (precum cea de „tigan” si de „român”) devin din ce în ce mai difuze, aglutinate, producand contaminari degenerate în ambele directii (vezi manelele, badaranizarea vietii publice, dispretul contractualismului, descurcareala). Si astfel, descoperi cum la capatul drumului ramane o „meta-naratiune” fara autor. Care descrie o tipologie sociologic majoritara ce poate fi, conventional, calificata drept o „mare tiganie”.