Au existat mereu dificultati in definirea unui specific cultural.

Atunci cand se incearca o definire operationala, se prefera descrierea unei culturi prin intermediul unor tipare relationale specifice. Factorul fundamental angajat in acest demers e reprezentat de ansamblul patternurilor existentiale, exprimate prin verbele ontologice „a fi”/ „a avea” sau „a supravietui” / „ a deveni”.

Comunitatile centrate pe „a avea” sunt tipice unor societati care au depasit „foamea istorica” si au insusit valorile postmaterialiste, pentru a prelua sintagma lui Roland Inglehart. In asemenea locuri, „a fi implinit” inseamna a poseda „obiecte” si „experiente”, cat mai diverse si mai „la moda”.

Comunitatile care functioneaza, insa, in registrul lui „a fi” valorizeaza registrul implinirii personale prin trairi autentice, profunde, asociate unei morale traditionale.

Comunitatile in care oamenii sunt ghidati in strategiile lor existentiale de registrul lui „a supravietui”, „isi duc viata” printr-o forma de autism social la limita subzistentei, nefiind capabili de strategii pe termen mediu si lung, singura si decisiva preocupare fiind salvarea „de pe o zi pe alta” din impasul colectiv, mizeria cotidiana si lipsa de speranta sociala. „Izbanda” lor e provocata, bunaoara, de plata facturilor curente si a intretinerii.

Cei din registrul lui „a deveni” pot insa ingemana planuri pe termen mediu si lung (de la hotararea propriei biografii profesionale pana la alegerea destinatiei viitorului concediu de odihna, achizitionarea bunurilor de larg consum, construirea de locuinte sau initiativa in deschiderea unei afaceri), au o speranta sociala angajanta („are rost” sa porneasca o actiune comunitara), se automotiveaza, simt si stiu ca „merita” sa aiba initiative sociale, economice, politice, pentru ca ele vor avea un ecou stimulativ, sporindu-le resursele comunitare.

Din nefericire, societatea romaneasca contemporana traieste sociologic majoritar la limita subzistentei, iar continutul barometrelor de opinie publica din intervalul 1994-2007 exprima un pattern existential precumpanitor dezangajant. Privind la dinamicile sociale romanesti, ceea ce vedem „in fata” poate sa se contureze, de aceea, inselator.

Da, totul pare „in miscare”, au aparut super si hypermarketurile - care sunt mereu pline -, masini noi si scumpe poti descoperi pretutindeni, vilele se ridica precum ciupercile dupa ploaie. Dar aceasta Romanie a „ajunsilor” nu formeaza decat o parte, modesta, din Romania intreaga.

Asadar, preluand diferentierea de inceput, datele atesta ca numai aproximativ trei romani din zece activeaza strategii de dezvoltare, cei mai multi retragandu-se in registrul subzistentei. Si totusi, nu suntem condamnati la nefericire. Totul e sa „fim”, cu conditia sa fim in numele unei traditii vii si catalizatoare social, care sa ne invete sa ne asezam comunitar impreuna. Astfel vom putea incepe, progresiv, si sa „avem”. Dar mai e, oare, de gasit asa ceva?