Ceea ce se impune in orice barometru de opinie care investigheaza profesionist asteptarile romanilor fata de clasa lor politica este nereprezentativitatea flagranta a acesteia. Desi formal oamenii voteaza anumite partide si curente si se structureaza profiluri de alegatori, totusi, intre majoritatea covarsitoare a romanilor si alesii lor se casca o prapastie ce se accentueaza cu fiecare nou ciclu electoral.

Ceea ce exprima cu putere rezultatele cercetarilor de opinie publica este imensa nevoie de „altceva”: un alt politician, un alt mod de a face politica, un nou set de atitudini si moravuri institutionale. Un nou pol politic care ar reusi sa capitalizeze aceasta uriasa energie sociala in „asteptare” ar putea induce adevarate cataclisme in tectonica electorala de acum si ar putea, daca ar fi inteligent articulata, sa devina pe termen mediu, principalul agent al modernizarii autentice a tarii. Cel mai insemnat argument „obiectiv” al unei restructurari de proiect politic ar tine, oarecum neasteptat, nu de criterii doctrinar-normative, ci, pur si simplu, de biologie.

Caci in retelele sociale devine tot mai influenta o noua generatie, biologic desprinsa de randuiala comunista, in jurul a 30 de ani, care a reusit prin forte proprii, si care are nevoie vitala de reprezentare efectiva in luarea deciziilor strategice. Sa nu ne facem insa iluzii, „mostenirile” sunt numeroase, multi dintre exponentii „tinerilor” sunt mai „batrani” decat „conservatorii”, in multe institutii selectia s-a facut dupa chipul si asemanarea „sefilor infipti dintotdeauna in fruntea bucatelor”, iar capacitatea unei asemenea grup generational de a fi acum coeziv e limitata.

Dar, peste toate, indiscutabil, s-a ivit o nisa semnificativa care va spori cu fiecare an, iar aceasta minoritate activa, care va dori sa lucreze intr-o Romanie (mai) curata, functionala si echitabila, va cauta, natural, o locomotiva politica pentru a-si apara interesele. Strategia adoptata de multi dintre intelectualii tineri - acestea sunt regulile jocului, hai sa intram in politica in partidele deja existente si sa incercam, treptat, sa le schimbam din interior – a esuat dramatic.

Ei fie au fost plasati pe pozitii pur decorative sau deliberat inadecvate (cazul Adrian Cioroianu), fie, atunci cand s-au autonomizat, chiar daca au facut-o strategic si coerent, au fost „maturati” pur si simplu de pe scena (cazul Mihai Razvan Ungureanu). E clar ca pana acum nu a existat acea masa critica ce sa induca schimbarea pe criterii generationale, iar un proiect ca cel al URR-ului a fost o farama prea devreme aruncat „pe piata”, iar cand acesta a devenit potential primejdios, a fost neutralizat cu mijloace „specifice” de catre cei care stiu prea bine „sa-si faca treaba”, de vreme ce-si exerseaza cu succes abilitatea cu pricina de mai bine de o jumatate de secol.

Pe scurt, atunci cand valul difuz al nemultumirii populare generalizate se va uni cu un prim proiect coerent al Romaniei formate din oameni care nu au fost nici macar o zi utecisti, pericolul pentru actualul establishment politic e major. Nu intamplator, simtind amenintarea, majoritatea partidelor incearca o intinerire de fatada, incercand sa induca aceasta simbolistica a „curatirii de sine” prin tineri. Problema e ca fie acesti tineri au fost fie niste „mostenitori” nemijlociti (vezi cazul Bogdan Olteanu, care poate deschide o lunga si obositoare lista, pe care nici nu mai merita sa o evoc), fie au fost niste marionete aduse in fata numai pentru „fragezimea” lor exhibata.

Nu, nu despre acest gen de „tineri” e vorba, ci de cei care au ajuns in nodurile retelelor sociale, care sunt deja pe picioarele lor prin munca lor, au interese (inclusiv economice) foarte clar precizate si care nu mai sunt dispusi sa devina, la randul lor, o alta masa de manevra. Sa fim bine intelesi, lupta va fi dramatica, cu adevarat pe viata si pe moarte, caci „ei”, „mostenitorii”, nu se vor rezuma la defensive din varful buzelor.

Eliminarea lor politica ar insemna si „moartea” lor economica, si de aceea nu se vor sfii sa atace cu violenta animalului deposedat brusc de „carnea cruda si proaspata” – a citi Romania reala - pe care o infulecau „dintotdeauna” dupa bunul plac. Dar, daca aceasta noua generatie va putea sa depaseasca atomizarea si sa propuna un proiect asumat de oameni concreti, care au mult mai multe sanse biografice sa nu mai fie santajabili si care vor fi dispusi, la limita cu orice pret (inclusiv al vietii) sa se „arunce” intr-un asemenea travaliu eliberator pentru noi toti, cei normali, care inca mai spera sa traiasca intr-o Romanie respirabila, totul ar putea reincepe. Curand, spectacolul s-ar putea sa nu mai fie jucat...