Iar dominata confruntarii electorale pare a fi, ca de atatea ori in ultimii ani, formalismul dezbaterilor si ipocrizia liderilor. Avem fie liste de anonimi fara relief, care nu au certificat prin nimic semnificativ increderea pe care o solicita electoratului, fie liste deschise de „presedinti de partid” cu rezonanta, dar care, aproape sigur, nici nu vor catadicsi sa ajunga la Bruxelles, urmand sa isi cedeze „strategic” locul celor de pe pozitii inferioare.

In fond, pana la un punct e explicabil: mizele importante pentru ei se joaca pe Dambovita, nu in capitala Europei, de vreme ce retelele de influenta pe care le controleaza sunt inradacinate in subteranele economiei romanesti. Si ca mai mereu in momentele de rascruce, ne pregatim pentru a ne rata, aruncand la cosul de gunoi al istoriei ocazia care ni se ofera ca glasul nostru sa fie auzit si ascultat acolo unde se fac „jocurile mari” si punem in miscare acelasi cortegiu de parelnicii.

Ne aflam in fata simptomului evocat cu o suta de ani in urma de catre Stefan Zeletin ca „patriotism al magarilor”, demolator in spatiul privat, vecin cu ura de sine, demagog in spatiul public, in fata audientelor ce se impun magulite, mai ales in preajma alegerilor, si diferentiator extrem in fata strainului, a „celuilalt occidental”, caruia i se infatiseaza imaginea descurajanta a unei Romanii infirmizate.

Cred ca „magaria din suflet” pe care o evoca Zeletin pentru aceasta specie de „patriot” reprezinta o ipostaza a unui lung exercitiu al inadecvarii cu care „romanul”, mai ales cel al „elitei”, s-a complacut prea adesea. Astfel, in functie de referent, „patriotul” produce discursul punctual eficient, dincolo de orice imperative sanatoase ale afirmarii autentice a comunitatii pe care pretinde ca o reprezinta.

Si mai ales, urmandu-l pe Zeletin, intelegi ca „magarii nu iarta niciodata crima de te urca ceva mai sus ca dansii, si a fi ceva mai mult decat magar”. Asadar, magari au fost, magari sunt inca, iar de felul in care ii vom credita in continuare va depinde daca vom exporta „magaria” autohtona in toate uniunile din lume, sau macar ne vom limita la productia interna, care, transistoric, pare inepuizabila.