|
Atunci cand, dupa un exercitiu sincer de empatie, incerci sa portretizezi "tanara generatie intelectuala", fie si numai prin sansa pe care ai avut-o in fiecare an, ca universitar, de a te intalni cu cateva sute din reprezentantii ei, bilantul devine nelinistitor.
Ceea ce razbate cu putere este, inainte de toate, relatia dezechilibrata cu memoria pe care tinerii „care gandesc” (si care ne vor conduce „maine”) o intretin. Atunci cand, bunaoara, le amintesc, incercand sa fiu mai evocator la temele de psihopatologie colectiva, despre „marea cedare” din 1940 (pe care ti-o circumscriu prin scurte naratiuni stereotipe din cartile de istorie, ca si cum „nu i-ar privi pe ei”), sau mai cu seama despre fenomenul Pitesti (despre care, aproape invariabil, nu stiu nimic), nu poti sa nu exclami: „Cine v-a invatat, programatic, sa uitati?! Sau sa nu aflati ceva ce este esential pentru identitatea voastra de azi si de maine”?
Desigur, uitarea este psihologic necesara si adaptativa. Exista un mecanism individual, dar si unul colectiv al uitarii, care asigura un echilibru identitar cotidian.
Dar nu poti uita orice. Ceea ce a produs conversiuni dramatice, a ravasit cresterea si a dezarticulat ceea ce suntem pana la a ne reaseza intr-o albie noua, straina a istoriei noastre – deopotriva personala si colectiva – nu poate si nu e sanatos sa fie uitat.
Poti uita numai dupa ce ti-ai pus oglinda in fata, numai dupa ce ai integrat compromisurile, cedarile, abandonul, fuga. Si dupa ce, printr-un efort de responsabilizare, reincepi sa te recladesti. Altfel, tensiunea rusinii si a vinovatiei lucreaza, insidios, in noi, si rabufneste in cele mai neasteptate chipuri.
Ori, progresiv in anii din urma, creste o noua generatie inspaimantator de senina (civic) si senila (memorial) in raport cu istoria noastra recenta. Alaturi de aceasta „amnezie” sociala programata a reperelor importante ale trecutului se impune, paradoxal, si o „hipermnezie” colectiva, artizanala si relativizanta, care rememoreaza fapte marunte, anecdotice (erau, desigur, „cozi la ulei si adidasi”, dar „in comunism toti aveau macar un loc de munca, o locuinta si o siguranta a zilei de maine”).
Totusi, comunismul romanesc nu a fost numai o succesiune de bancuri cu Ceausescu rostite conspirativ de catre o trupa de pionieri la cules de stiuleti, sfarsita cu un foc de tabara. Ci ceva mai mult, mai grav, mai implicant. Caci cu infime exceptii, incepand cu mijlocul anilor ‘70 si cu sfarsitul iluziilor de schimbare, comunismul s-a instapanit peste societatea romaneasca printr-un contract social implicit, la care am participat, in ponderi diferite, fiecare dintre noi.
Iar „trezirea” brutala pe care o resimt tinerii mei insotitori la confruntarea cu trecutul este cu atat mai greu de asumat: „Cum de nu am stiut nimic despre asta!?”, se ingrozesc cei mai multi. Cum de „reeducarea” Pitestiului - ca sa furnizez numai un „exemplu” ce se dorea generalizat la scara intregii societati -, care il facea pana si pe arhivarul ororii de dincolo de limite, Soljenitin, sa califice „experimentul” drept „cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”, a ramas un loc viran? „Acolo puteati fi voi”, adaug eu (la Pitesti erau incarcerati studenti), inghetandu-i intr-o stare de tulburare revoltata.
Tradati, privindu-ma acum in fata, cei mai multi inteleg ca aceste politici ale uitarii din Romania recenta nu sunt decat forme mascate de subjugare colectiva. Astfel „reeducati”, ei, ca si „parintii” lor, nu reprezinta decat o masa de manevra „utila” pentru cei care, transistoric, mult dupa moartea politica a comunismului, se consolideaza ca mostenitori ai sai antrenati. Antrenati pentru furtul, o data in plus, al istoriei noastre adevarate.
Mai raman, desigur, distribuite generos pe piata, hip-hopul, manelele, Jiji, Hrebenciucii, circul, galagia si caltabosul ministerial. „Aveti cu ce va hrani, iata ce bogati suntem!”
|
Romanii uita pentru ca, au fost dresati sa uite!!!!
