In ultimii ani, pornind de la intuitiile antropologului si sociologului E. T. Hall, s-au articulat intregi corpuri de studii asupra distantei proxemice, inteleasa ca distanta fizica interpersonala care asigura o securitate psihologica in relatia cu "celalalt".

Conform viziunii cercetatorului american, fiecare om partajeaza cu semenii un spatiu informal prin care se simte „in siguranta”, cata vreme insotitorul sau nu incalca aceasta granita simbolica.

Situatii de interactiune specifice delimiteaza „arii de securitate” bine precizate, care sunt din ce in ce mai restranse pe masura ce plecam dinspre contexte de interactiune publica (intr-o statie de tramvai, de exemplu, cand distanta proxemica este mai mare, de ordinul metrilor), inspre cele private (in relatia cu un partener de dragoste, bunaoara, cand distanta proxemica devine mult mai redusa, de ordinul zecilor de centimetri).

Incalcarea acestei granite (cand „celalalt” intra in „spatiul meu”) este resimtita ca o agresiune nemijlocita, generand un disconfort semnificativ, insotit de simptome psihosomatice (neliniste, temeri, nesiguranta). Masuratori ale perceptiei distantei proxemice in contexte determinate (de exemplu, in mijloacele de transport in comun) au relevat diferente interculturale insemnate.

Din nou, variabila cea mai influenta pentru tema in discutie o constituie tiparul cultural, care poate fi colectivist (propriu popoarelor post-comuniste, dar si lumii islamice ori extrem orientale) sau individualist (specific popoarelor „occidentale”, cu referinta extrema Statele Unite).

Astfel, s-a observat ca in culturile nationale individualiste, omul obisnuit inclina spre strategii relationale prin care isi afirma  independenta, si intretine, in general, o distanta fizica mai mare fata de „celalalt” necunoscut, comparativ cu reprezentantii culturilor nationale colectiviste, care isi protejeaza aria de securitate simbolica personala. Comparatia tipica ce se poate realiza este aceea dintre reprezentantii popoarelor balcanice, preponderent colectiviste, si cei ai popoarelor nordice, considerate individualiste.

In consecinta, un „sarb”, un „grec” sau un „roman” vor fi, de exemplu, in „mult mai mare siguranta” atunci cand se intalnesc cu un personaj cunoscut in prealabil, fie si fugar, iar paleta expresivitatii relationale coboara deseori in conduite („imbratisari”, „pupaturi”, „dialog pe un ton ridicat”) care starnesc adevarate blocaje semantice si afective pentru un „sudez” sau „german”.

Totodata, s-a constatat ca in culturi colectiviste, atunci cand relatia cu „celalalt” se stabileste cu un partener de rol cu care subiectul de referinta stie ca va intretine o relatie in viitor si cu care anticipeaza ca va partaja spatiul personal, distanta proxemica este mai redusa decat in culturi individualiste. Daca, insa, relatia se ingemaneaza cu un „celalalt” cu care subiectul nu „a avut de-a face”, cu „strainul” prin excelenta, atunci intervalul de securitate fizica personala se stabilizeaza la distante interpersonale foarte mari, ceea ce exprima si temerea in initierea unei relatii cu „celalalt diferit”.

Nu intamplator, in tarile colectiviste nivelul capitalului social, regasit indeosebi in increderea interpersonala fata de „cel necunoscut, de-o seama cu noi” (asa numita incredere generalizata, numita asa de sociologi pentru ca masoara „increderea in general in oameni”) este de regula mai scazut decat in tarile individualiste. Pe scurt, colectivistii (deci si majoritatea romanilor) sunt mai vulnerabili, caci sunt si cei mai autarhici: imediat cum ies din „mica” lor lume si sunt pusi in situatia de a interactiona cu semeni necunoscuti, se simt deja „invadati”.

Si, ne invata Hall, strategia de „raspuns” cea mai frecventa pe care oamenii o angajeaza atunci cand experimenteaza constant si rutinier incalcarea spatiului lor proxemic o constituie agresiunea implicita. Activata „natural”, fara „sa te mai poti stapani”, aceasta devine o forma mascata de a converti „salvator” nesiguranta si frica de „celalalt”. Astfel, atunci cand diagnosticam atotputernicia badaraniei in viata publica romaneasca, cred ca ar trebui sa nu ocolim si aceasta sursa nelinistitoare.