De marea masa a formatorilor de opinie (ziristi scoliti la Stefan Gheorghiu) care au umplut mass-media romaneasca in mod intentionat cu cancanuri, manelisme, sexisme, becalisme tocmai ca romanul sa nu mai aiba timp sa se gindeasca la adevaratele probleme, sutele de mii de crime comise in numele luptei de clasa, care au confruntata societatea in timpul dictaturii proletare si la autorii morali si fizici care au ucis tineri nevinovati in Dec. 89 si-n timpul mineriadei din 13-15 Iunie 1990. Deoarece cei care au comis crimele s-au torturat cetatenii s-au transformat subit in profesori in ale tranzitie dupa ce acum 17 ani de zile s-au impuscat conducatorul deorece nu-i lasa sa fure si sa traiasca dupa inima lor de vipere spurcate. Vipere spurcate=securistii, informatorii si activistii de partid si de stat.
D-LUI GAVRELIUC,
respectele mele!Raspunsul clar si fara echivoc la intrebarea DVS.:Brucan si Ilici sunt responsabili in totalitate de"programul"desfiintarii unui popor si al vinzarii Romaniei,dupa 1989!"Stupid people"va invia,sunt sigur
Re: Romanii uita pentru ca, au fost dresati sa uite!!!!
Foarte adevarat ce spui dle Gelu, dar in 90 cind mergeam cu masina prin Regat eram batuti cu pietre pentruca era masina de Timis; asa cum v-ati asternut, asa sa dormiti; noi banateni ne vom cistiga Autonomia si ne vom vedea de drumul nostru iar regatenii pot sa stea si mai departe sa-i conduca fii si nepotii securistilor din 89- 90. In 1990 cind am incercat sa va deschidem mintile ne-ati numit tradatori de neam, v-ati napustit asupra noastra cu toata puterea aparatului securist in spate, voi l-ati avut pe Iliescu, noi pe George Serban, Ovidiu Gherman, Daniel Vighi, noi vom creea din Banat a doua Slovenie Europeana iar voi din Regat o a doua ALBANIE.
REFERENDUM PTR. AUTONOMIA BANATULUI!
Noi trebuie sa transformam Referendumul Basescu intr-un Referendum pentru Autonomia Banatului ori prin introducerea unui buletin aditional pentru Autonomie ori scriind pe buletinul oficial DA pentru Autonomia Banatului.
Puscarie la primarie
Sunt economista, licentiata in stiinte administrative si functionar public la Primaria comunei Cordun, judetul Neamt.. Datorita faptului ca, am refuzat in conditiile legii sa semnez in calitate de ?sef birou financiar contabil" , o serie de plati de 6,8 miliarde catre o firma din Focsani si 2,5 miliarde catre o firma din Cordun, incepand cu luna ianuarie 2004 am fost inlaturata din functie in mod abuziv, fara un act administrativ, pe care sa-l pot contesta si , inlocuita cu o salariata cu scoala profesionala. Au urmat o serie de 4 sanctiuni administrative, de doua ori consecutiv mi s-a acordat calificativ "nesatisfacator", de trei ori consecutiv am fost destituita din functia publica si in final agresata de primarul Diaconu Adrian-fiind trimis in judecata pentru infractiunea de 'ultraj". Instantele de judecata au anulat toate aceste abuzuri, mai putin infractiunea de ?ultraj? care se afla pe rolul Judecatoriei Miercurea Ciuc, dupa ce, cererea de stramutare mi-a foast admisa. PREZENTA MEA IN INSTITUTIE ESTE IN REGIM DE DETENTIE , adica beneficiez doar de un scaun, o masa si o camera de luat vederi cu care sunt monitorizata pe toata durata programului. Nu mi se repartizeaza nici un fel de documente financiar ?contabile pentru a-mi indeplini atributiile din ?Fisa postului?, pe care le solicit zilnic prin referate inregistrate, iar salariul mi-l calculeaza dupa bunul plac aproape de minimul pe economie. Legile care reglementeaza functia si functionarii publici, precum si actele normative cu privire la activitatea financiar contabila, sunt clare si complete, insa nu sunt puse in aplicare. Plangerile penale pe care le-am formulat la Parchetul Roman, ori primesc NUP ori nu mi se raspunde decat dupa doi ani si tot cu NUP, desi probele pe care le pun la dispozitia organelor de cercetare sunt fara echivoc. Ca se incalca Constitutia Romaniei si drepturile omului este clar, dar in acelasi timp este foarte grav ca organele abilitate nu-si fac datoria, si incurajeaza excesele de putere si abuzurile primarului Diaconu Adrian, care a transformat institutia in proprietate personala. Stimati domni pot personal sa aduc probe pentru fiecare afirmatie in parte, pentru a aduce la cunostinta publicului si poate vor auzi si institutiilor superioare, ce abuzuri crase poate face un primar PSD intr-o comuna, in care functionarii publici, sunt hartuiti psihic si fizic.
Re: D-LUI GAVRELIUC,
Cand va invia?La judecata de apoi? Cam tarzior! Si inutil.Faceti un sondaj pe problema in randul taranilor : rezulta- tul o sa va nauceasca! Reiterati-l in randul celor de varsta a treia:veti ob tine acelasi rezultat! Cat despre tine- ret,nu merita sa mai vorbim:sunt pe ni- cari ca Vida Geza!(Pe de o parte,pentru ca nu li s-a pomenit de asa ceva,pe de alta parte,fiindca e o generatie consu- merista pe care n-o intereseaza altceva decat prezentul).Javrele care au luat puterea in dec.'89 trebuia aruncate in inchisoare,nu votate intr-o veselie la scara nationala( a se citi :IN PROSTIE) Aceste javre comunisto-securiste sunt a devaratii castigatori postdecembristi. Or,se stie : ISTORIA ESTE SCRISA DE IN- VINGATORI.
Re: Re: Romanii uita pentru ca, au fost dresati sa uite!!!! banatn lui Gelu
Pai daca afirmi ca este adevarat ceeace am spus, de ce vii mai apoi si te contrazici singur? Securitatea avea vreo 12.000, plus 300.000 de informatori, tu crezi ca acestia au dormit in Dec. 89 si dorm in continuare???? Asa ca, aceia care zici ca te-au lovit erau din banda lor. In rest poanta cu autonomia iar e buna, ca gluma bineinteles.
Re: REFERENDUM PTR. AUTONOMIA BANATULUI!
E foarte istet si eficient sa faci asta prin ziare. Mai ales cand esti si anonim ca sa fii si mai credibil. Daca ati fi asa de buni ati face autonomie pe bune, nu la mica ciupeala pe forumuri. Se pare insa ca sunteti la fel de breji ca toti romanii fata de care va credeti superiori. Asa ca faceti si voi ce puteti, o mica barfa.
Re: Re: Romanii uita pentru ca, au fost dresati sa uite!!!!
Mai da ce victime sunt timisorenii. La trancanit cred ca ati devenit cei mai tari. Bat pariu ca peste 100 de ani tot pe forumuri va veti petrece vremea. Pt ca e mai usor asa.
Pt. "bantzan" si Paia
La mintea voastra... Sau suntetzi cu vreo "solda" si voi, ca jegoshii de securishti pe care ii scuipa, meritat, Gelu? Ca o minte normala nu poate emana elucubratzii asa cum stiti voi si alte nick-uri de pe aici... Prosti sau minoritari tradatori...
Re: Pt.
Mai Cosmine, fara minte esti tu si cei care lupta pentru a tine Banatul sub controlul mafiei dambovitene. Asculta glasul banatenilor din jurul tau, nu numai a slugilor de sorginte iliesciana. Mergi la Referendum si voteaza DA pentru Autonomia Banatului.
Re: Re: Romanii uita pentru ca, au fost dresati sa uite!!!!
Ce scor a avut Ilici in Timis? Ca din cat tin minte si acolo a castigat. Uite cum stau lucrurile. Iliescu cunostea tehnologia puterii si a manipularii ceilalti nu. Va veti obtine "autonomia" si veti fi stapaniti de Ciuhandu si Bashtani. De ce? Pentru ca atata puteti acum, nu din alt motiv. Cand in 96 a castigat CDR a avut alt fel de oameni? Nu. A avut oameni chiar mai slabi decat ai lui Iliescu. Iliescu a avut esalonul 2 iar CDR esalonul 4. Asta e realitatea. A, daca veneai si spuneai de terorismul fiscal al institutiilor statului roman aveam un subiect comun si poate se mai gaseau 1000 sa dea statul in judecata pentru asta. Daca discutam despre metodele mafiote de colectare a taxelor si despre "procedurile" administratiei era un castig. Asa... visam cu ochii deschisi cum ar fi sa fii parlamentar de Banat cu secretara si sofer si eventual scutire de impozite.